De-a lungul perioadei medievale, numerosi au fost aceia care au incercat sa reconstituie, fie ca aveau sau nu aceasta legitimitate, gloria defunctului Imperiu Roman. Unii dintre ei o faceau visand sa fie asemenea Cezarilor atotputernici, dar Cola di Rienzo, personaj carismatic si controversat, a fost poate singurul ce dorea o Italie republicana, loial valorilor impuse de vechii romani si admirator desavarsit al fratilor Gracchi.
Visand la Republica
Cola di Rienzo s-a nascut pe la 1313, la Roma, in familia unui modest carciumar, numit Lorenzo Gabrini. Numele de botez al tatalui sau a devenit, prescurtat, Rienzo, iar al lui insusi – Nicola, Cola. Primii ani din viata, copilul si-a petrecut studiind cu sarg limba latina, scriitorii clasici, oratorii si poetii romani, si nu-i de mirare ca inca de atunci visa la gloria si la puterea Romei antice. Desi inca un adolescent, Cola si-a jurat sa nu aiba liniste pana nu-i va reda Romei faima de odinioara, pana nu va instaura libertatile cetatenesti de pe timpul Republicii – hotarare intarita de dorinta de a-si razbuna fratele, ucis de un aristocrat. A devenit notar, persoana cu un statut destul de important in oras si a fost trimis in 1343, ca sol al orasului Roma, la curtea Papei Clement VI, la Avignon.
Dupa un an, Cola s-a intors la Roma, planuind, impreuna cu un grup de sustinatori fideli, sa preia conducerea orasului, chiar printr-o insurectie, la nevoie, si sa reinvie vechea Republica romana. Dar Cola di Rienzo era de ajuns de intelept sa realizeze ca nobilii romani detineau inca suficienta forta, pentru a nu se lasa usor inlaturati de la putere. De aceea, el a facut apel la popor si a invitat, prin glasul heralzilor sai, pe 20 mai 1347, cetatenii Romei, pe dealul Capitoliului, spre a discuta despre viitorul orasului. Echipat in armura de lupta si insotit de vicarul papal, Cola s-a asezat in fruntea sprijinitorilor sai si a pornit spre Capitoliu. Aici s-a adresat multimii adunate, vorbind „cu fascinanta elocventa despre servitudinea Romei si despre necesitatea ca gloriosul ei trecut sa reinvie”. In fata tuturor, Cola a citit o serie intreaga de legi pe care el le propunea, iar cuvintele sale au fost primite cu ovatii de catre cei prezenti. Nobilii nu s-au mai putut impotrivi si fie au fugit, fie s-au baricadat in palatele lor, de teama insurgentilor. Revolutia de catifea initiata de Cola di Rienzo reusise. Conducatorul ei, care nu voia sa fie numit nici rege, nici duce, s-a autotintitulat „tribun al poporului roman si primul lui slujitor”.
„Mai mare decat Camillus, Brutus si Romulus”
Regimul impus de el a fost initial acceptat cu bucurie, mai ales de catre clasele sarace. Cu o mana de fier, el a lichidat privilegiile aristocratiei, impunand o veritabila „republica comunista” in miezul evului mediu si punand capat regimului corupt si degradarii moravurilor. Laudat de toti, Cola di Rienzo a fost condus in triumf la basilica Sf. Petru, in vreme ce multimile cantau imnul Veni Creator spiritus, iar intr-o scrisoare, poetul Petrarca il implora sa continue mareata munca la care se inhamase, spre a deveni „mai mare decat Camillus, Brutus si Romulus”. In iulie 1347, Cola di Rienzo a proclamat independenta poporului roman fata de Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana. Prima masura urma sa fie insa restaurarea autoritatii Romei fata de orasele si provinciile Italiei, pentru a face din nou Cetatea Eterna caput mundi. El a trimis scrisori oraselor italiene, cerandu-le sa-si trimita reprezentanti la o adunare generala ce urma sa se desfasoare pe 1 august, cand avea sa fie creata o mare federatie, sub presedintia Romei. In ziua stabilita, la Roma au venit, intr-adevar, multi reprezentanti ai municipiilor din peninsula; in cadrul unui ceremonial fantezist, Rienzo, numit dictator, a emis un edict prin care ii convoca la Roma pe regele Frantei, Ludovic al IV-lea si pe imparatul german Carol al IV-lea, spre a le cere renuntarea la orice tentativa de amestec in afacerile interne ale oraselor italiene.
