In ianuarie 2014, publicatia electronica „Inexplicata – Jurnalul hispanic de ufologie” includea un articol interesant scris de Andrea Pérez Simondini, privind un caz mai vechi de intalnire OZN. Interesant este ca, spre deosebire de majoritatea incidentelor de acest tip, aici exista si un document oficial. Cercetatorul Silvia Pérez Simondini, ofiter de presa CEFORA (Comisia argentiniana pentru studii OZN), are printre functiile sale contactul cu persoanele care vor sa raporteze cazuri, ori vin cu intrebari sau cu orice alte informatii.
In aceasta calitate ea l-a cunoscut, in 2012, pe Daniel Lecomte, rezident din provincia Buenos Aires, interesat de fenomenul OZN, care a informat-o ca are in posesia sa o serie de fisiere ale Departamentului de Politie al provinciei Buenos Aires, continand sute de rapoarte de OZN-uri. Desi pare incredibil, aceasta documentatie trebuia distrusa, deci aruncata la gunoi, dar un ofiter, acum pensionat, cunoscand interesul lui Daniel pentru fenomen, a decis sa le salveze si sa i le dea. Intre aceste documente exista si un dosar privind cazul din 23 septembrie 1978 ora 3 in zori, de la raliul Vuelta de America del Sur.
Istoria incepe in 17 august 1978, cand Carlos Acevedo si Hugo Prambs au plecat din orasul Buenos Aires la bordul unui Citroën GS 1220, in cadrul primei etape a Raliului „America del Sud”, organizat de Automobil Club-ul argentinian si de „Banco de Intercambio Regional”. Concursul a fost foarte obositor, deopotriva pentru concurenti si masini: un maraton cu durata de o luna si ceva, timp in care trebuia sa se ajunga de la Buenos Aires la Caracas (Venezuela), intorcandu-se apoi, de-a lungul coastei Pacificului, din nou la Buenos Aires.
Echipajul numarul 102 al masinii Citroën a fost confruntat cu nenumarate probleme, in special pe ultimele segmente ale raliului, ceea ce i-a facut, la un moment dat, sa abandoneze cursa. Cu toate acestea, datorita determinarii lui Acevedo si a asistentei pentru concurenti, ei au fost capabili sa se „recupleze” la raliu si sa-si atinga scopul propus.
Pe 16 septembrie, Hugo Prambs a iesit din cursa, din motive personale, si a fost inlocuit de Miguel Angel Moya. In primele ore din 23 septembrie, Acevedo si Moya au pornit sa acopere ultima mie de kilometri a raliului. Aproximativ la ora 02:00 s-au oprit la statia de serviciu a Automobil Clubului din Viedma (provincia Rio Negro), unde au facut plinul (umplerea rezervorului standard de 50 litri, plus un recipient de rezerva de 40 de litri), au baut cafea si au vorbit cu alti concurenti pentru cateva minute. La ora 02.30, echipa Citroën nr.102 era pe drum din nou, trecand podul peste Rio Negro si traversand orasul Carmen de Patagones.
In jurul orei 3.00, dupa ce au lasat in urma intersectia dintre „Route 3” si un drum rural care duce la localitatea Cardenal Cagliero din sudul provinciei Buenos Aires, erau la vreo 30 de kilometri nord de Carmen de Patagones, aproape de Salitral del Agarrobo si Salina de Pedro. La volan se afla Carlos Acevedo, cand cei doi au vazut deodata o lumina puternica, densa, galbuie, reflectata in oglinda retrovizoare. La inceput paruse doar un punct in oglinda; apoi insa dimensiunea sa a crescut, pe masura ce o priveau.
Viteza masinii lor era de aproximativ 100 de kilometri pe ora; in ciuda acestui fapt, lumina se apropia rapid, facandu-l pe Acevedo sa creada ca erau farurile unuia dintre vehiculele mai grele (Citroën 2400 sau Mercedes Benz…), deci a incetinit si a tras spre marginea din dreapta a asfaltului, in scopul de a permite unui alt concurent la raliu sa il depaseasca.
Lumina cu nuante violet
Lumina acoperea deja oglinda retrovizoare si continua sa se apropie. Dintr-o data, compartimentul pentru pasageri din Citroënul lui Acevedo si Moya s-a umplut de lumina. Asa cum declara ulterior Acevedo: „Nu mai vedeam nimic dincolo de capota masinii. Era o lumina densa, stralucitoare, de culoare galbena, cu unele nuante de violet. M-am gandit in acel moment ca am pierdut controlul masinii. Privind pe fereastra, am vazut ca pluteam la aproape doi metri de suprafata de asfalt. Am crezut pentru o clipa ca am fost proiectati in aer de o excrescenta limitatoare de viteza si mi-am inclestat mainile pe volan, asteptand momentul in care ne vom lovi din nou de suprafata soselei”.
Spre surpriza lor, masina nu numai ca nu a coborat ci parea sa continue sa se inalte in aer, scapata complet de sub control. „Dupa cateva secunde, nu stiu, poate ca 5 sau 10” – isi amintea Acevedo – „mi-am dat seama ca se intampla ceva complet anormal. Am vrut sa ma uit pe fereastra din nou, dar tot ce am putut vedea era o lumina densa. Imi amintesc ca am inceput sa tip «ce se intampla?», dar Moya nu raspundea. Cand m-am uitat in dreapta mea, tovarasul meu nu era acolo, sau cel putin eu nu l-am putut vedea. Nu puteam vedea nici macar tabloul de bord. Vedeam doar lumina aceea densa, de parca era lichida, parca vascoasa”.
