La finele secolului XI, crestinatatea apuseana a pus mana pe arme, pentru a elibera orasul sfant al Ierusalimului de sub dominatia musulmana, declansand astfel o confruntare ce va dura 200 de ani. O confruntare purtata adesea cu cele mai violente mijloace si care a adus moartea a sute de mii de civili, provocand insemnate pagube. Si mai trist e faptul ca in numele religiei si al unor idealuri nobile s-au comis atrocitati groaznice, care au facut ca aceste „razboaie sfinte” sa poata fi considerate mai curand niste barbarii pagane.
Criminali de razboi avant la lettre
Istoricii moderni apreciaza ca in total, cruciadele au lasat in urma circa 9 milioane de morti, dintre care cel putin jumatate au fost crestini, majoritatea civili nevinovati, prinsi in carnagiul dintre cele doua tabere. Paradoxal e faptul ca astazi, termenul „cruciada” a ajuns sa aiba conotatii pozitive – auzim vorbindu-se de pilda despre cruciada contra inculturii sau a consumului de droguri, ori a altor vicii. Dar cruciatii autentici ar putea fi considerati mai degraba niste criminali de razboi avant la lettre si daca in urma cu o mie de ani ar fi existat un Nürenberg, cu siguranta locul multor eroi ai crestinatatii, din acele timpuri, s-ar fi aflat in boxa acuzatilor.
Cand Ierusalimul a fost cucerit de musulmanii arabi, in anul 638, crestinilor li s-a permis sa viziteze, in continuare, locurile sfinte din Palestina. Lucrurile au luat o alta turnura odata cu aparitia turcilor selgiucizi, mai putin toleranti. Cand povestile despre suferintele indurate din partea lor de catre pelerinii crestini au ajuns in Occident, Papa Urban II a proclamat prima cruciada (1095-99), la Conciliul de la Clermont. Devastarile comise de cruciatii care l-au urmat pe Petru Hermitul, unul dintre conducatorii „cruciadei saracilor”, au fost majore. Riposta localnicilor, fata de jaful comis de aceasta armata a dezmostenitilor soartei, s-a soldat nu o data cu lupte incrancenate, ca de pilda cea purtata pe teritoriul de azi al Serbiei, unde 4000 de oameni au fost ucisi. In total, aproape 300.000 de oameni au murit in timpul marsului lui Petru Hermitul, inclusiv toti cei ce-l urmasera, care au fost macelariti de turci la Niceea.
Caderea Ierusalimului
Armata nobililor, condusa de Godefroy de Bouillon, a avut mai mult succes. Cand cavalerii cruciati au atacat Antiohia ei au folosit capetele turcilor ucisi ca proiectile pentru catapulte si sute de capatani au fost infipte in sulite, in fata zidurilor, pentru a-i demoraliza pe aparatori. Cand atacatorii au patruns in cetate, au declansat un masacru infiorator. O armata musulmana i-a luat insa prin surprindere pe cruciati, asediindu-i in orasul abia cucerit. Dupa ce au avut o viziune religioasa, cruciatii au fost convinsi ca Dumnezeu era de partea lor si au iesit dintre ziduri, echipati de razboi; panicati, asediatorii au fugit, lasand in mainile cruciatilor tabara lor: femeile si copiii musulmanilor au fost trecuti cu totii prin ascutisul sabiei. Lipsa de hrana i-a determinat pe cruciati sa recurga la gesturi disperate: la asediul cetatii Marra acestia au ajuns sa manance din cadavrele cailor si chiar ale inamicilor.
