Istoria spionajului consemneaza multe episoade stranii, caci insisi protagonistii sai au fost personaje bizare, faurite pe alt calapod si din alt aluat decât oamenii obisnuiti. Maestri ai disimularii, cu un sânge rece innascut, spionii au apelat adesea la tot felul de subterfugii spre a-si indeplini scopurile, unul dintre procedeele lor favorite fiind deghizarea si adoptarea unor alte identitati. De departe, maestrul desavârsit al travestiurilor a fost un bizar personaj care a trait in a doua jumatate a secolului optsprezece si a intrat in istorie sub titulatura de „cavaler d’Eon”.
Nascut sa fie spion
Câta vreme a trait, misterul in privinta identitatii sale a persistat, abil intretinut chiar de histrionicul personaj: Charles d’Eon era femeie sau barbat? Abia dupa moarte, adevarul a iesit la iveala: era un barbat care a trait jumatate din viata deghizat in femeie. Pe numele sau complet Charles-Geneviève-Louis-Auguste-André-Thimothée d’Eon de Beaumont, acesta s-a nascut pe 5 octombrie 1728 la Tonnere, intr-o familie instarita. Tatal sau, Louis, era procuror si intendent regal, iar mama, Francoise de Chavanson, facea parte din vechea nobilime.
Se stiu putine despre copilaria sa iar cartea La vie militaire, politique et privée de Mademoiselle d’Eon, scrisa de prietenul sau, La Fortelle, este prea putin veridica in aceasta privinta. In paginile ei se scrie ca d’Eon s-ar fi nascut ca fata dar a fost crescut ca baiat de tatal sau, care ura ideea de a avea o fetita. In plus, avea datorii mari si n-ar fi primit bogata mostenire a clanului Chavanson decât daca ar fi avut un fiu. De o inteligenta neobisnuita, d’Eon a invatat sa citeasca si sa scrie la nici cinci ani iar la scoala a fost un elev studios, excelând mai ales la limbile straine si dovedind o memorie prodigioasa – calitati care-l mandatau parca pentru meseria de spion.
Cavalerul care stia prea multe
Dupa terminarea Colegiului Mazarin, a fost angajat ca secretar al domnului de Sauvigny, administratorul fiscal al Parisului, calitate in care a atras atentia regelui Ludovic XV. Acesta l-a cooptat in serviciul sau secret, incredintându-i pentru inceput o misiune delicata: de a ajuta la restabilirea relatiilor diplomatice cu Rusia. Dându-si seama ca o femeie ar reusi sa câstige mai repede increderea suspicioasei tarine Elisabeta I, d’Eon a ales sa fie femeie. Astfel, luând identitatea „secretarei” cavalerului Douglas, conducatorul oficial al delegatiei franceze, el/ea va reusi sa isi duca la indeplinire misiunea.
In 1762, d’Eon, revenit in Franta, este numit capitan in regimentul de elita al Dragonilor. Razboiul de sapte ani era aproape pe sfârsite si tânarul nu participa decât la câteva batalii, luptând totusi cu mult curaj si fiind ranit in doua rânduri. Pentru serviciile sale, regele il inobileaza, numindu-l cavaler d’Eon si ii acorda o distinctie mult râvnita – Crucea Sf. Ludovic. Numit ministru plenipotentiar la Londra, in 1763, proaspatul nobil continua sa lucreze ca spion al regelui. Dar stilul sau de viata somptuos, cheltuielile excesive, legaturile cu protipendada britanica, stârnesc invidia superiorilor sai, care-i poruncesc sa vina in tara.
Temându-se de o cursa, acesta refuza, plângându-se regelui ca noul ambasador, contele de Guerchy, a incercat sa-l otraveasca. Un an mai târziu, d’Eon publica o carte care-l va face faimos in Europa: Lettres, mémoires et négociations particuliéres. Desigur, in ea nu sufla o vorba despre misiunile sale si nici despre planuita tentativa de invazie a Angliei, pentru care Ludovic XV il pregatise. Recunoscator, regele ii fixeaza o pensie anuala de 12.000 livre, cu conditia sa nu mai faca valuri… Era evident ca sarmantul cavaler stia periculos de multe…
Garderoba feminina, asigurata de rege
Exilul sau voluntar a durat paisprezece ani iar dupa moartea lui Ludovic XV, noul suveran, Ludovic XVI, l-a insarcinat pe Pierre Augustin Caron de Beaumarchais, nimeni altul decât faimosul autor al Barbierului din Sevilla si al Nuntii lui Figaro, sa negocieze cu d’Eon revenirea in Franta. Una dintre conditiile socante puse de cavaler a fost ca guvernul francez sa-l recunoasca public drept… femeie! De altfel, el crease o atmosfera de mister in jurul sexualitatii sale, facând presa engleza sa scrie ca ar fi fost de fapt o femeie imbracata in uniforma de Dragoni – lucru care se pare ca lui d’Eon chiar nu-i displacea, intrucât, in a doua parte a vietii, el s-a considerat a fi femeie.
Regele n-a avut nici o obiectie si a acceptat ca spionul sa poarte vesminte femeiesti, ba i-a asigurat chiar si o bogata garderoba. In imaginile contemporane, d’Eon este adesea infatisat in asemenea haine, dar purtând, pe piept, cu mândrie, Crucea Sf Ludovic… In 1777 d’Eon s-a reintors in Franta si a incercat sa-l convinga pe rege sa-l trimita peste Atlantic, unde razboiul de independenta al coloniilor americane era in toi. Când regele l-a refuzat, a incercat sa-l santajeze, amenintând ca va da in vileag documente secrete referitoare la reteaua de spionaj franceza. Ludovic XVI n-a cedat santajului si l-a inchis pe neastâmparatul sau supus intr-o pivnita a castelului din Dijon.
Dupa câteva saptamâni, imblânzit, cavalerul i-a cerut iertare si a fost lasat sa locuiasca impreuna cu mama sa la resedinta familiei din Tonnerre, cu conditia unei taceri depline. Revolutia il va prinde in Anglia, spre norocul lui, am putea spune, caci astfel si-a pastrat capul, desi, e drept, si-a pierdut pensia regala si a trebuit sa-si vânda vasta colectie de carti pentru a putea supravietui. De asemenea, pentru a-si plati debitorii, a acceptat sa participe la dueluri pe bani, cu toate ca si-a pastrat obiceiurile efeminate. Intr-unul din aceste dueluri, l-a invins chiar pe printul de Walles, viitorul rege al Angliei!
In 1792, când Franta revolutionara era amenintata din toate partile, el s-a adresat Adunarii Nationale, solicitând „sa lupte si sa moara pentru natiune, lege si rege” si insarcinându-se sa formeze o divizie de femei cu care sa lupte impotriva austriecilor! In 1805, sub regimul lui Napoleon, el a semnat un contract cu un editor parizian, pentru a scrie o carte intitulata „Fecioara din Tonnerre” – parafraza a faimoasei Fecioare din Orleans – Ioana dArc – dar cartea n-a fost niciodata tiparita.
A avut cavalerul d’Eon sindromul Kallman?
Petrecându-si ultimii ani din viata intr-un anonimat total, alaturi de doamna Cole, vaduva unui amiral englez, d’Eon va muri la Londra, pe 21 mai 1810. Autopsia lui a demonstrat ca nu era nici hermafrodit, cum il credeau unii contemporani, nici femeie, ci un barbat in toata regula. Specialistii moderni au sugerat insa ca el ar fi putut suferi de sindromul Kallman, o afectiune congenitala caracterizata prin prezenta unor organe sexuale insuficient dezvoltate si gonade sterile.
Bolnavii de acest sindrom nu trec practic niciodata prin transformarile provocate de pubertate – astfel se explica de ce d’Eon nu a avut nici macar vreun fir de par crescut pe fata. Oricum, ambiguitatea de care s-a inconjurat constient o viata intreaga i-a fost de mare folos, ajutându-l pe acest straniu personaj sa patrunda in lumea inalta a saloanelor rusesti, frantuzesti si englezesti si sa desfasoare o intensa activitate de spionaj, sub masca unei „doamne” interesate aparent doar de farduri, moda si bârfe…
GABRIEL TUDOR
Comentarii