Vestul Europei nu reprezinta doar imaginea oscilanta a unei lumi aflate într-o neîncetata lunecare catre un viitor ce pare fascinant, dar si îngrijorator.
Renumita pentru legendele care circula în zona si care au inspirat povestile pentru copii cu „Muma-Padurii”, Padurea Neagra este un loc mistic si de poveste. Extinderea Imperiului Roman, în urma cu aproximativ 2.000 de ani, la nord de Alpi, a condus la decoperirea uneie paduri continue, densa si nesfârsita, formata în principal din pini. Desi vazuti de aproape acestia sunt în mod natural verzi, de la distanta padurea pare foarte întunecata, motiv pentru care romanii au denumit-o „silva nigra” – Padurea Neagra, locul de unde izvoraste Dunarea.
Aflata în vestul Germaniei, Padurea Neagra este o regiune care include un lant muntos, spectaculos, lacuri, râuri, cascade, statiuni montane si balneare.
Aici s-au nascut povestile
In germana, tinutul despre care vorbim se cheama Schwartzwald. Prima „poveste” care trebuie raportata la realitate se refera chiar la numele zonei: Padurea Neagra de fapt nu este o padure, ci o regiune de un pitoresc cu totul aparte, din care nu lipsesc peisajele naturale ce taie respiratia – cu versanti stâncosi, vai largi, pajisti întinse –, dar nici „amprenta” omului, un plus de noblete conferit de adevarate siraguri de sate fermecatoare.
Cei care au ajuns aici, în regiunea Baden-Württemberg, afirma fara retinere ca aceasta este cea mai romantica ipostaza a Germaniei, întinsa pâna la Rin si învecinata cu Elvetia si Franta.
Iar un periplu prin tarâmul magic al zânelor începe negresit din Baden-Baden, metropola statiunilor balneare, culturii si artei, cândva – orasul turistic al burgheziei germane. Aici se afla inclusiv Festspielhaus, a doua cea mai mare sala de concert si opera din Europa, Muzeul Frieder Burda, construit de celebrul arhitect new-yorkez Richard Meier, precum si „bijuteria coroanei”: Lichtentaler Allee, o zona cu feerice parcuri si gradini publice.
De la Napoleon, la… palariile cu pampon!
Situat pe malul Rinului, orasul Laufenburg este unul dintre cele mai pitoresti din Padurea Neagra, mai ales datorita podului care leaga asa-zisele „doua orase”, desi în realitate alcatuiesc unul singur.
Însa istoria acestei „Perle a Rinului Superior” a fost întotdeauna însotita de dispute între Franta, Elvetia si Germania, orasul fiind împartit în doua parti de catre Napoleon. Si Wolfach este considerat oras, desi pare mai degraba un sat.
Între cartierele sale, asemanatoare unor catune, Kirnbach este renumit pentru palariile cu pampon tipice zonei, care sunt de obicei purtate, conform traditiei, de „femeile singure” din Padurea Neagra. In jurul anilor 1750, palariile erau accesoriul costumului popular purtat de femeile protestante. Tot aici, poate fi vizitata si Dorotheenhütte, ultima fabrica de sticla din regiune.
Mai departe, Calw, un orasel din nordul tinutului, cu casute de lemn presarate între râuri, cascade si stânci, reprezinta una dintre principalele atractii turistice. „Poarta catre Padurea Neagra”, asa cum este supranumit, a avut cândva o manastire benedictina, Hirsau, al carei muzeu invita, în prezent, la o incursiune insolita în istoria medievala a locurilor.
De asemenea, Calw este foarte popular si datorita faptului ca aici s-a nascut scriitorul Hermann Hesse, cel mai citit autor german al secolului al XX-lea si laureat al Premiului Nobel pentru Literatura în 1946.
Si ce poate fi mai binevenit pentru a agrementa un asemenea cadru cultural de înalta tinuta, decât veritabilul „paradis gastronomic” prin care s-a facut renumit oraselul Baiersbronn, totodata statiune a sporturilor de iarna.
Cel mai mare ceas cu cuc din lume se afla la poalele muntilor Padurea Neagra, în Schonach im Schwarzwald, cu un mecanism care cântareste aproximativ 6 tone. Interiorul cladirii ceasului poate fi vizitat si aminteste faptul ca primele ceasuri cu cuc (Kuckucksuhr), sculptate în lemn, au fost produse în secolul XVIII de satenii din regiunea Padurii Negre, care-si suplimentau veniturile pe timpul iernii.
O invitatie în plus, de nerefuzat, pentru o imersiune feerica în apele calde ale amintirilor din copilarie.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii