Cand vikingii au invadat Insulele Britanice in anul 700 d.Chr., au adus cu ei si obiceiul inmormantarii vaselor, care aveau loc frecvent si pe uscat, ambarcatiunea fiind fie arsa, fie ingropata sub o movila funerara.
Saga nordice (povesti vechi de sorginte scandinava despre istoria acestor popoare) mentioneaza imprastierea cenusii defunctului pe apa si, desi nu exista nicio dovada fizica a acestei tehnici, legendele sustin ca navele vikinge erau aprinse si impinse in mare, unde flacarile si valurile le mistuiau, in timp ce pluteau in deriva.
O capetenie razboinica de vaza
Inmormantarea galerei (nava manuita de sclavi sau condamnati) la Sutton Hoo este una dintre cele mai mari descoperiri arheologice din toate timpurile. In centrul navei s-a descoperit o camera funerara, mormantul unei persoane foarte importante care a murit la inceputul secolului al VII-lea, in perioada anglo-saxona, plina cu cele mai extraordinare comori.
Inainte de aparitia Angliei, un grup de regate mai mici se aflau in razboi si nu s-au unit intr-un singur taram vreme de trei secole. Fabuloasa descoperire a fost facuta in anul 1939, intr-un context mai putin obisnuit, cand Edith Pretty, proprietara sitului Sutton Hoo, i-a cerut arheologului Basil Brown sa sape cea mai mare dintre movilele funerare aflate pe mosia ei.
Se cunostea ca tumulii sunt de fapt movile de pamant sau piatra, de forma conica sau piramidala, ridicate deasupra mormintelor unor persoane importante la vremea lor, in scop de protectie.
„Defunctul” ingropat sub movila de peste 3 metri era… o nava lunga de 27 de metri, in mijlocul careia fusese amenajata o incapere funerara pentru un barbat, care era inconjurat de bogatii uimitoare: accesorii pentru vesminte de aur incrustate cu granate din Sri Lanka, vase de argint din indepartatul Bizant, un vesmant festiv rafinat, boluri sofisticate, tesaturi „de lux”, catarame si agrafe de umar cu decoratiuni extrem de minutios realizate si cu pietre pretioase montate pe ele, o sabie sudata cu model, un scut masiv decorat, o armura unica de zale si coiful emblematic, intruchipand o fata enigmatica formata din corpul unui dragon cu aripi de flacara, obiecte ce demonstrau ca defunctul fusese un personaj de vaza bogat.
Cand legendele devin realitate…
Jurnalul lui Basil Brown, incluzand si o acuarela a movilei Sutton Hoo inainte de excavare, releva entuziasmul de care a fost cuprins acesta la prima sa privire asupra comorilor de aur, care „straluceau in lumina soarelui ca in ziua in care au fost ingropate”.
Colectia aflata astazi la British Museum este semnificativa pentru bogatia sa, dar adevarata semnificatie consta in modul in care a revolutionat cunostintele si aprecierea epocii si a oamenilor care au creat acele obiecte uluitoare.
Anterior, se presupunea ca Marea Britanie post-romana a coborat in „Evul Intunecat”, cand se presupune ca aceste insule au experimentat un declin al civilizatiei, al rafinamentului si al cosmopolitismului in toate domeniile vietii. Descoperirea de la Sutton Hoo a ajutat la risipirea acestui mit pentru totdeauna.
Unica inmormantare intr-o nava, dar in inima uscatului, intr-un colt frumos din Suffolk, a intruchipat o societate cu realizari artistice remarcabile, sisteme complexe de credinte si conexiuni universale de anvergura, nemaivorbind despre puterea si bogatia personala imensa.
Imaginile constructiilor de lemn somptuoase, comori stralucitoare, regi puternici si funeralii spectaculoase din poemul anglo-saxon „Beowulf” nu mai puteau fi citite ca legende – erau o realitate evidenta, macar pentru putinii privilegiati din societatea anglo-saxona timpurie.
Inmormantarile pe nave erau rare in Anglia acelor vremuri – probabil rezervate celor mai importanti oameni din societate – asa ca este probabil sa fi avut loc o ceremonie funerara unica. Datarea monedelor gasite in camera funerara plaseaza inmormantarea in jurul anilor 625 d.Hr., o perioada de schimbare politica si religioasa, cand credinta in vechii zei se schimba. Teoria principala, desi identitatea celui inmormantat nu va fi niciodata cunoscuta, este ca a fost vorba despre regele Raedwald, din partea de est a Angliei.
Cercetatorii subliniaza efortul si forta de munca necesare pentru pozitionarea si ingroparea navei, care a implicat deplasarea ei pe uscat in sus, de pe raul Deben, saparea unui sant urias, taierea copacilor pentru a construi camera funerara, imbracarea acesteia cu finete si ridicarea movilei. Un semn de inalta pretuire pentru defunct, dar si o marturie magistrala despre vremuri invesmantate in aura legendelor.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii