Se stie ca sumerienii au fost inventatorii scrisului, adica ai primului ansamblu de simboluri care au redat limbile folosite: hurita (vorbita in Siria), hitita (in Turcia), urarteana (in Armenia), elamita (in Iran) etc. Cele mai vechi dintre aceste semne se situeaza in jurul anilor 3300 i.Ch. E vorba de asa numitele logograme, semne-cuvinte ce reprezinta un obiect sau o actiune.
Pasarea, pestele, granele, muntele sunt usor identificabile. Nu insa si alte elemente, cum ar fi oaia, reprezentata printr-o ciudata cruce aflata intr-un cerc. Prin asocierea logogramelor, se modifica semnificatia lor. De pilda, o gura insotita de o paine se traduce prin a manca. Cu timpul, desenele sunt inlocuite de simboluri abstracte.Cum ar fi grupurile de bare care seamana cu niste cuie, inscriptionate pe tablite de argila moale cu ajutorul unui varf de trestie. O scriitura pe care cercetatorii au numit-o cuneiforma.
Numeroase logograme se pronunta in acelasi fel. De pilda prin ti se intelege sageata dar si viata. Prin du se intelege a intra, a merge, a face, a vorbi… Ceea ce creeaza inevitabile confuzii. De la inceput, sumerienii au avut ideea de a folosi aceste sunete pentru a scrie noi cuvinte. Asa s-au nascut silabele sau semnele-sunete. In total, sumeriana se compune din 500 de semne, in principal logograme, apoi silabe. Cum au reusit sumerienii in acele timpuri stravechi sa ajunga la o astfel de performanta? Un „reflex” al necesitatii, in regatele din ce in ce mai dezvoltate, de a stabili inventarul rezervelor de grau, orz, smochine, vite?…
Sau poate inteleptii au ajuns la concluzia ca e nevoie de un sistem alambicat de care aveau nevoie negustorii si contabilii?Intre 1900 si 1800 i.Ch. sumeriana inceteaza sa mai fie vorbita, devenind o limba moarta folosita doar de preoti. Cuneiformele vor fi in continuare folosite pentru scrierea limbii akadiene, babiloniene si asiriene care vor deveni limbi de baza in Mesopotamia.
Conflictele
Sumerienii erau foarte… „turbulenti”. Conflictele se tineau lant, intre cetatile (orasele) rivale. Miscarile de trupe nu erau impiedicate nici macar de obstacolele naturale greu de trecut: munti, fluvii etc. Soldatul sumerian nu era un profesionist. Venea din randul taranilor sau mestesugarilor. Cel care ii mobiliza era regele. Dispuneau de o casca din piele, un scut care le acoperea aproape tot corpul, o lance cu varf din bronz sau o barda, o spada curbata sau o maciuca. Luptau in sandale sau in picioarele goale.
Incepand cu mileniul al III-lea i.Ch. s-au construit care de razboi greoaie. O tinta usoara pentru arcasi? Se pare ca arcul era folosit cu predilectie la vanatoare. Un lucru greu de inteles. Invingatorii se intorceau cu prizonierii de razboi pe care-i transformau in sclavi. Cadavrele erau stranse gramada pentru a oferi invinsilor o imagine cat mai sugestiv-terifianta. Si asta pentru ca, inainte de a indrazni sa-si provoace invingatorul, sa se gandeasca de doua ori… (Va urma)
DORIN MARAN
Comentarii