Continuam o parte din istorisirile legate de celtii care au ajuns in lumea de dincolo, in special in medii subacvatice. Istorisiri izvorâte din mitologii transmise pe cale orala, preluate de calugari si reflectate de poeti. Palatele din mijlocul naturii luxuriante au, evident, interioare somptuoase, impodobite cu sculpturi, picturi, mobilier, casete pline de bijuterii stralucitoare, panoplii cu arme ornamentate – lanci, sabii, pumnale, scuturi, armuri – multe dintre ele fiind asemanatoare cu cele descoperite in mormintele princiare celtice din epoca de fier, conform descrierilor poetilor.
Fericirea este continua, pentru ca in aceste locuri paradisiace nu intervine niciun eveniment care s-o tulbure si pentru ca tineretea si viata sunt eterne. Singura neimplinire a celtilor o constituie faptul ca nu pot fi „revazute” rudele, prietenii decedati. Intre aceste regate stapânite de un zeu, un stramos, o persoana de rang inalt, si morminte, unele acoperite de movile (tumulus), exista cai de acces prin puturi, izvoare, mlastini. Dornici sa-i revada pe cei apropiati, unii dintre ei urca la suprafata zabovind in mormintele acestora, unde sunt cuprinsi de emotie si suferinta. In aceste conditii, isi pierd imortalitatea.
Granitele dintre cele doua lumi sunt adesea instabile, se inchid si se deschid in functie de dorinta „calatorului”. Uneori, nemuritorii se intorc pe pamânt pentru a se razbuna pe cei care le-au facut rau in viata. Sarbatoarea pagâna din Samain, din 1 noiembrie, reflecta, printre altele deschiderea frontierelor dintre cele doua lumi. In una dintre legende este relatata calatoria Sfântului Brendan, un calugar islandez din secolul al VI-lea, in universul subacvatic populat de insule scufundate si devastate, acoperite de un nor gros de fum. Sfântul a lovit naprasnic cu toiagul un loc aflat intre granita dintre pamânt si universul subacvatic, deschizând portile dintre cele doua lumi pentru ca toti semenii vii sau cei plecati in marea calatorie sa aiba o reprezentare cât mai clara a infernului terestru si sa des-luseasca drumul care duce spre Paradis.
In cursul calatoriei spre lumea de dincolo, unii dintre „nemuritori” intâlnesc numeroase obstacole, animale monstruoase pe care trebuie sa le invinga. In special razboinicii care au devenit eroi, odata ce au trecut in lumea cealalta, se confrunta cu creaturi uriase, inaripate, asemanatoare dragonilor. Sunt adesea raniti sau ucisi, dar renasc in fiecare seara participând, prin intermediul unor forte necunoscute, binevoitoare, la banchete in care toate durerile de peste zi dispar.
Miturile, in special cele din Islanda, au fost consemnate in carti incepând cu secolul al VII-lea. Asa cum au facut-o si oamenii de litere ai Evului Mediu din Norvegia, Danemarca si Suedia, tari ale caror populatii din epoca de fier vorbeau aceeasi limba, dar legendele lor transmise oral, consemnate de calugari, nu coincideau cu viziunea si detaliile celor ale celtilor islandezi.
In secolul al VII-lea, calugarii au consemnat aceasta mitologie, cu multiple scenarii, adesea haotice, incercând s-o sistematizeze si s-o retuseze, pentru a o face compatibila cu dogmele crestine.
DORIN MARAN
Comentarii