Cand au patruns in oras, Bohemond, liderul cruciat, a poruncit ca toti barbatii sa fie ucisi, chiar si cei care ii platisera bani grei spre a fi crutati, in vreme ce copiii au fost vanduti ca sclavi. Comportamentul celuilalt lider, Godefroy, a fost insa de-a dreptul barbar. Asediul Ierusalimului, in iulie 1099, a fost una dintre cele mai incrancenate lupte ale Evului Mediu. Dupa ce s-au aparat cu disperare, aparatorii musulmani au cedat in cele din urma si pe 15 iulie cruciatii au patruns in cetate. In cursul urmatoarelor doua zile aproape toti locuitorii musulmani si evrei ai orasului au fost ucisi – cifra victimelor pare sa fi depasit o suta de mii de oameni. Un cronicar francez nota ca sangele curgea in paraiase pe strazile orasului, ajungand pana la gleznele cavalerilor. Orasul era plin de cadavre si conducatorii cruciatilor au poruncit ca acestea sa fie aruncate in afara zidurilor, de teama unor molime. Fiindca se raspandise zvonul ca multi dintre locuitorii orasului inghitisera monedele de aur pe care le aveau, sperand ca astfel sa le salveze de jafurile ocupantilor, cruciatii au inceput sa despice burtile tuturor celor ce le cadeau in mana, scormonind dupa aur!
Musulmani si crestini, masacrati de-a valma
A doua cruciada a fost declansata dupa ce turcii au recucerit Edessa, in 1144, declansarea ei fiind renumita de faimosul Sfant Bernard, abatele de Clairvaux. E greu de imaginat cum acest personaj fanatic a putut deveni sfant, intrucat indemnurile sale par mai curand iesite din gura lui Osama Bin Laden: „Este mai bine sa-i masacram pe acesti pagani, pentru ca sabia lor sa nu mai stea mereu ca o amenintare asupra fratilor nostri crestini. Crestinii se glorifica ucigandu-i pe pagani, pentru ca astfel insusi Hristos este glorificat”. Armatele cruciate, conduse de imparatul german Conrad III si de regele francez Ludovic VII, s-au dedat la cumplite jafuri imediat ce au patruns pe teritoriul bizantin, atragand ostilitatea intemeiata a localnicilor. Cand doi cavaleri germani au fost ucisi, drept represalii calugarii unei intregi manastiri grecesti au fost macelariti de cruciati. Armata germana, epuizata de lunga calatorie si de caldura naucitoare, a fost distrusa de turci in Asia Mica.
Francezii au optat pentru o alta ruta si ajunsi in Antalya au incercat sa ajunga la Ierusalim pe calea marii. Dar nu s-au gasit suficiente corabii, asa incat doar nobilii si cavalerii si-au putut permite luxul de a se imbarca. Pedestrasii si pelerinii care mergeau pe jos, alaturi de un urias alai pestrit de femei si copii, au fost nevoiti sa strabata in conditii dificile distanta pe uscat, pana la Ierusalim. Ei n-au mai ajuns insa in orasul sfant, fiind fie ucisi de turci, fie vanduti in sclavie, fie rapusi de molime sau foame. Cruciatii calare au ajuns la Damasc, dar au fost zdrobiti de musulmani. In cursul celei de-a treia cruciade, Richard Inima de Leu, renumitul erou cruciat, a dat dovada de o cruzime absurda, poruncind sa fie ucisi 2700 de musulmani, prizonieri de razboi, impreuna cu copiii si femeile lor. Cronicarul francez Ambroise nota, cu entuziasm: „Si au fost cu totii injunghiati sau decapitati, unul cate unul. Binecuvantat fie Domnul pentru asta!” A patra cruciada, desi indreptata tot contra paganilor, a dovedit ca ingamfatii cavaleri apuseni nu aveau nici o preferinta in materie de jaf si ucideri.
Ei au luat cu asalt Constantinopole, oras crestin, si i-au macelarit locuitorii, pradand cumplit bogata capitala a bazileilor. Pentru a-l umili pe patriarhul ortodox, cruciatii au pus o prostituata pe scaunul acestuia, cerandu-i acesteia sa efectueze un simulacru de slujba, pentru a batjocori religia greaca. Departe de a condamna gestul lor, papa Inocentiu III i-a felicitat pe cruciati si s-a bucurat de aceasta victorie asupra Bisericii rasaritene, care refuzase sa-i accepte suprematia in lumea crestina. Nu mai putin de lipsita de cruzime a fost cruciada copiilor, din 1212. Copiii imbarcati la Marsilia, cu promisiunea ca vor lupta in Tara Sfanta, au fost vanduti de negustori ca sclavi in Algeria si Alexandria, in vreme ce multi dintre ei au pierit pe drumul pe uscat catre Ierusalim.
GABRIEL TUDOR
Comentarii