Urmas al Imperiului Roman, cel Bizantin a mai dainuit inca un mileniu dupa destramarea predecesorului sau din Apus. Un mileniu zbuciumat, plin de razboaie, revolte, tradari si duplicitate, in care imparatii bizantini au apelat adesea la o arma infailibila pentru a-si elimina rivalii: in loc sa-i ucida, preferau sa-i mutileze, fapt care implica, automat, ca acestia nu vor mai nutri vreodata speranta de a prelua tronul.
In cultura bizantina, imparatul era considerat o reflectare a autoritatii divine. Cum Dumnezeu era perfect, si imparatul trebuia sa fie fara vreo hiba; orice mutilare, in special ranile la fata, descalificau un individ pentru rolul de suveran al imperiului. Singura exceptie a fost Justinian al II-lea Rhinometus („cel ciuntit de nas”).
In 695, acesta a fost rasturnat de la putere de strategul Greciei, Leontios, care s-a proclamat imparat. Lui Justinian i s-a retezat nasul, pentru a-l impiedica sa mai emita vreodata pretentii la sceptrul imperial si a fost exilat la Cherson, in Crimeea.
Ulterior, nasul i-a fost inlocuit cu o replica din aur a originalului, iar Justinian si-a reluat tronul, in 705, pedepsindu-l pe uzurpator, care s-a ales, la randul sau, cu nasul taiat si cu limba smulsa. Alteori, desfigurarea apela si la ratiuni mai practice.
Candidatii nedoriti la coroana bizantina erau de multe ori orbiti, fapt care le restrangea mobilitatea si ii punea in imposibilitatea de a-si conduce trupele pe campul de lupta – una dintre principalele modalitati de impunere a autoritatii pentru monarhii bizantini. Unul dintre primii candidati la tron care a suferit pedeapsa mutilarii a fost Ioan Athalaricos, fiu nelegitim al imparatului Heraclius.
In 637, Ioan a urzit impreuna cu alti curteni rasturnarea suveranului, dar Heraclius le-a aflat planurile si a poruncit ca tuturor participantilor la complot sa li se taie nasul si mainile. Primul imparat bizantin mutilat de rivalii sai a fost Heraklonas, fiul imparatului Heraclius si al nepoatei acestuia, Martina.
El a domnit doar intre februarie si septembrie 641, fiind detronat in urma unei revolte populare. Multimea furioasa a cerut ca lui Heraklonas sa i se taie nasul, iar incestuoasei sale mame limba. Ulterior, imparatul a fost exilat in insula Rodos si nu s-a mai stiut nimic de soarta lui.
In fine, o alta metoda practicata era castrarea. In Imperiul Bizantin se considera ca un barbat castrat inceta sa mai fie un om deplin, deci traia „o viata care era pe jumatate moarta”. Totodata, castrarea elimina orice sansa ca eventualilor candidati la tron sa li se mai nasca vreun mostenitor care ar fi putut constitui o amenintare pentru imparat sau pentru fiii acestuia.
Un exemplu in acest sens il constituie Basilios Lekapenos, fiul ilegitim al imparatului Romanos I Lekapenos, care a fost castrat inca de tanar. El a dobandit ulterior suficienta putere pentru a deveni parakoimomenos (adica un fel de prim-ministru), dar nu a putut revendica tronul.
Ioan Orfanotropos a fost principalul sfetnic al imparatului Romanos al III-lea si, dupa ce a participat la asasinarea acestuia, l-a impus pe tron pe fratele lui, Mihail, care era amantul imparatesei vaduve. Cand fratele lui a murit, in circumstante dubioase, Ioan a acceptat ca puterea sa fie preluata de fiul lui Mihail, care a domnit ca Mihail al V-lea, insa a inceput sa comploteze impotriva lui. Furios, noul suveran a poruncit ca eunucul-sef sa fie exilat la manastirea Monobatae si toate rudele sale de sex masculin sa fie castrate.
O jumatate de secol mai tarziu aceeasi soarta o va avea fiul imparatului Leon al V-lea Armeanul, Constantin. Dupa asasinarea tatalui sau, in 820, acesta a fost exilat pe insula Prote, impreuna cu mama si cei trei frati ai sai. Cei patru tineri aveau sa fie castrati si sa-si petreaca toata viata in manastire.
GABRIEL TUDOR
Comentarii