Iovian, nascut la 27 iunie 331, la Singidunum, Moesia Superior (actualul Belgrad, Serbia), a fost fiul lui Varronianus, comandantul garzilor de corp imperiale ale lui Constantiu al II-lea. Alaturându-se garzilor imperiale, în 361, l-a însotit pe împaratul Iulian în campania din Mesopotamia împotriva lui Shapur al II-lea, regele sasanid.
Aceasta calatorie a luat o turnura decisiva în batalia de la Samarra, unde împaratul a suferit o rana mortala, murind pe 26 iunie 363. Ammianus, un soldat si istoric roman, a relatat ca, în ultimele sale clipe, Iulian s-a abtinut sa numeasca un succesor preferat, temându-se sa nu-l neglijeze sau sa-l puna în pericol pe cel ales.
A doua zi, dupa ce Saturninius Secundus Salutius, batrânul prefect pretorian al Orientului, a declinat oferta, armata l-a ales pe Iovian ca nou împarat. Acesta si-a asumat puterea la 27 iunie 363.
La urcarea pe tron, Iovian a reluat retragerea initiata de Iulian, înfruntând hartuirea din partea sasanizilor pâna la atingerea orasului Dura de pe Tigru. Incapabil sa construiasca un pod peste fluviu, a cautat cu reticenta un tratat de pace, acordând sasanizilor un armistitiu pe 30 de ani. În plus, a cedat provinciile romane Arzamena, Moxoeona, Azbdicena, Rehimena si Corduena.
Tratatul a fost considerat umilitor. Iovian si-a petrecut restul celor opt luni de domnie calatorind înapoi la Constantinopol. Dupa ce a traversat Tigrul, a marsaluit spre Edessa, ajungând aici în septembrie 363. Acolo, a emis edicte care certificau sfârsitul razboiului cu Persia si anularea sumelor de bani alocate anterior templelor pagâne de catre Iulian.
În plus, împaratul a întâlnit un grup de episcopi, printre care si Atanasie, care se întorsese recent din exil. Atanasie i-a înmânat o scrisoare lui Iovian, îndemnând la aderarea la Crezul de la Niceea si la respingerea arianismului. Ulterior, Iovian l-a repus pe Atanasie în functiile sale episcopale si i-a permis sa-l însoteasca la Antiohia.
Sosirea sa în Antiohia în octombrie a fost întâmpinata cu indignare de opinia publica, determinându-l pe Iovian sa ordone incendierea bibliotecii locale. În timp ce se afla înca în oras, a primit o scrisoare de la Sinodul din Antiohia care cerea restaurarea lui Meletie ca episcop.
Pâna în septembrie 363, Iovian a revocat edictele lui Iulian împotriva crestinilor si a emis un edict de toleranta care acorda supusilor deplina libertate de constiinta.
În decembrie 363, Iovian, care se afla la Ancyra, l-a declarat consul pe fiul sau cel mic, Varronianus. La 17 februarie 364, în timp ce calatorea de la Ancyra la Constantinopol, împaratul a fost gasit mort în cortul sau de la Dadastana, situat la jumatatea distantei dintre Ancyra si Niceea.
În mod surprinzator, decesul sau, la vârsta de 33 de ani, a ramas neinvestigat, speculatiile sugerând o sufocare din cauza unor vapori toxici emanati de peretii camerei de dormit, recent pictati, din apropierea unei sobe militare deschise – un asa-numit „brazier”. Iovian a fost înmormântat într-un sarcofag de porfir în Biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol.
Succesorii sai au fost cei doi frati ai sai, Valentinian I si Valens, care au împartit ulterior imperiul între ei. În urma mortii lui Iovian, Valentinian si Valens au luat masuri pentru a-si asigura domnia, eliminând potentialele amenintari. Fiul lui Iovian, Varronianus, a avut nefericita soarta de a fi orbit, unchii sai asigurându-se astfel ca nu va reprezenta niciodata o provocare la tronul imperial.
GABRIEL TUDOR
Comentarii