Timp de secole s-a vorbit despre temerarii cavaleri care au pornit în cruciade spre Ierusalim si despre suveranii regatelor crestine înfiintate în Tara Sfânta. Dar s-a vorbit si s-a scris mult mai putin despre reginele acestor tinuturi, personalitati aparte, extrem de controversate, care au reusit sa-si pastreze doar vremelnic puterea într-una dintre cele mai disputate zone de conflict si într-o perioada extrem de tulbure.
Cea mai remarcabila dintre aceste suverane a fost Sibylla, sotia regelui Guy de Lusignan. Nascuta în 1160, ca fiica a lui Amalric de Ierusalim, fratele mezin al regelui Baldwin al III-lea si al sotiei lui, Agnes de Courtenay, Sibylla a fost despartita de mama ei, dupa un presupus adulter al acesteia.
Moartea neasteptata a regelui a dus la urcarea pe tron a lui Amalric, care l-a ales drept urmas pe fiul cel mare, Baldwin. Dar, în 1170, când a devenit clar ca tânarul suferea de lepra si deci era putin probabil sa ajunga sa domneasca, noul rege a început sa caute cu disperare un sot pentru fiica lui de doar zece ani, Sibylla.
Dupa mai multe refuzuri din partea unor nobili francezi, regele a murit de inima rea, iar fiul lui, Baldwin al IV-lea, i-a urmat la tron, încercând si el sa gaseasca o partida potrivita pentru Sibylla. Alesul a fost William de Montferrat, care s-a însurat cu Sibylla si a lasat-o însarcinata, dar a murit subit, din motive necunoscute, în iunie 1177.
Sibylla a nascut un fiu numit tot Baldwin si cautarea unui nou sot a început. Timp de trei ani însa, intrigile si refuzul pretendentilor i-au zadarnicit toate planurile, pâna când, la 20 de ani, îndrazneata printesa a decis sa se marite cu Guy, al patrulea fiu al contelui de Lusignan, un tânar chipes, dar lipsit de domenii.
Decizia a fost dezastruoasa, iar Guy s-a dovedit un sot „risipitor”, stârnind furia baronilor cruciati prin atitudinea lui aroganta si delasatoare. Sub conducerea sa, cruciatii au suferit cea mai grea înfrângere în fata musulmanilor, la Hattin, unde 17.000 de cavaleri crestini au pierit si o data cu ei speranta dainuirii regatului Ierusalimului. Luat prizonier de Saladin, Guy de Lusignan a poruncit aparatorilor cetatii Ascalon sa se predea învingatorului – desi cu siguranta puternica fortificatie ar fi rezistat unui asediu.
Pe 2 octombrie 1187, si Ierusalimul a fost cucerit, dupa un scurt asediu. Aparatorii lui erau de zece ori mai putini decât asediatorii musulmani, iar în fruntea lor se afla un trio ciudat: patriarhul Heraclius, un cavaler pe nume Balian de Ibelin si Sibylla, sotia lui Guy de Lusignan. Aceasta i-a cerut lui Saladin sa o lase sa împarta prizonieratul cu adoratul sot – ceea ce liderul musulman a acceptat.
La putina vreme dupa aceea, generosul Saladin i-a eliberat pe cei doi din captivitate, dupa ce Guy a jurat sa nu mai ridice niciodata armele împotriva lui. Abia eliberat din prizonierat, el a atacat însa Acra musulmana, încurajat de Sibylla. Doar ca asediatorii s-au trezit curând asediati – armata lui Saladin i-a înconjurat rapid si, prinsi între aparatorii cetatii si trupele din exterior, crestinii au fost supusi unor conditii îngrozitoare.
Din cauza mizeriei din tabara crestina, a lipsei de alimente si apa, regina Ierusalimului a murit, în 1190, alaturi de ambii sai copii. Încapatânarea cu care si-a urmat nevolnicul sot a dus-o la ruina. Si, asa cum spunea unui cronicar medieval „daca ar fi fost fiica unui brutar sau nevasta unui macelar, devotiunea fata de sotul ei ar fi fost admirabila, dar ca printesa a fost condamnabila.”
GABRIEL TUDOR
Comentarii