In zilele noastre, comunicarea se afla la un click distanta si putem vedea pe cineva instantaneu, indiferent in ce colt al lumii s-ar afla. Odinioara insa, când nu existau nici Facebook, nici Skype sau WhatsApp si nici macar aparate de fotografiat, era dificil sa stii cum arata o anumita persoana si singura solutie ca sa te lamuresti era, adesea, realizarea unui portret al respectivei persoane.
La aceasta solutie a apelat si regele englez Henric al VIII-lea, când a dorit sa se insoare pentru a patra oara. Doar ca pictorul trimis de el sa imortalizeze chipul pretendentei a fost cel putin magulitor cu aceasta, determinând un lant de evenimente care vor trimite pe un alt fagas istoria Angliei – daca mariajul s-ar fi fructificat prin mostenitori regali, poate ca Elisabeta I n-ar fi ajuns niciodata regina.
La acel moment, regele englez avusese deja trei sotii – pe Caterina de Aragon, moarta de cancer la doar 50 de ani, pe Anne Boleyn, executata din porunca regelui pentru „inalta tradare”, si pe Jane Seymour, moarta la 12 zile dupa ce-l nascuse pe mostenitorul mult dorit de rege, viitorul Edward al VI-lea.
Cautarea celei de-a patra consoarte a inceput imediat dupa moartea lui Jane Seymour, fiind dirijata de atotputernicul cancelar al lui Henric, Thomas Cromwell, dar controlata strict de rege, care a declarat ca nu se va insura cu o femeie decât daca va sti dinainte cum arata.
Prima vizata a fost Christina, vaduva puternicului duce al Milanului, Francesco Sforza, o frumusete de 16 ani si cea mai râvnita mireasa de pe continent. Cum nu exista posibilitatea unei vizite regale in Italia, Cromwell a venit cu ideea de a-l trimite la Milano pe pictorul curtii, Hans Holbein cel Tânar, pentru a-i face portretul ducesei. Tabloul l-a impresionat pe Henric, care s-a indragostit pe loc!
Dar tânara Christina nici n-a vrut sa auda de o posibila casatorie, spunând: „Daca as avea doua capete, as risca sa devin regina Angliei, dar nu am decât unul” – aluzie la soarta ingrata a multora dintre sotiile lui Henric. In plus, frumoasa ducesa era ingrozita la gândul de a fi sotia unui barbat care avea aproape de trei ori vârsta si greutatea ei!
Dezamagit, Henric i-a cerut lui Cromwell sa-i peteasca fiica unui puternic principe protestant, pentru a intari puterea acestui cult pe continent si a avea un aliat contra Papei, asa ca acesta si-a indreptat atentia catre fiica ducelui de Cleves, Anne, o printesa germana in vârsta de 24 de ani. Henric a fost de acord, cu conditia sa stie mai intâi cum arata viitoarea lui mireasa. Asa ca la curtea din Cleves a fost trimis tot Holbein, care, dornic sa o picteze pe Anne intr-o postura cât mai favorabila, a exagerat, se pare… La vederea portretului, Henric a simtit din nou ca se indragosteste pe loc (nici nu-i trebuia prea mult!) si a cerut sa-i fie adusa viitoarea sotie. Doar ca vederea in realitate a acesteia i-a provocat un soc.
Viitoarea mireasa nu era nici pe departe mândretea din pictura lui Holbein, ci o tânara banala, insensibila, mohorâta, lipsita de inteligenta si de pasiune pentru artele frumoase – singura ei preocupare fiind tesutul!
Ingrozit, regele i-a cerut lui Cromwell sa gaseasca o cale de desfacere a mariajului, dar era deja prea târziu, asa ca Henric a fost fortat sa se insoare. Evident, in noaptea nuntii nici nu s-a atins de mireasa, pe care el o numea „iapa flamanda”, aluzie la statura ei impozanta, si chiar se lauda sfetnicilor, ulterior, ca „in dimineata urmatoare am lasat-o la fel de fecioara pe cât am gasit-o”.
Regele si-a indreptat furia asupra lui Cromwell si acesta a fost condamnat fara judecata pentru inalta tradare si decapitat in Turnul Londrei, pe 28 iulie 1540. In aceeasi zi, Henric s-a casatorit cu urmatoarea sa sotie, Kathryn Howard, una dintre domnisoarele de onoare ale lui Anne Cleves, care va sfârsi insa tot decapitata. In mod uimitor, pictorul Holbein n-a patit nimic pentru ca „ratase subiectul”, dar nici nu a mai primit vreodata comanda de a picta portretul vreunei posibile mirese…
GABRIEL TUDOR
Comentarii