Arta prelucarii metalelor pretioase de catre populatiile precolumbiene, elaborata si plina de sensuri magice, cuprindea o larga paleta de abordare: obiecte utile, figurine, masti, instrumente muzicale, bijuterii turnate sau executate cu o remarcabila maiestrie. Metalele pretioase erau privite ca niste fiinte vii care se puteau imbolnavi (prin oxidare) sau muri (prin pierderea totala a luciului). Pentru a le vindeca si asigura nemurirea, indienii le topeau, le amestecau si le reciclau dupa retetele prescrise de maestrii metalelor care stiau ca adaugarea cuprului scadea cu 100oC temperatura de fuziune a aurului la care nu puteau ajunge (1064oC), iar in amestec cu arama si argint, erau suficiente 250oC. Stiau sa produca aliaje de sudura sau de lipit metale ceea ce le permitea sa asambleze diverse elemente, profiluri metalice.
O profesiune care putea deveni afacere de familie. Cunostintele secrete, inovatiile erau transmise din tata in fiu (laolalta cu cele indeobste cunoscute). Obiecte de orfevrarie purtau semne ce evocau credintele lor, mitologii sau rangul celor care beneficiau de ele sau ale artizanilor (unii ocupau o importanta pozitie sociala) asa cum o dovedesc, de pilda, caschetele ceremoniale sau diversele lucrari descoperite in mormintele mohicane din nordul statului Peru, executate intre anii 150-850 d.Hr. Artizanilor li se atribuiau puteri magice, transpuse in "suflul vital" pe care il transmiteau obiectelor. Procedeele tehnice se diferentiau in unele cazuri, in functie de regiuni. In Anzii Columbieni, de pilda, erau create obiecte mici, majoritatea cu ajutorul matritelor, ceea ce le permitea o productie in serie a aceluiasi obiect. In nordul Perului, in schimb, erau realizate obiecte de mari dimensiuni, din table metalice de aproximativ 1 milimetru grosime, batute cu ciocanul.
Indienii apreciau si calitatile acustice ale metalelor si ale aliajelor. Marturie stau o serie de instrumente muzicale, precum talanga sau zurgalaii, obiecte descoperite in morminte precolumbiene.
Modelarea metalelor presupunea cunostinte temeinice legate de comportamentul acestora si al aliajelor. Mesterii erau preocupati si de realizarea bijuteriilor (cercei, discuri labiale, bratari etc.) care nu erau doar obiecte decorative, unele exprimand un limbaj vizual ale carui coduri au ramas necunoscute. Fiecare podoaba purta un semn, un marcator social ce permitea identificarea grupului, clanului, etniei sau al unui personaj important, in special din randul samanilor.
Unele obiecte funerare din aur, executate intre anii 750-1375, erau acoperite cu sulfat de mercur sau cu oxid de fier rosu, un adaos care simboliza, probabil, sangele asociat ritualurilor sacrificiale in care erau jertfiti razboinici in cinstea zeilor.
DORIN MARAN
Comentarii