Evul mediu a fost o perioada brazdata de nenumarate razboaie religioase sau de cucerire, o perioada a "facerii" multora dintre natiunile europene de astazi. Dintre toate aceste conflicte fara indoiala cel mai cunoscut este asa-numitul "razboi de o suta de ani" – care de fapt a durat 118 ani si a parut generatiilor care l-au trait de-a dreptul "nesfarsit". Si totusi, ca orice lucru, si el a avut un final, concretizat prin batalia de la Castillon, una dintre cele mai decisive dar din pacate si mai putin cunoscute confruntari din istorie.
Ostile stau fata-n fata
Dupa cucerirea orasului Bordeaux de catre francezi, in 1451, razboiul de o suta de ani parea sfarsit. Totusi, dupa trei secole de dominatie engleza, cetatenii de aici se considerau englezi si de aceea au trimis soli la regele Henric VI al Angliei, cerandu-i sa reia provincia. Pe 17 octombrie 1452, Talbot, contele de Shrewsbury a debarcat langa Bordeaux cu 3000 de infanteristi si arcasi. La auzul acestei vesti, garnizoana franceza a fost alungata de oraseni, care au deschis, bucurosi, portile cetatii invadatorilor. Cea mai mare parte a Gasconiei le-a urmat exemplul si i-au primit cu bunavointa pe englezi. Dar, in timpul lunilor de iarna, Carol VII al Frantei si-a adunat armatele, pregatind campania de recucerire. Cand primavara a venit, suveranul francez a inaintat spre Bordeaux, impartindu-si armata in trei parti, spre a-l inconjura pe inamic.
Spre a putea face fata situatiei, contele de Shrewsbury a mai primit inca 3000 de oameni, dar numarul soldatilor sai era inca redus, comparativ cu multele mii de francezi ce se indreptau spre granitele Gasconiei. Cand principalul corp francez de armata a asediat Castillonul, Talbot si-a abandonat planul initial, de a astepta venirea inamicului, spre a-l surprinde, ca la Agincourt, intr-un loc favorabil, si a plecat in ajutorul orasului, la rugamintile comandantilor acestuia. Liderul armatei franceze, Jean Bureau se temea de Talbot, un redutabil strateg si de aceea a poruncit soldatilor sai (circa 10.000 oameni, sa inconjoare tabara cu o palisada si un sant de pamant, plasand circa 300 de tunuri pe parapeti. A fost o excelenta desfasurare defensiva, in conditiile in care Bureau mentinea asediul Castillonului.
Cacealmaua
Cand Talbot s-a apropiat de tabara franceza, la 17 iulie 1453, el s-a confruntat mai intai cu o trupa de arcasi, pe care avangarda sa calare a pus-o rapid pe fuga. Aceasta actiune a insuflat curaj englezilor dar iscusitul comandant nu a facut greseala de a porni mai departe, in urmarirea inamicului. El stia ca trupele sale sunt obosite, dupa o noapte de mars si a preferat sa le acorde odihna. Dar, la cateva ore dupa prima ciocnire, un sol venit din Bordeaux i-a raportat lui Shreswbury ca francezii se retrag si ca mii de calareti parasesc tabara. Intr-adevar, dinspre zidurile orasului se ridica un urias nor de praf.
Ceea ce nu stiau nici cetatenii din Bordeaux si nici Talbot era ca norul fusese starnit nu de soldati ci de uriasa "pleava sociala" care insotea de obicei armatele in evul mediu. Crezand ca ii scapa o victorie atat de dorita, Talbot n-a mai dat curs prudentei sale obisnuite si a poruncit atacul. Abia ajunsi in preajma taberei franceze, pe care o credeau deja parasita, englezii au avut insa neplacuta surpriza sa constate ca parapetii erau aparati de mii de arcasi si arbaletisti si de sute de tunuri. Era prea tarziu ca Talbot sa mai dea semnalul de retragere. Cum contele mai fusese capturat si jurase sa nu mai ridice niciodata sabia impotriva francezilor, el nu a participat la batalie si lipsa lui a reprezentat o grea lovitura pentru moralul trupelor sale.
Razbunarea umilintelor de la Crecy si Agincourt
Intampinata de un puternic baraj de artilerie si de mii de sageti, sarja englezilor a esuat si in ciuda vitejiei dovedite, atacatorii au fost respinsi cu mari pierderi. Ar fi urmat, probabil, un alt doilea asalt al parapetilor daca, in acel moment, lui Shrewsbury nu-i parvenea vestea sosirii trupelor ducelui de Bretagne, in ajutorul asediatilor. Cu flancul drept amenintat, contele a dat semnalul retragerii. O retragere care se va transforma in fuga si in cursul careia calul lui Talbot a fost ucis de o ghiulea de tun. Prabusit la pamant, contele a incercat sa fuga dar un arcas francez l-a recunoscut, dupa panasul coifului, si l-a rapus, cu o lovitura de topor.
Era sfarsitul razboiului de o suta de ani si totodata razbunarea francezilor pentru umilintele suferite la Crecy sau Agincourt. Izbucnirea razboiului celor Doua Roze, in Anglia si pierderea suprematiei militare asupra francezilor, i-a impiedicat pe regii englezi sa mai reclame, cu sorti de izbanda, teritoriile detinute candva pe continent si, in afara de Calais, toate pamanturile ce le apartinusera au fost definitiv pierdute, in favoarea unei Frante aflate in plina ascensiune.
GABRIEL TUDOR
Comentarii