În 2008 Ministerul Apararii al Regatului Unit a decis desecretizarea treptata a documentelor privind fenomenul OZN, versiunile cosmetizate urmând sa fie depuse, la dispozitia oricarui doritor, la Arhivele Nationale. Am informat cu regularitate cititorii revistei Magazin asupra etapelor acestei desecretizari, ca si asupra comentariilor pe marginea informatiilor date la iveala cu fiecare ocazie. Iata ca pe 20 iunie 2013, jurnalistul Dr. David Clarke (foto), unul dintre principalii artizani ai acestei operatii, a anuntat publicarea celei de a zecea si ultime transe, acoperind perioada din 2007 pâna în 30 noiembrie 2009, când Ministerul Apararii a decis sa închida biroul sau OZN si „linia fierbinte” de raportare OZN. Prin aceasta operatie, desecretizarea tuturor documentelor britanice OZN se considera încheiata.
Dr. David Clarke, un fost reporter, este în prezent sef de curs si conferentiar de jurnalism la Universitatea Hallam din Sheffield, predând legislatia pentru mass-media si tehnici de investigare. Doctoratul sau este în folclor, obtinut la Centrul National de traditie culturala engleza al Universitatii din Sheffield. Din 2008 el a lucrat cu Arhivele Nationale, în calitate de consultant pentru publicarea dosarelor OZN existente la Ministerul Apararii.
Clarke este mândru sa spuna ca, începând cu anul 2000, a facut o campanie pentru desecretizare, care a stat ca un ghimpe în coasta Ministerului Apararii într-atâta încât, dupa sapte ani de presiune constanta, acesta a cedat si a decis sa transfere Arhivelor Nationale toate documentele OZN pe care le avea asupra sa. Clarke spune ca odata cu adoptarea Legii Libertatii de Informare (Freedom of Information Act) în 2005, au crescut sansele pentru dezvaluirea completa a fisierelor OZN, iar decizia din 2007 de a transfera dosarele la Arhivele Nationale a fost primul pas catre „a scrie istoria OZN-urilor” în Marea Britanie.
Acum Clarke estima ca, din 2008 pâna azi, mai mult de patru milioane de persoane, din 160 de tari, au vizitat site-ul acestui proiect, pentru a descarca fisiere care în mod normal ar mai fi stat clasificate timp de 30 de ani. Iar din iunie 2013, practic toate „fisierele supravietuitoare” OZN detinute de Ministerul britanic al Apararii se afla în domeniul public – în total 209 fisiere, cu aproximativ 52.000 de pagini.
Nicio prezenta extraterestra
În noiembrie 2009 s-a decis închiderea birourilor OZN ale armatei. În acel moment, guvernului Gordon Brown i s-a spus ca în aproape 60 de ani, nu s-a descoperit nicio singura observatie „care sa sugereze o prezenta extraterestra sau o amenintare militara la adresa Marii Britanii”, chiar si atunci când observatiile erau raportate din „sursele cele mai sigure”, cum sunt politia sau pilotii. Ministrilor li s-a spus ca existenta unui „birou OZN” si a unei „linii fierbinti OZN” abia ca a încurajat oamenii sa reclame tot soiul de experiente care nu aveau „nicio valoare pentru aparare”. În contextul în care fiecare departament guvernamental era sub presiunea reducerii cheltuielilor bugetare, închiderea „Dosarelor X” din Marea Britanie a devenit inevitabila.
În mod ironic, se pare ca tocmai obsesia publica durabila privind OZN-urile a dat Ministerului Apararii scuza de care avea nevoie pentru a pune punct implicarii sale de 60 ani în ceea ce a devenit treptat o mare durere de cap în relatiile publice. Fisierele recent desecretizate dezvaluie faptul ca rapoartele privind observatiile primite la minister s-au triplat într-un singur an, de la 208 în 2008 la 643 în 2009, cifra coplesitoare pe capul unui singur functionar responsabil cu OZN-urile. A fost oare – se întreba Clarke – aceasta crestere nebuneasca a observatiilor de farfurii zburatoare rezultatul unei „invazii extraterestre”, asa cum sugera presa de scandal? Sau a fost din cauza cresterii interesului opiniei publice fata de OZN-uri si civilizatiile extraterestre, ca urmare a publicitatii chiar din jurul desecretizarii fisierelor?
Clarke a mai aratat, în articolul consacrat evenimentului, ca povestile despre functionarii care au operat „Dosarele X” ale Marii Britanii au facut deliciul presei de scandal, dar au fost resimtite mai putin favorabil de catre oficialii din aparare, dintre care unii au început sa creada ca implicarea lor în acest subiect a fost doar o risipa de resurse, si asa limitate, ca si o invitatie permanenta adresata presei pentru titluri senzationale.
În perioada 2008-2009, tabloidele, în special ziarul The Sun, au exploatat apetenta populara pentru OZN-uri, pâna la înaltimi ametitoare. Pe primul loc ca imbecilitate, dupa estimarile lui Clarke, a fost, în ianuarie 2009, titlul urias din acest ziar, anuntând ca un OZN s-a ciocnit cu o turbina eoliana în dealurile Lincolnshire Wolds, rupând una dintre lamele sale. Examinarea facuta ulterior de catre firma Ecotricity a stabilit ca oboseala metalului a fost cauza reala a prejudiciului.