Miguel Angel Moya, pe de alta parte, spunea ca a fost paralizat de frica, si a declarat: „Initial si eu am crezut ca ne-am lovit de un limitator de viteza, si eram speriat la gandul ca vehiculul se va rasturna; dar cand am observat ca masina parea sa pluteasca in aer si nu mai cobora, m-am speriat si mai tare. Era o situatie pe care nu o puteam intelege. M-am uitat la Carlos si l-am vazut complet rigid, strangand volanul cu bratele intinse si cu ochii inainte. Parea sa tipe, dar eu nu auzeam nimic. Vedeam totul ca printr-o ceata galbena, ca si cand as fi fost undeva departe, in alta parte. Cred ca prima mea reactie a fost sa incerc sa scap, sa fug de acolo, dar cand am incercat sa o deschid, usa nu s-a clintit, ca si cand ar fi fost sudata. Mi s-a parut ca s-a facut foarte cald, dar putea sa fi fost rezultatul starii mele de frica. Dintr-odata, lumina a acoperit totul si nu am mai putut vedea nimic, nici macar mainile mele, nimic.”
O ciocnire misterioasa
Apoi martorii au pierdut orice notiune a timpului. La un moment dat, ei au simtit un soc brusc si au observat ca vehiculul era din nou pe sosea. Acevedo spunea: „Cred ca au trecut un minut sau doua, eu nu sunt foarte sigur, dupa care am simtit un fior si am avut impresia imediat ca masina e din nou pe drum. Lumina galbena s-a estompat si am recapatat, treptat, posibilitatea de a vedea cele ce se aflau in jurul meu, tabloul de bord, capota masinii. M-am uitat pe fereastra si am vazut ca suntem pe sol. Eram opriti complet, pe banda de refugiu de pe sensul opus al soselei… Am vazut lumina disparand spre vest, ca un con de culoare galbena, dar unul care nu se termina cu un varf ci era oarecum trunchiat… Nu stiu… Putea sa fi masurat vreo cinci metri la baza si doua sau trei la varf si vreo sase sau sapte metri in inaltime. Baza lumina solul, desi de fapt nu puteai vedea ce anume lumina, altfel spus, nu puteai vedea prin lumina. Cateva secunde mai tarziu, lumina… cum pot sa va explic?… s-a retras sau s-a tras in sus ca o perdea, de jos pina sus, si tot ce a mai ramas vizibil a fost o forma alb-galbena, ovala, care s-a indreptat spre vest pana a disparut in departare”.
Moya a avut nevoie de cateva secunde pentru a-si reveni dupa socul produs de situatia anormala. Asa cum declara: „Dintr-o data s-a terminat totul si am fost singuri pe drum. Carlos si cu mine am schimbat priviri, dar nu am putut spune niciun cuvant. Eram amortit. Mainile mele tremurau si simteam o presiune pe piept. Respiram greu.”
Acevedo si Moya au ramas tacuti pentru cateva minute, incapabili sa se angajeze in vreo actiune. In cele din urma, Acevedo a iesit din masina pentru „a se asigura ca totul era la locul sau”, asa cum a spus. Un minut mai tarziu, el a urcat din nou in Citroën si a demarat spre nord de-a lungul soselei „Route 3” cu viteza maxima.
Cincisprezece minute mai tarziu, soferii chilieni din Citroën nr 2 au ajuns la oraselul Pedro Luro, o comunitate situata in provincia Buenos Aires, la vreo 123 km nord de Carmen de Patagones. S-au oprit la o statie de serviciu, intreband unde este amplasat postul de politie. La verificarea tabloului de bord, au constatat doua evenimente anormale: contorul de parcurs arata ca acestia au facut 52 km din orasul Viedma pana la Puerto Luro, in timp ce distanta reala dintre cele doua localitati este de 127 km. Mai mult decat atat, ei au ajuns la Pedro Luro la ora 05.10, dupa ce plecasera din Carmen de Patagones aproximativ la 02.50. Conducand cu o viteza medie de 100 de kilometri pe ora, drumul nu ar fi luat mai mult de 75 de minute, dar, de fapt, s-au scurs 2 ore si 20 de minute.
A mai fost si un al treilea fapt inexplicabil: atunci cand au decis sa umple rezervorul de benzina principal, au observat ca cel de rezerva era complet gol, in ciuda faptului ca fusese umplut cu 40 de litri de combustibil in orasul Viedma. Aceste evenimente inexplicabile au accentuat starea de confuzie a martorilor. In ciuda fricii crescande care-i cuprindea, ei au decis sa spuna povestea lor la politia din Pedro Luro. Au vorbit cu inspectorul de control Daniel Osimi, carora i-au spus detaliile incidentului prin care au trecut, cerand custodia politiei din orasul Bahía Blanca. Martori la acest ultim episod au mai fost caporalul Jesús García si patrula José Bordenave, ca si Eduardo Forechesatto, paznicul de serviciu de la statia de benzina.
Intamplarea a fost comentata la vremea respectiva in presa, inclusiv in reviste, cum ar fi Cuarta Dimension, al carei numar 58 descria toata povestea, comparand-o cu un alt eveniment, avand caracteristici similare, petrecut in Brazilia.
DAN D. FARCAS
Comentarii