In perioada Primului Razboi Mondial, aliatii occidentali voiau sa elibereze ruta dinspre Marea Mediterana spre Marea Neagra (si implicit spre Rusia) de sub controlul turcilor, avand o stringenta motivatie: Frontul de Vest trebuia eliberat de presiunea puternica a Puterilor Centrale prin intrarea in forta a Rusiei in razboi si deschiderea Frontului de Est.
Esec neasteptat
In peninsula turceasca strategica Gallipoli s-a desfasurat una dintre cele mai cumplite campanii, cu pierderi umane foarte insemnate. Beligerantii din faimoasa campanie (numita si „Batalia pentru Dardanelle”) au fost aliatii occidentali Marea Britanie (UK) si Franta care voiau sa ocupe Constantinopolul (Istanbul) pentru a avea ruta deschisa spre Marea Neagra si a aproviziona Imperiul Rus. Imperiul Otoman era aliat cu Puterile Centrale, adica Imperiul German si Imperiul Austro-Ungar.
Imperiul German facuse mai multe miscari strategice: blocase accesul spre Rusia din Marea Baltica si blocase si accesul terestru spre Imperiul Rus. Cum armata slabita a tarului trebuia aprovizionata, deschiderea drumului maritim dinspre Marea Mediterana, prin Dardanelle si Marea Marmara (Bosfor) era unica solutie strategica. Dar oare Imperiul Otoman era atat de slabit incat sa cedeze?
Ei bine, aliatii occidentali s-au inselat in privinta puterii de razboi a turcilor si au neglijat experienta unui mare comandant de osti, Mustafa Kemal (care va deveni eroul suprem al turcilor, primul lor presedinte in 1923). Cand Primul-Lord al Amiralitatii (UK) Winston Churchill a prezentat planul de atac asupra Dardanellelor, acesta a fost acceptat. Numai ca insusi Churchill se bazase pe informatii eronate despre slabiciunea otomanilor din acea perninsula de mare importanta strategica… Asa se explica de ce primele atacuri ale aliatilor impotriva rezistentei otomane de pe uscat s-au purtat de pe nave de razboi.
Campania navala de fortare a stramtorii Dardanelle, inceputa la 19 februarie 1914, a esuat lamentabil. Numeroase nave ale puternicei flote de razboi aliate au fost distruse, fie de mine marine, fie de bombardamentul de pe uscat. In acele circumstante grave, aliatii au decis sa forteze trecerea prin invadarea uscatului, adica a peninsulei Gallipoli. Crancenele lupte s-au dat din 25 aprilie 1914 si pana la retragerea ultimelor trupe britanice, la 9 ianuarie 1915. Armata turca a facut fata cu brio armatelor aliate, iar vara lui 1915, cu calduri toride, a facut ravagii in randul aliatilor. Turcii erau condusi de Mustafa Kemal (34 de ani pe atunci) si generalul german Otto von Sanders. Cand Bulgaria s-a alaturat germanilor, atunci accesul Puterilor Centrale spre Turcia se putea face pe uscat. Britanicii au incercat in zadar sa deschida un al doilea front in Grecia. Batalia pentru Gallipoli fusese un urias succes al Imperiului Otoman.
„Parintele patriei”
Cel mai important efect al acestei mari victorii a constat in trezirea spiritului nationalist al turcilor. Aceasta a avut o importanta esentiala cand, dupa caderea Imperiului Otoman, Razboiul de Independenta a Turciei a condus la victoria fortelor revolutionare, la formarea Republicii Turcia si la reformele moderne aplicate de primul presedinte, Mustafa Kemal devenit „Atatürk” – adica „Parintele Patriei”, denumire interzisa oricarui alt turc.
PAUL IOAN
Comentarii