Una dintre doctrinele militare de exceptie ale URSS în cel de-al Doilea Razboi Mondial a fost cea a utilizarii lunetistilor, mai ales atunci cand teatrul de razboi se afla în interiorul oraselor. Desigur, cea mai teribila confruntare a sovieticilor a fost cea cu armata germana invadatoare (Operatiunea Barbarossa), prin care Hitler voia sa ajunga la Moscova. Mobilizarea exceptionala a armatelor ruse (si a populatiei) a avut un capitol distinct si de mare succes prin utilizarea diviziilor de tragatori de elita, în special în marea batalie de la Stalingrad – între august 1942 si februarie 1943.
Arma secreta pe Frontul de est
Dupa ce ministri de externe Ribbentrop si Molotov semnasera Pactul de neagresiune în 1939, Hitler se decide sa invadeze URSS (Operatiunea Barbarossa), care debuteaza la 22 iunie 1941. Doctrina nazista cerea si eliminarea comunistilor (pe langa evrei), asa ca fuhrerul n-a stat prea mult pe ganduri si asta s-a vazut destul de repede. Oprirea armatei germane a transformat acest razboi în "Mare razboi de aparare a patriei" al URSS-ului, iar armata a utilizat toate resursele umane si tactice posibile pentru a respinge invadatorul si a reusit cu brio. Un segment aparte al doctrinei de aparare a URSS a fost teoria promovata de capitanul erou Vasili Grigorievici Zaitev (1915-1991), care punea accentul pe atacul urban cu lunetisti. În acest mod, Zaitev aducea în prim-plan o arma secreta si foarte eficienta, pe care germanii nu o luasera deloc în calcul.
Pentru strategul Zaitev, lunetistul era cel care dadea lovituri atat fizice, cat si morale inamicului, ucigand lideri ai gruparilor atacatoare. Atunci cand un ofiter este ucis de la distanta, prin surprindere, cei din subordinea sa nu mai au aceeasi eficacitate.
Zaitev s-a nascut în muntii Urali si a tras de mic cu arma în caprioare si lupi. Cand a început invazia nazista, el s-a dus voluntar în regimentul de mitraliori si s-a specializat în tragere cu luneta. A fi lunetist, conform standardelor URSS de atunci, trebuia sa ai o probabilitate de 50 la suta la o tinta aflata la 800 de metri, 80 la suta la 500 de metri si peste 90 la suta la mai putin de 200 de metri, cu frecventa de doua lovituri pe minut. Cele mai folosite carabine au fost Mosin-Nagant si Tokarev, cartuse de 7,2 x 52 mm. Loviturile mai rare ale lunetistilor suplineau loviturile rapide si din apropiere ale infanteristilor. Cu aceste date, Zaitev chiar a facut o scoala de lunetisti, ai carei elevi militari au ucis peste 6.000 de inamici (ofiteri si soldati). La fiecare lunetist se aprecia si omorarea unui lunetist inamic. Astfel, Zaitev însusi a ucis în numai trei luni (pana a fost ranit) 242 inamici, dintre care 11 lunetisti ai Axei.
Eroine cu mana pe tragaci
O alta supriza a armatei sovietice, pregatita tot pentru conflictele urbane, a fost înrolarea femeilor militare în diviziile de lunetisti. Pentru apararea patriei, între 1941 si 1943, au fost încadrate peste 2000 de femei lunetiste din cadrul Organizatiilor civile de sustinere a armatei. 500 dintre ele au supravietuit. Cea mai buna lunetista a fost Ludmila Pavlicenkova (1916-1974). La Odessa si Sevastopol ea a ucis 309 inamici, dintre care 39 lunetisti. A fost ranita în 1942 si retrasa de pe front. Faima ei a ajuns si în SUA, unde a fost chemata la Casa Alba de însusi Franklin Roosevelt, pentru a o felicita. Foarte multe dintre lunetistele-surpriza ale Armatei rosii au fost decorate cu cele mai înalte medalii ale URSS, printre care si "Ordinul Lenin" si "Erou al URSS".
PAUL IOAN
Comentarii