Mâncarea este o parte esentiala a culturii. Pe masura ce comunitatile, statele si natiunile îsi formeaza identitatea, mâncarea devine parte din modul în care cetatenii se vad pe ei însisi si modeleaza perceptiile celorlalti.
Unele feluri de mâncare denumite „nationale” s-ar putea sa va surprinda, întrucât originea lor nu este legata de tarile respective.
– Tempura, preparatul facut din fructe de mare sau legume înabusite si prajite, este considerat o mâncare japoneza, dar a fost de fapt introdus în Japonia de iezuitii portughezi la mijlocul secolului al XVI-lea. Odata ce portughezii au pus piciorul în Japonia, au ramas pentru aproape un secol, facând schimb de bunuri, idei si retete.
Tradus prin „pestisori de gradina”, „peixinhos da horta” se prepara prin înabusirea si prajirea fasolei verzi. Japonezii au redenumit mâncarea tempura, derivat de la cuvântul latin „tempora”, care facea referire la interdictia catolicilor portughezi de a consuma carne în Postul Pastelui.
– Sosul „rosu” pentru spaghete a aparut pentru prima data într-o carte de bucate franceza în 1797. Mâncarurile cu paste au fost asociate cu Italia si, de fapt, multe dintre sosurile servite alaturi de paste dateaza chiar din Roma antica. Tomatele au fost introduse în Italia din America de Sud abia în secolul al XVI-lea.
Prima reteta de rosii gatite nu a aparut într-o carte de bucate italiana decât la începutul secolului al XIX-lea. În schimb, prima reteta de paste cu sos rosu a fost scrisa într-o carte de bucate frantuzeasca din 1797, stabilind baza pentru derivate precum Bolognese, marinara si altele, folosite azi pe scara larga în gastronomia italiana.
– Sauerkraut – banala varza murata – îsi are originile în Asia, nu în Germania, unde este considerata mâncare nationala. Adesea servita alaturi de cârnatii traditionali germani, se presupune ca varza murata a fost adusa în Europa în secolul al XIII-lea, prin intermediul mongolilor lui Genghis Han, dupa ce fusese consumata în China timp de secole.
Varza murata nu a fost însa prima leguma fermentata prezenta în Europa. Medicul grec Hipocrate a mentionat legumele fermentate, laudându-le ca fiind sanatoase.
– Croissantele, care astazi constituie baza oricarui mic dejun frantuzesc, s-au nascut însa în Austria secolului al XIII-lea. Prima mentiune despre croissante în Franta nu a aparut decât la mijlocul secolului al XIX-lea. Brutarul austriac August Zang a deschis un magazin la Paris în 1838, introducând în oras croissantele vieneze, numite kipfel.
În timp ce Zang a ramas în Franta doar pentru scurt timp, brutarii francezi au început în curând sa faca kipfel austriac, adaugând inovatie la o traditie de lunga durata în materie de coacere a pâinii. Un kipfel modern seamana cu o prajitura în forma de semiluna, originile croissantului – unul dintre cele mai usor de identificat alimente din Franta – se afla, de fapt, în acest deliciu austriac.
Se presupune ca un produs similar ca forma si gust era preparat de triburile germanice în Antichitate. Documente din secolul al XIII-lea indica faptul ca brutarii vienezi i-au oferit Ducelui Leopold kipfel în 1227.
– Cu un nume precum salata Caesar, am putea crede ca acest delicios preparat a venit direct din Roma Antica, pentru a deveni un produs „suta la suta” american. De altfel, multa vreme ea a fost considerata inventia unui bucatar de origine italiana din New York, Caesar Cardini. De fapt, Cardini n-a facut decât sa „împrumute” o reteta traditionala din Mexic – unde lucrase în tinerete ca bucatar, la Tijuana, si sa-i mai adauge ingrediente, dupa gustul lui.
Prima lui salata Caesar a fost oferita prietenilor lui Cardini, pe 4 iulie 1924, de Ziua Americii, iar acestia au apreciat-o foarte mult. Salata Caesar facuta de el atunci a fost preparata cu salata verde, crutoane, parmezan, ou fiert, usturoi, ulei de masline si sos Worcestershire. Doi ani mai târziu, fratele lui Caesar, Alex, a adaugat în compozitie si ansoa.
GABRIEL TUDOR
Comentarii