În anii 1930, Franta a construit o serie de fortificatii si obstacole masive numite Linia Maginot. Aceste fortificatii au fost unele dintre cele mai puternice existente la acea vreme, cu buncare subterane adânci, turnuri retractabile de ultima generatie, adaposturi pentru infanterie, baricade, amplasamente pentru artilerie si tunuri antitanc.
Nimic din ce avea Wehrmachtul german în arsenalul sau nu era capabil sa penetreze aceasta formidabila aparare. Asa ca Hitler a apelat la producatorul de munitii Krupp pentru o solutie. Inginerul Erich Müller de la Krupp a calculat ca, pentru a strapunge 7 metri de beton armat sau un metru întreg de blindaj de otel, ar fi avut nevoie de un tun de dimensiuni masive.
Tunul ar trebui sa aiba un diametru interior de peste 80 cm si o lungime de peste 30 de metri daca ar fi trebuit sa traga obuze de 7 tone fiecare de la o distanta de peste 40 de kilometri, dincolo de raza de actiune a artileriei franceze. Tunul în sine trebuia sa cântareasca peste 1.300 de tone si ar trebui sa fie deplasat pe seturi de sine de cale ferata. Când aceste cifre i-au fost prezentate lui Hitler, acesta le-a aprobat, iar faurirea uriasei arme a început în 1937 si finalizata în aproximativ doi ani.
Alfried Krupp l-a condus personal pe Hitler la poligonul de proba de la Rügenwalde, la începutul anului 1941, pentru a asista la testul de tragere al tunului. Alfried Krupp a numit arma „Schwerer Gustav” sau „Gustav cel Greu”, dupa numele tatalui sau, Gustav Krupp.
„Schwerer Gustav” era o arma absolut monstruoasa, atât de mare si de greu, încât nu putea fi mutat întreg. În schimb, a fost descompus în mai multe piese si transportat în 25 de vagoane de marfa pâna la locul de desfasurare, unde a fost asamblat pe loc – o sarcina care a necesitat 250 de oameni si aproape 3 zile de eforturi intense pentru a fi finalizata.
În ciuda puterii de tragere extraordinare, „Schwerer Gustav” nu avea niciun mijloc de a se proteja. Apararea sa a fost asigurata de doua batalioane de tunuri antiaeriene Flak. În ciuda timpului si banilor cheltuiti pentru constructia tunului, acesta a fost putin folosit pe câmpul de lupta si nu a tras nici macar un proiectil împotriva francezilor.
Germanii invadasera deja Franta în 1940, înainte ca tunul sa fie gata, prin simpla ocolire a Liniei Maginot, facând inutil setul complicat de aparare. În schimb, „Schwerer Gustav” a fost desfasurat în 1942 pe Frontul de Est, la Sevastopol, în Rusia, în timpul asedierii acestui oras. A fost nevoie de 4.000 de oameni timp de cinci saptamâni spre a pregati tunul pentru tragere.
În urmatoarele patru saptamâni, Gustav a tras 48 de proiectile, doborând forturi îndepartate si distrugând un depozit submarin de munitii situat la 30 de metri sub mare, cu o protectie de cel putin 10 metri de beton. Tunul a fost apoi mutat în apropierea Leningradului, dar atacul a fost anulat. Reîncarcarea tunului si pregatirea acestuia pentru tragere dura între 20 si 45 de minute.
Krupp a construit un alt tun cu aceleasi dimensiuni. Acesta a fost numit Dora, dupa numele sotiei inginerului-sef al companiei. Dora a fost instalat la vest de Stalingrad la mijlocul lunii august 1942, dar a fost retras în graba în septembrie pentru a evita capturarea sa de catre rusi.
În 1945, cu o înfrângere iminenta, germanii au aruncat în aer atât pe Dora, cât si pe Gustav, pentru a împiedica fortele aliate invadatoare sa le captureze intacte, punând astfel capat povestii marilor super-tunuri naziste.
GABRIEL TUDOR
Comentarii