India se numara printre teritoriile în care numeroase traditii multimilenare traiesc, efectiv, neîntrerupt pâna în zilele noastre. Kumbh Mela sau Kumbha Mela este un important pelerinaj si festival în hinduism, sarbatorit într-un ciclu de 12 ani, în patru locuri de pelerinaj de pe malurile unor importante ape curgatoare: Gange, Saraswati si Yamuna, care simbolizeaza Cunoasterea, Pasiunea si respectiv Devotamentul.
Miracolul credintei si spectacolul naturii
Punctul de confluenta dintre aceste cursuri de apa este cel numit Sangam, situat în dreptul orasului Prayag (sau Allahabad – statul Uttar Pradesh). Se spune ca, aici, credinciosii vin în pelerinaje de mii de ani, pentru a fi binecuvântati cu cele trei daruri majore sus-mentionate, în prezenta unor mari învatati.
Este vorba despre un fenomen cultural, religios, istoric, dar si social de mare amploare. În cadrul Kumbh Mela din 1894, a avut loc o importanta întâlnire la Prayag între importanti lideri religiosi hindusi.
Pe de alta parte, daca milioanele de credinciosi îsi cauta aici curatenia spirituala, precum si ocrotirea si împlinirea date de Divinitatea suprema, vizitatorii atrasi de mirajul spectacolului din cele patru zari ale lumii ramân fascinati de un alt gen de feerie, de data aceasta datorata exclusiv naturii.
Sa spunem ca nisipul de culoare alba întins pe multi kilometri în jurul albiilor râurilor nu reprezinta ceva chiar rarisim, însa mult mai interesanta este „granita” apelor, o linie de întâlnire a Gangelui – de culoare tulbure-noroios, cu Yamuna – un verde închis. Insolitul imaginii îl constituie faptul ca apele respective nu se amesteca, ci curg mai departe împreuna, dar fiecare cu caracteristicile sale.
De la începuturile Lumii…
Pelerinii vin în locul descris mai sus cu prilejul Kumbh Mela, dar si la alte festivaluri (Makar Sankranti, Basant Panchmi, Maha Shivratri, Mauni Amavasya), în perioadele eclipselor solare ori pentru binecunoscutele bai ritualice purificatoare. Totodata, cercetatorii cred ca scaldatul în aceste râuri este un mijloc de ispasire, penitenta pentru greselile din trecut si ca îi curata de pacate.
Înteleptii hindusi nu au retineri în a afirma ca festivalul Kumbh Mela este chiar „cea mai mare si mai veche manifestare de spiritualitate din lume”. Festivalul este marcat de o scufundare ritualica în ape, dar si o sarbatoare a comertului comunitar, incluzând numeroase târguri, educatie, discursuri religioase ale oamenilor considerati sfinti, hranirea în masa a calugarilor sau a saracilor si spectacole de divertisment.
O straveche legenda hindusa descrie crearea unui „amestec de amrita (nectarul nemuririi)” dupa ce fortele binelui si raului tulbura oceanul creatiei. Zeii si demonii se lupta pentru vasul primordial în care se afla „nectarul”, spre a câstiga nemurirea. Ulterior, legendei i s-a adaugat un element elocvent pentru manifestarea despre care vorbim: vasul este varsat în patru locuri si aceasta este originea celor patru Kumbh Mela.
În sanscrita, kumbha înseamna „vas”, gasindu-se în textele vedice, de multe ori în contextul retinerii apei sau în legendele mitice despre nectarul nemuririi. Cuvântul Kumbha sau derivatele sale se gasesc în Rigveda (1500–1200 î.Hr.), cel mai vechi text sanscrit, si în alte scrieri sanscrite antice, vedice si postvedice.
În textele astrologice, termenul se refera si la semnul zodiacal al Varsatorului, etimologia astrologica datând de la sfârsitul mileniului I d.Hr., probabil influentata de elemente zodiacale grecesti. Cuvântul mela înseamna „uniti, uniti-va, întâlniti-va, miscati-va împreuna” în sanscrita, în special în contextul târgurilor, al sarbatorilor comunitatii. Acest cuvânt se gaseste si în Rigveda si în alte texte antice hinduse. Astfel, Kumbh Mela înseamna o „adunare, întâlnire, unire” în jurul „apei sau al nectarului nemuririi”.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii