De-a lungul istoriei, necuvantatoarele au jucat, asa cum aratam in unul dintre precedentele noastre numere, un rol esential in conflictele militare. De la caii, care au reprezentat o componenta cazona importanta, chiar si pana in timpul celui de-al doilea razboi mondial si pana la elefantii de lupta ori porumbeii „spioni”, insarcinati cu fotografierea, de sus a obiectivelor inamice, animalele au fost adesea, chiar si fara voia lor, combatanti redutabili. Cainii nu puteau fi „scutiti”, data fiind agresivitatea dar si inteligenta lor innascuta de la serviciul militar. Ei au fost utilizati insa nu doar in antichitate si Evul Mediu, ci si in epoca moderna, tot in cadrul ultimei conflagratii mondiale.
Steaua Rosie pentru patrupede
Armata Rosie a antrenat, in lupta contra Germaniei naziste si a aliatilor acesteia, peste 50.000 caini, patrupedele dovedindu-se deosebit de pretioase mai ales in conditiile asprelor ierni rusesti, cand localizau si salvau soldatii raniti si acoperiti de zapada. Sansele unui ranit de a supravietui la temperaturile extrem de joase, specifice acelor ierni, depindeau de rapiditatea cu care el era descoperit si transportat la cea mai apropiata unitate medicala. Cainii erau singurele fiinte capabile sa alerge in zapada inalta. In timpul unei batalii, langa oraselul Duminiki, un ciobanesc german pe nume Bob a localizat saisprezece raniti, pe care i-a tarat in gropi de obuz, spre a-i feri de proiectilele artileriei germane.
Intr-un singur sector de front, in Ucraina, si in doar o luna, cainii inhamati la sanii au transportat 1239 de raniti si au depistat 327 tone de explozibil. De asemenea, inhamati la sanii, ei trageau armament greu in conditii aproape imposibile, avand o contributie deosebita la stoparea inaintarii naziste, in iarna 1941-1942. Cel ce avusese ideea folosirii cainilor pe campul de lupta a fost colonelul Ghiorghi Medvedev, un reputat chinolog, care a devenit centrul Scolii Militare de Dresaj pentru Caini Utilitari de langa Moscova. La inceputul Marelui Razboi pentru Apararea Patriei, aici se aflau circa 40.000 de caini de diverse rase, cei mai apreciati fiind ciobanestii germani.
Acestia vor lupta pe toate fronturile, efectuand servicii de paza, salvare a ranitilor si de curatare a minelor – au actionat astfel in peste 303 mari orase europene, printre care Pskov, Smolensk, Bretk, Lvov, Minsk, Kiev, Stalingrad, Odessa, Harkov, Voronej, Varsovia, Viena, Praga. Pentru misiunile indeplinite cu succes, unitatile de caini utilitari au fost decorate, la finele razboiului, cu Ordinul Bogdan Hmelnitski, Ordinul Alexandr Nevski si chiar cu mult ravnita medalie Steaua Rosie. 80% dintre ofiterii care ii dresau au primit recompense din partea lui Stalin iar o grupa de caini de la Scoala lui Medvedev a avut privilegiul de a defila in Piata Rosie, cu prilejul paradei de Ziua Victoriei.
„Dulaii minati” ai sovieticilor
Un capitol controversat legat de folosirea, de catre sovietici, a cainilor in razboi, a fost cel legat de misiunile sinucigase incredintate patrupedelor. Cainilor li se atasau veste cu dinamita si erau antrenati sa caute hrana sub tancurile aflate in miscare. In momentul cand patrundeau sub acestea, un declansator atasat deasupra cefei se activa, la contactul cu metalul, provocand o explozie ce distrugea invelisul de otel de sub tanc. Intr-o singura zi, in sectorul Izyum, acesti caini-sinucigasi au distrus noua tancuri grele si doua transportoare blindate germane. Ei erau atat de temuti de germani incat adesea, de indata ce le auzeau latratul si ii vedeau alergand, tanchistii Reichului se indreptau rapid spre propriile linii, ingroziti.
Un inalt ofiter sovietic recunostea ca „acesti caini au salvat vietile a mii de soldati de-ai nostri, pe frontul din est”. Si totusi, in ciuda unor performante recunoscute, utilizarea acestei „arme” bizare nu dadea intotdeauna rezultate scontate. Astfel, cum cainii erau antrenati prin plasarea de alimente – in special dulciuri – sub tancurile sovietice, ei cautau adesea, in timpul luptei, mirosul familiar al acestora si nu pe cel strain al tancurilor nemtesti, care in plus scuipau foc pe gura tevii si scoteau bubuituri inspaimantatoare. Practic, actionand astfel, cainii deveneau, ca si elefantii infuriati sau speriati ai cartaginezilor din vechime, o arma cu doua taisuri, imprevizibila si incontrolabila, ce putea ataca atat prieteni cat si dusmani, pe campul de lupta. In plus, germanii au aflat repede despre „dulaii minati” ai sovieticilor si curand s-a ordonat, pe tot frontul, uciderea cainilor intalniti in cale. Ca urmare, cainii au disparut practic de pe frontul de Est, in urmatoarele cateva zile, facand folosirea cainilor-capcana extrem de putin fezabila.
Spaima prizonierilor de razboi
Si Wehrmachtul a folosit caini, in al doilea razboi mondial, desi nu in scopuri sinucigase. De altfel, prima unitate de acest gen a aparut inca inainte de venirea la putere a lui Hitler – el insusi un mare iubitor al ciobanestilor germani. A fost infiintat un centru de dresaj la Grunheide, langa Berlin, si un altul langa Frankfurt, ambele adapostind circa 2000 de animale. Unitatile au fost denumite K-9 si antrenate, oficial, in scopuri utilitare – Diensthunde – desi in cadrul acestor institutii se desfasurau exercitii tipic militare. In deceniul ce a precedat al doilea razboi mondial, germanii au antrenat, sub conducerea Reichsbahn inspectorului Lagner, un reputat specialist, peste 20.000 caini, din rasele ciobanesc german, doberman sau boxer, pentru paza, recunoastere si mesagerie.
De indata ce Polonia a fost ocupata, unitatile K-9 au primit sarcina de a supraveghea ordinea in orasele sale si in ghetourile si lagarele de concentrare infiintate de nazisti. Ulterior, fiecare lagar va avea propria sa unitate de caini de paza, sub comanda SS. Cainii erau special dresati sa-i atace pe detinuti si acestia erau terifiati de ei. Heinrich Himmler, seful SS, spunea ca scopul cainilor era „sa-i inconjoare pe prizonieri ca pe o turma de oi si sa previna fuga lor”. Unitatile K-9 s-au aflat in serviciu activ pe frontul de Est, in Tarile de Jos, Italia, Norvegia si chiar si in Africa de Nord.
Cainii japonezi isi devorau victimele?
Chiar si japonezii au beneficiat de serviciile cainilor, in timpul razboiului. Ei au primit, din partea aliatilor germani, circa 25.000 caini de serviciu si au organizat mai multe scoli de dresaj in Japonia dar si in regiunea pe care o ocupasera, in China, la Nanjing. Antrenamentele erau foarte dure si dresajul dura adesea pana la un an, desfasurandu-se sub supravegherea unor instructori de specialitate. Cainii au fost folositi mai ales pentru paza si patrulare dar si ca animale-kamikadze, dupa exemplul sovietic. Purtand mici pachete cu explozibil, ei isi croiau drum spre pozitiile americane, unde bombele erau detonate, de la distanta, de soldatii niponi.
Asemenea practici barbare au fost implementate in campania din peninsula Malay. In plus, exista rapoarte privind antrenarea unor caini japonezi de lupta, extrem de feroce, pentru atacul direct asupra soldatilor inamici – comandourile australiene din Timor au simtit din plin groaza insuflata de aceste „fiare”. Caini agresivi au fost utilizati si impotriva gherilelor chineze, in regiunea Shanghai, in anul 1937, aici raspandindu-se zvonul ca animalele erau atat de sangeroase incat isi devorau, efectiv, victimele, fara ca soldatii japonezi care-i dirijau sa ii impiedice in vreun fel!
GABRIEL TUDOR
Comentarii