De-a lungul vremii, razboaiele s-au purtat pentru cele mai diverse cauze. Unii au cautat sa-si asigure rute comerciale avantajoase, altii sa captureze teritorii bogate in resurse ori sa scape de vreun rival periculos. Au existat insa si dueluri sangeroase, purtate din simplul motiv ca un rege, bunaoara, s-a simtit jignit de un alt rege, fiindca s-a legat de o rubedenie de-a lui…
Galceava pentru nurii Elenei
Prima dintre aceste inclestari este legendara, desi arheologii tin sa ne asigure ca e foarte posibil ca ea sa fi avut loc, e drept, nu la dimensiunile epopeice pe care Homer, aedul orb, i le-a atribuit: razboiul Troiei. Zecii de mii de luptatori au pierit si un infloritor oras a ars din temelii doar pentru ca regele Spartei, Menelau, a vrut sa se razbune pe usuraticul Paris, pentru ca-i rapise sotia, pe Elena, cea mai frumoasa dintre muritoare. Sa se fi purtat oare razboiul doar pentru nabadaile lui Paris, care n-a stiut sa-si tina hormonii in frau?
Posibil, daca ne ghidam dupa faptul ca in ruinele oraselor hitite din Asia Mica s-au descoperit tablite de lut cu referiri la unele dintre personajele amintite de Homer. Dar si mai posibil este ca razboiul, care a durat, dupa spusele poetului grec, zece ani, sa se fi purtat de fapt pentru cucerirea, de catre ahei, a rutelor comerciale spre Marea Neagra, rute controlate pana atunci de troieni. Considerat multa vreme o legenda, razboiul troian si-a gasit un aprig sustinator in persoana arheologului amator german Schliemann, care a scos la iveala, la finele secolului XIX, presupusele ruine ale Troiei si un superb tezaur de aur, despre care a presupus, total nefondat, ca i-ar fi apartinut regelui troian Priam.
Razboaie duse pentru o sora
Dupa moartea lui Iulius Caesar, cei mai importanti lideri romani au ramas doi dintre apropiatii acestuia, nepotul si mostenitorul adoptat, Octavianus, si Marcus Antonius, cel mai fidel locotenent al fostului dictator. Impreuna cu Lepidus, ei au format cel de-al doilea triumvirat. Pentru a pecetlui alianta, Octavianus a luat-o in casatorie pe fiica vitrega a lui Antonius iar acesta s-a insurat cu sora lui Octavianus, Octavia. Dar, plecat in Orient, intr-o de mult planuita expeditie contra partilor, Marcus Antonius s-a oprit mai intai in Egipt unde o va intalni pe Cleopatra, carismatica regina de care se va indragosti nebuneste.
Fara sa-i pese de consecinte, el a repudiat-o pe Octavia, jignire peste care Octavianus nu a putut trece. Razboiul civil dintre cei doi rivali a durat din 33 pana in 31 i.Hr. cand, in urma bataliei de la Actium, Antonius a fost invins si s-a sinucis, pentru a nu cadea viu in mainile invingatorului. Nedorind sa impodobeasca triumful lui Octavianus si apoi sa fie executata in temuta inchisoare Tusculum, Cleopatra i-a urmat exemplul amantului sau. Aproape cinci secole mai tarziu, Atilla, manios pe faptul ca dorita casatorie cu Honoria, sora imparatului Valentinian al III-lea, nu s-a materializat (desi desfranata nobila romana ii trimisese liderului hun o scrisoare prin care il anunta ca doreste sa-i devina consoarta), a invadat Imperiul Roman de Apus. Mii de oameni au pierit si hunii au jefuit si ars multe orase, in goana lor nebuna dupa prada. Si toate acestea din cauza unei imparatese nechibzuite…
Puterea celui umilit
Tan Shi Huai a fost fiul nelegitim al unui mercenar mongol aflat in slujba dinastiei chineze Han. Originea lui modesta a facut ca el sa fie desconsiderat si tratat aproape ca un sclav de membrii tribului sau. Toti il batjocoreau, numindu-l „bastard” si „fiu de tarfa”. Din aceasta frustrare, din ambitia nemarginita si abilitatea sa remarcabila a izvorat un plan indraznet. Prin 170, adunand in jurul sau pe cei nemultumiti de liderii mongoli, Huai a reusit sa-i rastoarne pe acestia de la putere si sa organizeze un puternic stat, la nord de Marele Zid, invingandu-i chiar pe huni, care stapanisera pana atunci regiunea respectiva. In anul 177, el a zdrobit armata chineza, amenintand insasi siguranta curtei imperiale.
Dar imperiul faurit de Huai nu a dainuit dupa moartea sa, destramandu-se la scurta vreme dupa aceea. La fel au stat lucrurile si in privinta lui Temugin, liderul mongol ce va ramane in istorie ca „Genghis-Han”. Acesta a avut o copilarie nefericita, fiind persecutat, batjocorit si alungat in cele din urma de pe pamanturile natale de propriile sale rubedenii. Haituit, Temugin a ratacit ani in sir prin stepele mongole, punand la cale razbunarea. Peste ani, gratie curajului si temeritatii sale, a reusit sa-i invinga pe cei care-l persecutasera, intemeind un imperiu urias, ce se intindea de la coastele Pacificului pana in centrul Europei.
Marea schisma islamica
Situatia politica in Mecca secolelor VI-VII a fost dominata de duelul dintre puternicele clanuri ale Hasemitilor si Umayazilor. Conflictul a continuat si la o generatie dupa ce Profetul Mohamed a reusit sa cucereasca puterea, ajungand la apogeu in 656, atunci cand califul Uthman (un Umayad) a fost asasinat. Noul calif, Ali, un Hasemit, var si ginere al lui Mohamed, a refuzat sa se implice in pedepsirea asasinilor, ceea ce a generat, in mod firesc, o reactie brutala din partea clanului rival. Umayazii au vazut in nepasarea lui Ali o insulta care trebuia spalata in sange.
A urmat un razboi civil ce a durat cinci ani si in urma caruia si Ali a fost asasinat. Locul sau, la carma lumii musulmane, va fi luat de liderul Umayad Muawiyya, a carui familie va domina Islamul pentru urmatorul secol. Dar adeptii lui Ali nu s-au impacat cu situatia. Reuniti intr-o grupare numita Shiat Ali (Partidul lui Ali), ei vor fi numiti siiti, spre deosebire de adeptii liniei Umayazior, care se numesc sunniti. De-a lungul secolelor, ura dintre cele doua secte islamice a facut zeci de mii de victime si chiar si astazi, in Irak si alte tari arabe asistam la atentate si violente venite din partea ambelor tabere.
O pace imposibila
In anul 758, califul Abdullah al-Mansur, liderul spiritual al tuturor musulmanilor, a decis sa porunceasca unuia dintre supusii sai sa ia in casatorie pe o printesa din neamul khazarilor, un neam razboinic, care dusese doua razboaie sangeroase in tentativa de a opri expansiunea islamica in Caucaz si Europa Rasariteana. Cel ales pentru aceasta misiune a fost guvernatorul militar al Armeniei, Yazid ibn Usayd al-Sulami. Desigur, Yazid s-a declarat bucuros sa implineasca voia stapanului sau si a cerut-o de sotie pe fiica regelui khagan. Pacea dintre cele doua neamuri rivale parea sa se fi cimentat astfel, dar tanara nevasta a murit curand, probabil la nasterea primului ei copil.
Accidentul a fost insa pus de insotitorii sai khazari pe seama otravii. Ei s-au intors la regele khazar si s-au plans ca fiica ii fusese ucisa de o factiune araba ce dorea rasturnarea lui Yazid. De prisos sa spunem ca, infuriat, liderul khazar a cautat sa se razbune pe califatul abasid. Imediat, el a declansat o invazie de proportie asupra Iranului, pustiind intreaga regiune si ucigand fara deosebire femei, barbati, copii si batrani.
GABRIEL TUDOR
Comentarii