Centru al ortodoxiei, Grecia aduna nenumarate locuri de frumusete si liniste ce indeamna la intoarcerea omului in propriul suflet, cu cele mai curate ganduri.
Intre aceste refugii pentru spirit se afla si unele foarte putin stiute, dar care par rupte dintr-o gradina cereasca unde se intalnesc cerul cu pamantul, marea cu muntele, invesmantate in albul si azuriul mediteranean atat de fascinant…
Refugiu din calea semenilor…
Bisericuta Panagia Kakaviotissa din Lemnos, in estul Marii Egee, nu este chiar izolata de lume (satul Thanos se afla la numai 4 kilometri distanta), insa poate ca numai dimensiunile sale fac sa para un obiectiv nu foarte important. Fiindca aceasta este cea mai mica biserica din lume care nu are un acoperis in structura sa, doar cerul si bolta unei mici pesteri ferind-o intr-o oarecare masura de vitregiile naturii.
Biserica medievala, acoperita de masa de stanca parca desprinsa din trupul muntelui, care o protejeaza ca un baldachin, este uneori numita „bijuteria ascunsa” a Greciei, deoarece se afla departe de rutele turistice populare.
La inceputul secolului al XIV-lea, a servit drept refugiu pentru ascetii monahali care cautau singuratatea necesara reculegerii si dialogului tacut cu cerurile si cu Divinitatea. In anul 1305, biserica a fost atribuita manastirii Marii Lavre Megisti, unde s-au stabilit calugari de la manastirea Agios Efstratios, care au cautat refugiu din calea turcilor.
O prigoana absurda, perpetuata de veacuri si milenii, in numele unor idealuri irationale si devastatoare. Sub baldachinul de piatra monahii au construit un altar mai spatios, in care vreme de peste un an, in pustnicie, au adus inchinare Creatorului lumii si Mantuitorului omenirii.
Locul fiind aparat in mod natural de peretii pesterii nu a permis construirea unui acoperis, mai ales ca stancile inconjuratoare blocau o constructie inalta, astfel ca altarul bisericii si icoanele sunt protejate de munte.
Floarea eternitatii
Anii au trecut, iar calugarii au parasit lumea pamanteasca. Potrivit unei legende locale, cand ultimul dintre calugari a decis sa plece din Lemnos si sa mearga la Sfantul Munte Athos, el a chemat un pastor deosebit de evlavios dintre locuitori si i-a oferit un nepretuit dar – icoana Maicii Domnului, Panagia Kakaviotissa sau „Floarea fara stingere”.
Totodata, calugarul i-a poruncit ciobanului sa aduca icoana la biserica in fiecare an, in martea Saptamanii Luminate. Pastorul a promis ca va indeplini lucrarea incredintata, cat timp va fi in viata. Iar calugarul, mai spune legenda, a coborat la mare, si-a intins vesmintele pe apa si in fata localnicilor, ca pe o pluta, a navigat pe ea pana la tarmurile Athosului.
Astfel au curs mai departe anii, deceniile si veacurile. Nu au venit sa se aseze noi locuitori pe varful Muntelui Kakavos, dar in fiecare an, in prima zi de marti dupa Pasti, credinciosii se aduna aici si in fata Reginei Cerurilor se celebreaza Sfanta Liturghie.
Aceasta traditie s-a pastrat la fel de vie pana in zilele noastre, dand marturie ca oamenii pastratori in inima a iubirii neconditionate, oriunde ar vietui, se afla intotdeauna impreuna. Iar neacoperirea Bisericii Panagia Kakaviotissa ar putea fi semn ca intre omul legat de pamant si puterea fara varsta a Universului nu poate exista niciodata stavila.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii