Viata pe mare isi are farmecul ei de neegalat, insa include riscuri prezente in orice clipa si care pot veni de unde nu te astepti. Nenumarate naufragii au avut loc de-a lungul timpului, din cauza lipsei de vizibilitate dinspre larg, la apropierea de tarm.
Pentru a micsora acest pericol redutabil, s-au inventat metode de semnalizare si avertizare pentru oamenii marilor, astfel inc at ei sa se poata orienta catre uscat evit and pericolele. Farurile maritime nu sunt doar instrumente vitale pentru navigatori, ci si constructii arhitectonice deseori apropiate de arta, insa pot ascunde si istorii fascinante.
Turnul lui Hercule
In vremurile indepartate, oamenii de pe tarm care ii ghidau pe navigatori foloseau focuri mari, pe care le aprindeau in punctele inalte ale coastei. Intr-o poezie veche, se mentioneaza un far – cel al Sigeumului, in regiunea Troada (nu departe de legendara Troia), probabil primul care, intretinut cu regularitate, a servit ca ghid marinarilor.
Insa cea mai faimoasa dintre aceste constructii de semnalizare a fost ridicata in anul 275 i.Chr. pe insula Pharos, la intrarea in portul Alexandria. Se spune ca avea 182 de metri inaltime, iar numele micului petic de uscat a devenit si denumirea generala a instrumentului respectiv. A rezistat un mileniu si jumatate, fiind distrus – ironia sortii! – nu de valurile marii, ci in urma unui cutremur.
Romanii au construit multe asemenea turnuri, dintre care unul, cu sectiune patrata, inalt de aproximativ 39,50 metri (la 106 metri deasupra nivelului marii); o constructie din piatra dat and probabil din secolul al II-lea, care se mai pastreaza in La Coruña (Spania), asezare intemeiata de celti. Este cel mai vechi far pastrat intreg si care, dupa secole de abandon, a fost repus in functiune.
Cunoscut sub numele de Turnul lui Hercule, farul a fost construit pentru a ghida navele care navigau spre Insulele Britanice in cautare de tabla, cupru si fier, de aici put and fi vazute chiar si coastele Irlandei, situate la peste 900 de kilometri departare. In secolele de romanizare, turnul a servit drept far, p ana c and atacurile normande din secolul al XV-lea i-au fortat pe locuitori sa-l abandoneze, refugiindu-se in interiorul asezarii.
O legenda relateaza ca pe aceste meleaguri traia Gerión, un urias care i-a ingrozit pe localnici. Totusi, Hercule, fiul zeului Zeus, l-a infruntat cu vitejie si, dupa trei zile de lupta grea, l-a biruit. I-a taiat apoi capul si l-a ingropat, poruncind sa fie construit un turn pe acel loc, in amintirea victoriei sale. Se spune ca prima persoana care a locuit pe aceste pam anturi libere a fost o femeie pe nume Crunia, dupa care avea sa poarte numele noul oras. interesant este ca, desi vorbim despre o legenda, din 1448, pe blazonul orasului La Coruña sunt figurate Turnul lui Hercule si capul lui Gerión.
De la balizele de foc la tunul de ceata
In inteaga lume exista in prezent peste 18.600 de faruri de uscat (16 se afla in Rom ania). Localizarea generala este importanta, intruc at exista si cele denumite nave-far, ambarcatiuni cu lumina de localizare mobila, specifica farurilor, utilizate in zone marine unde acest reper este foarte necesar, insa nu pot fi construite faruri.
La inceput au fost balizele de foc amplasate pe ambarcatiuni, care dateaza din epoca romana. Primul asemenea vas modern a functionat in largul bancului de nisip Nore, la varsarea fluviului Tamisa, plasat acolo in 1734 de inventatorul sau, Robert Hamblin.
Cel mai vechi dintre farurile „plantate” in mare este frumosul turn Cordouan, asezat pe fundul st ancos la varsarea r aului Oironda, la 100 de kilometri de Bordeaux, in Franta. Construirea sa a inceput in 1584 si a fost terminata in 1611.
P ana in secolul al XVIII-lea, lumina era produsa de un foc de tabara alimentat cu busteni de stejar, iar mai t arziu, cu foc de carbune; acestea ardeau in cosuri de fier speciale. Insa lumina era uneori insotita si de semnale sonore.
Primul far din America de Nord a fost construit pe insula Little Brewster in 1716, la intrarea in portul Boston, in el fiind instalat un tun mare, folosit in perioadele cu ceata deasa.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii