Cu toate ca intregul conflict desfasurat intre 1914-1918 a implicat mai putini combatanti si incomparabil mai putine resurse umane decat uriasa hecatomba pe care Hitler o va declansa, pe 1 septembrie 1939, el ramane un „razboi mondial” ale carui proportii depaseau toate razboaiele de pana atunci. Se stie ca principalele tabere beligerante s-au grupat in jurul celor doua centre de greutate ale continentului european – Tripa Intelegere, dominata de Germania, si Antanta, unde rolul primordial l-au avut Franta si Marea Britanie si careia mai tarziu i se vor alatura si Statele Unite. Popoarele de pe alte continente au fost in general scutite de ororile razboiului, cu exceptia unor inclestari desfasurate in Africa si Asia, ori a luptelor dintre britanici si turci, in Orientul Mijlociu. In aceste conditii, pare cel putin bizar sa auzim ca pe frontul de Vest la efortul de razboi al Antantei au participat nu doar francezi, britanici si americani, ci si chinezi. Ce au cautat, va veti intreba, chinezii in Europa, in Primul Razboi Mondial?
Apocalipticul duel de pe Somme
Pentru a raspunde aceasta intrebare, sa facem o calatorie imaginara pe estuarul raului Somme, din nordul Frantei, locul unde s-au dat, in urma cu aproape un secol, unele dintre cele mai crancene lupte din toate timpurile. Aici, un cimitir modest adaposteste ramasitele pamantesti ale oamenilor din Corpul Muncitorilor Chinezi, a caror participare la Primul Razboi Mondial a fost pe nemeritat trecuta cu vederea de istorici si de opinia publica. Privind pajistile intinse si padurile bogate de pe Somme, urmele apocalipticului duel desfasurat candva aici sunt evidente; brazdele sunt inca rascolite de obuze, in padure se casca, din loc in loc, luminisuri – aici copacii au fost smulsi din radacini de proiectilele trase de combatanti.
Santuri cu peretii prabusiti stau marturie ca aici au existat candva fortificatii puternice, siruri nesfarsite de transee in care a pierit floarea Europei acelor timpuri. Aceasta regiune a Frantei gazduieste numeroase cimitire ale celor cazuti, lucru de inteles, daca tinem seama de faptul ca aici au pierit sute de soldati. Fiecare cimitir este la fel: coloane nesfarsite de lespezi de mormant albe, perfect aliniate, ca intr-un ultim onor dat celor ce vin sa-si comemoreze mortii. De fapt, nu trebuie sa ai studii de istorie ca sa iti formezi o idee asupra liniei frontului din 1916: cimitirele pline de soldati britanici marcheaza punctele unde s-au dat atunci cele mai crancene batalii. Padurile si campurile de la Somme au fost atunci scena celor mai sangeroase confruntari pe care Europa le vazuse vreodata.
Uniti in moarte
Soldatii englezi si cei din dominioanele Imperiului Britanic si-au aflat odihna vesnica in uriase memoriale, precum cele de la Beaumont-Hamel, Villers-Bretonneux, ridicat in cinstea eroilor australieni, Longueval si Delville, unde se afla un cimitir pentru soldatii sud-africani, sau Courcelette, unde sunt inhumati militarii canadieni. Cel mai mare si mai cunoscut este Cimitirul Eroilor Necunoscuti de la Thiepval, construit in cinstea celor 72.000 soldati britanici si sud-africani care au pierit pe Somme fara sa aiba vreodata parte de un mormant crestinesc. Exista insa si un cimitir mai mic, putin cunoscut si foarte putin vizitat de pelerinii care vin anual sa se reculeaga la mormintele strabunilor lor.
Este vorba despre cimitirul chinezesc de la Noyelles-sur-Mer, inconjurat de un zid scund si pavat cu alei de prundis galbui. Aici se gasesc 841 de pietre de mormant care daca ar vorbi ar spune una dintre cele mai fascinante povesti ale Primului Razboi Mondial. Cei inhumati in cimitir nu au fost ucisi pe campurile de lupta ale Frontului de Vest. Ei au facut parte din Corpul Muncitorilor Chinezi, care si-a adus o contributie majora la efortul de razboi al Aliatilor. Corpul a fost format in toamna anului 1916, dupa dezastrele colosale suferite de Aliati in batalia de pe Somme – in care aproape 20.000 soldati britanici au fost ucisi intr-o singura zi, dezastre care au decimat practic armata britanica. Cum fiecare batalion al Imperiului Britanic era important, unitatile britanice din dominioane au fost concentrate pe Frontul de Vest si s-au facut noi recrutari. Ca atare, s-a produs o subita si severa acuta penurie de forta de munca, pentru a sprijini sistemele logistice si de comunicatie ale armatei, tot mai solicitate pe masura ce razboiul se prelungea.
Harnici, rabdatori si destoinici
Inca din a doua jumatate a secolului XIX, emigrantii chinezi fusesera angajati in numar mare, pe tot cuprinsul globului, fiind implicati in cele mai de amploare proiecte arhitectonice. Ei construisera sute de kilometri de cai ferate in America de Nord, exploatasera minele de aur ale Africii de Sud si lucrasera plantatiile din America de Sud si Caraibe, fiind apreciati pentru harnicia si cumpatarea lor. Desi China era in acel moment dat neutra – nu va intra in razboi decat in 1917 – britanicii au incheiat un acord cu guvernul de la Beijing pentru formarea de corpuri de muncitori, din voluntari chinezi, care sa ajute masina de razboi Aliata sa functioneze. Cum chinezii traiau atunci in conditii inimaginabile de saracie, cererile de angajare au venit cu miile.
Majoritatea voluntarilor erau tarani din provincia Shantung, in nordul Chinei, care au fost angajati cu contract in armata britanica, pe termen de trei ani. Calatoria din China spre Franta a fost lunga si aventuroasa; voluntarii au strabatut Pacificul, pana la coasta vestica a Canadei, au mers o saptamana cu trenul pana la Nova Scotia si apoi mai multe saptamani pe Atlantic, pana la Liverpool sau Plymouth. Ultimul stadiu al acestui voiaj care a durat trei luni a fost traversarea Canalului Manecii si oprirea la Noyelles-sur-Mer. Chinezii nu au luptat cu arma in mana contra germanilor, dar au depus eforturi sustinute pentru construirea de docuri, drumuri si aeroporturi, au transportat munitie si echipamente militare, adesea sub focul dezlantuit al inamicului. Curand, ei au cucerit simpatia soldatilor Aliati, dovedindu-se nu doar foarte vrednici ci si ingeniosi si rapizi. Desi fusesera angajati ca lucratori necalificati, pana la sfarsitul razboiului multi aveau sa se remarce prin destoinicia lor ca ingineri, mecanici, tamplari sau constructori. De pilda, ei au devenit de neinlocuit in repararea tancurilor si motocicletelor, desi pana la plecarea din China majoritatea nu vazusera niciodata asemenea vehicule!
Ingropati dupa principiile feng shui
Dupa armistitiul din 1918, moment la care Corpul Muncitorilor Chinezi numara aproape 100.000 oameni, majoritatea angajatilor au ramas in Europa, fiind insarcinati cu dificila misiune de curatare a campurilor de mine, in cadrul carora multi si-au pierdut viata. Si mai multi vor pieri in anii urmatori – 1919 si 1920, din cauza epidemiei de gripa spaniola, care se apreciaza ca a ucis si circa 2000 de chinezi, pe langa milioanele de europeni ce i-au cazut victime. Altii au murit in raidurile aviatiei germane asupra depozitelor si porturilor. Un memorial special poarta numele a 41 de muncitori chinezi care au murit pe uscat sau pe apa si ale caror oseminte zac, fara morminte, pe fundul marii sau pe campiile inverzite ale Frantei. Pe lespedea comemorativa se poate citi „Credinciosi pana la moarte” si „Vesnica fie gloria lor”, alaturi de numele chinezilor morti, scrise in engleza si in chineza. Ca o curiozitate interesanta, locul cimitirului de la Noyelles-sur-Mer a fost ales de chinezii supravietuitori si este pozitionat cu respectarea stricta a principiilor feng shui – pe o colina cu panta foarte lenta, avand la poale un izvor, pentru ca oamenii ingropati acolo sa aiba parte de o odihna vesnica netulburata…
GABRIEL TUDOR
Comentarii