Stelele sunt „caramizi” elementare ale Universului. Nu se stie mare lucru despre ele. Unele au dat nastere planetelor, altele au ramas sterile. Astronomii au descoperit ca aceste corpuri foarte putin cunoscute canta! prin pulsatiile suprafetei lor. Un mister pe care incearca sa-l desluseasca. Acesti enormi bulgari de gaz nu pot fi studiati in eprubeta. Singurele informatii pe care astrofizicienii le detin provin de la suprafata lor, prin intermediul luminii care poate calatori prin Univers spre telescoapele noastre. In functie de stralucirea si culoarea lor, se poate estima distanta la care se gasesc, marimea lor si temperatura de suprafata. In ultimii ani a fost identificata o noua informatie, cea oferita de cantecul lor.
Pentru ca stelele vibreaza in ritmul misarilor interne care le agita. Din aceste miscari, astronomii pot deduce informatii mult mai subtile legate de interiorul stelelor. Cum ar fi, de pilda, temperatura diverselor straturi din interior, densitatea gazelor, structura, miscarile… Totul a inceput in 1960 cand astronomii au detectat pentru prima oara murmurul Soarelui, cea mai apropiata stea de Terra. A fost nevoie de 20 de ani pentru ca tehnicile de observatie sa se perfectioneze pentru a se incepe studiile in detaliu. Astrofizicienii si-au pregatit telescoapele, si-au apropiat sondele spatiale de Soare pentru a capta oscilatiile sale in scopul de a intocmi o harta a interiorului acestuia, de a le intelege mecanismele si a masura viteza de rotatie a „inimii” sale, un element crucial pentru elucidarea formarii sale si, prin extensie, a Sistemului Solar.
Alte proiecte de acest gen au fost initiate in acelasi timp pentru a depista murmurul stelelor mai indepartate. De-abia in 2001, puterea telescoapelor a permis obtinerea primului esantion exploatabil al unui cantec emis de o alta stea: Alpha Centaurului, una dintre cele mai apropiate de noi si a treia ca stralucire. Un cantec care vine de la cativa ani-lumina de noi. A auzi nu e cel mai potrivit cuvant pentru ca, fara aerul care s-o transporte, muzica nu poate fi auzita. In schimb, lumina stelei calatoreste nestingherita, prin vidul spatial. Datorita acesteia, astrofizicienii pot „vedea” muzica stelara.
Muzica stelara „vizibila”
Totul incepe in regiunile extreme ale stelelor. Gazele se involbureaza, atomii se lovesc unii de altii. Acest strat extern incepe sa vibreze dand nastere la unde sonore, intr-un registru grav (cu 13 octave sub cel mai grav sunet accesibil urechii noastre) acestea propagandu-se cu 1 milion de kilometri pe ora. Sub efectul sunetelor, suprafata astrului se increteste si se destinde intr-o miscare permanenta care permite accesul astronomilor la cantecul stelei.
Cum e totusi posibil sa se desluseasca aceasta muzica? Prin efectul Doppler, prezis de relativitatea lui Einstein ce consta in variatia frecventei unei unde emise de o sursa de oscilatii, daca aceasta se afla in miscare fata de receptor; efect valabil si in cazul luminii si a sunetului. Dupa ce murmurul a fost inregistrat, astronomii pot incepe marea aventura a investigarii interiorului stelei.
O munca sisifica bazata pe analiza milioanelor de armonice ale simfoniei astrului. In cursul anului trecut, numerosi astronomi din mai multe tari si-au unit fortele, sincronizandu-si telescoapele pe care le-au atintit asupra stelei V931 Pegasi pentru a-i inregistra oscilatiile. Cele mai eficace sunt insa telescoapele spatiale care pot capta muzica fara ca aceasta sa fie bruiata, pentru ca odata intrata in atmosfera terestra aceasta e bruiata. O noua generatie de telescoape spatiale ce se afla in curs de realizare vor deveni functionale in 2013.
DORIN MARAN
Comentarii