Eliberatorul devine tiran
A doua zi a urmat un „festival al unitatii Italiei”, dupa modelul jocurilor organizate candva in Roma antica. Desi suveranii „citati” nu s-au sinchisit de pretentiile lui Cola di Rienzo, acesta a fost totusi recunoscut drept conducator al Italiei de catre regatul Neapole, unde regele Ioan I de Neapole si inamicul sau, Ludovic I al Ungariei, au facut apel la protectia tribunului roman. Pe 15 august, in cadrul unei ceremonii amintind de vechile triumfuri, Cola di Rienzo a fost incoronat cu frunze de lauri. Curand insa, lucrurile au inceput sa scartaie. Tot mai multe glasuri se ridicau impotriva tribunului, care, dintr-un aparator al maselor, se transformase intr-un tiran, punand biruri grele si impiedicand dreptul la libera opinie. Toti cei ce nu erau de partea lui deveneau automat „dusmani ai Republicii” si erau fie exilati, fie aruncati in inchisoare. In cele din urma, satul de extravagantele lui Cola di Rienzo, Papa a numit in locul sau un legat, cu sarcina de a-l destitui si a-l aduce in fata judecatii papale. La auzul acestei decizii, aristocratii romani exilati si-au unit fortele si au pornit impotriva Romei. Dar de asta data, tribunul nu a mai ezitat. Primind ajutor militar din partea lui Ludovic al Ungariei, el a reusit sa invinga, pe 20 noiembrie, armata nobililor, intr-o mare batalie, data la portile orasului. Stefano Colonna a fost ucis in lupta. Dar victoria nu l-a salvat pe Cola din Rienzo de la prabusire. Fara sa inteleaga gravitatea situatiei, leganat in aceleasi vise de marire pe care le nutrise inca din copilarie, tribunul isi pierdea vremea in petreceri si in festivitati pline de fast, fara sa-i pese ca tocmai in acele zile Clement emitea o bula papala in care-l declara criminal, pagan si eretic, cerandu-le locuitorilor Cetatii Eterne sa-l alunge. Speriat, Cola di Rienzo a fugit singur din Roma, cautand adapost la Napoli, dar nici aici nu s-a simtit in siguranta. De aceea, a ales solitudinea unei manastiri, unde a petrecut peste doi ani. In iulie 1350 il regasim tocmai la Praga, cersind protectia suveranului pe care-l sfidase, Carol al IV-lea. Cu abilitatea-i recunoscuta, Cola i-a cerut imparatului german sa devina „eliberatorul Italiei”, impotriva dorintei Papei de a cuceri puterea temporara asupra peninsulei. Dar Carol nu era omul care sa se lase inselat atat de usor de elocinta fostului tribun, astfel ca l-a intemnitat timp de un an in fortareata Raudnitz si apoi l-a predat lui Clement.
Uciderea fiului risipitor
In august 1352, Rienzo a fost adus la Avignon si supus judecatii a trei cardinali, care l-au gasit vinovat de blasfemie, erezie si tradare, si l-au condamnat la moarte. Sentinta nu s-a indeplinit insa, astfel ca fostul tribun a ramas in gropnitele de sub palatul papal de la Avignon, in ciuda pateticelor apeluri pentru eliberarea lui, lansate de Petrarca si de alti umanisti italieni. Probabil ca aceste apeluri ar fi ramas multa vreme fara raspuns, daca, in decembrie 1352, Clement nu se stingea din viata. In locul lui, pe scaunul Sfantului Petru s-a urcat Inocent al VI-lea, un Papa hotarat sa loveasca puternic in dominatia exercitata de aristocrati la Roma. Vazand in fostul tribun o unealta excelenta pentru scopul sau, a decis sa-l ierte si sa-l elibereze. Totodata, i-a acordat titlul de „senator roman” si l-a trimis in Italia, alaturi de legatul sau, cardinalul Albornoz. Visele de glorie nu-l parasisera insa pe Cola di Rienzo. Adunand trupe de mercenari, el a intrat triumfator in Roma, in august 1354, intampinat ca un eliberator. Dar excesele comise de noul senator, asediul esuat intreprins de el impotriva orasului Palestrina, procesul masluit, intentat popularului comandant Fra Monreale, proces in urma caruia acesta fost executat, au atras ura tuturor fata de Cola di Rienzo.
Razmerita a izbucnit pe 8 octombrie, cand plebea romana a umplut strazile orasului, cerand razbunare. Incercand sa scape, imbracat in hainele unui servitor, a fost recunoscut si linsat de multime. „Usile Capitoliului, scrie istoricul englez Gibbon, au fost distruse cu topoare si foc; si pe cand senatorul incerca sa scape, deghizat, l-au tras pe terasa palatului, scena finala a atator crime ordonate de el si chinuit, lovit si scuipat, si-a dat viata, impuns de zeci de pumnale, in strigatele multimii incitate.”
Autor: GABRIEL TUDOR
Comentarii