Cu câtva timp înainte, în iunie 2008, un alt articol senzational arata ca un soldat din primul regiment regal irlandez a filmat cu telefonul sau mobil o „flota extraterestra” care plutea peste cazarma sa din Shropshire. Fisierele Ministerului Apararii recent desecretizate dezvaluie ca cei din biroul de presa al Armatei au fost socati când au vazut poza cu cele 13 obiecte zburatoare, întinsa peste prima pagina a unuia dintre cele mai bine vândute tabloide. Soldatul a fost amenintat cu masuri disciplinare de catre superiorii sai, care se temeau ca „se va descoperi ca totul e un fals iar soldatii/batalionul vor arata ca niste prosti”. Peste scurt timp de la aparitia articolului, a reiesit ca participantii la o petrecere de nunta, de la un hotel de lânga cazarma soldatului, au lansat „lampioane chinezesti” (balonase de hârtie, cu aer cald provenind de la lumânari) în aceeasi noapte în care a fost filmata „invazia flotei extraterestre”. Biroul de presa al Armatei Britanice a declarat ca situatia a fost înrautatita de faptul ca acelasi ziar a raportat si cele mai recente decese în razboiul din Afganistan, ca o mica notita pusa alaturi de povestea cu OZN. Comentariile au fost ca „serviciile nu pot purta doua razboaie dar se pare ca exista soldati care au timp pentru a urmari OZN-uri”.
Clarke considera ca, asa cum reiese din continutul rapoartelor, marea majoritate a cazurilor observate si raportate în 2008 si 2009 sunt astfel de grupuri de globuri portocalii luminoase, plutind pe cerul noptii, în fapt lampioane chinezesti. El adauga ca unele dintre aceste „aparitii” au fost raportate chiar si de piloti de elicopter, soldati si ofiteri de politie, ceea ce subliniaza modul în care chiar asa-numitii „martori credibili” pot interpreta eronat lucrurile pe care le-au vazut pe cer.
Dosare neinteresante
Astfel de istorii au întarit convingerea ca, închizând biroul OZN si transferând dosarele aferente la Arhivele Nationale, Ministerul Apararii va putea pune punct implicarii sale în acest subiect, urmând exemplul americanilor de la US Air Force, care si-au încheiat oficial investigatiile OZN înca din 1969.
Ufologul veteran britanic Jenny Randles a laudat perseverenta lui Clarke, spunând: „Eu nu sunt poate de acord cu tot ce afirma el despre acest subiect, dar sunt de acord cu o mare parte din ea, iar pentru celelalte, respect opiniile sale”, adaugând ca: „stiu cu siguranta ca el nu este marioneta nimanui. Iar eu, din partea mea, îi multumesc pentru eforturile sale.”
Asa cum se întâmpla însa, pe de-o parte, nu toti sunt de acord ca meritul i-ar apartine numai lui Clarke, iar pe de alta parte, prin comentariile sale rautacioase el si-a atras antipatii în rândul celorlalti ufologi si nu numai. Asa cum constata chiar el, în loc ca terminarea desecretizarii sa fi fost salutata de ufologi ca un pas înainte, conspirationistii au prezentat întregul proces ca pe o musamalizare; si aceasta deoarece documentele puse în circulatie nu ofera niciun argument pentru convingerile lor. Un motiv pentru care ufologii sunt suparati în urma ultimei transe de dosare OZN desecretizate este ca acestea nu contin absolut nimic de real interes, si sunt, de fapt, destul de jenante pentru fanii pro-OZN, asa cum a comentat de altfel si BBC.
Si jurnalistul Bill Cox, într-un articol din 3 iulie din Herald Tribune, remarca satisfactia lui Clarke atunci când a constatat ca documentele OZN desecretizate nu contin nicio „arma fumegânda” din care sa se poata deduce o prezenta extraterestra, desi, e drept, aceasta constatare el o deduce exclusiv din documentele care au fost date publicitatii de autoritatile britanice, or acestea puteau selecta ce anume desecretizeaza. Atitudinea lui Clarke poate fi ilustrata si prin declaratia sa, cum ca citatul sau preferat din ecourile aparute în mass-media în primele doua zile dupa anunt este cel din New York Times, care scrie: „Dr. Clarke, care a abordat fenomenul OZN dintr-o perspectiva sociologica, a remarcat ca multe observatii OZN au fost facute în orasul scotian Glasgow, între 22 si miezul noptii, perioada în care se închid pub-urile”.
Asadar Clarke insinua ca doar oamenii beti vad OZN-uri, ceea ce nu era un semn de buna credinta, dovedind ca el da mai mult credit unor clisee perimate, în loc sa examineze la rece acele date care au fost obtinute din surse de încredere, având martori credibili. În plus, el îsi depaseste în mod clar limitele firesti ale proiectului sau atunci când pretinde ca, doar pe baza unor dosare puse la dispozitie de armata britanica poate rezolva problema OZN-urilor la nivel mondial, odata si pentru totdeauna.
DAN D. FARCAS
Comentarii