Christopher K. Mellon (n.1957) este un fost subsecretar adjunct al apararii, pentru informatii, în administratiile Clinton si George W. Bush, iar în prezent este consilier senior al To The Stars Academy (TTSA).
Am expus pe aceasta pagina de mai multe ori opiniile sale, extrem de clare si competente, privind fenomenele aerospatiale neidentificate (FAN), numite popular OZN. Mai jos, rezum un articol al sau în care el identifica sistemele de colectare a informatiilor operate de guvernul SUA care ar putea ajuta la mai buna întelegere a fenomenului.
Fenomenul FAN de pe coasta de est a SUA, în ultimii ani, este fara precedent în ceea ce priveste numarul si aspectul vehiculelor implicate, precum si persistenta acestora într-o anumita regiune geografica. Acest fapt sugereaza nu numai un nou nivel al descurajarii sau dispretului fata de capacitatile de aparare si informatii americane, ci si posibilitatea ca operatiunile sa fi avansat într-o noua etapa catre un obiectiv înca necunoscut.
În mai 2019, un purtator de cuvânt al Marinei SUA a declarat: „În ultimii ani, au existat o serie de rapoarte de aeronave neautorizate si/sau neidentificate care au intrat în diferite zone controlate de militari si în spatiul aerian alocat…”. Pilotii de vânatoare americani au cerut actiuni în acest sens, fiind îngrijorati pentru siguranta lor si pentru securitatea nationala. SUA detine, chiar si la un nivel neclasificat, un aparat de colectat informatii capabil si complex. Din pacate, pare sa lipseasca vointa conducerii pentru a-l folosi la rezolvarea acestei probleme.
Exista depozite masive de date deja colectate de sistemele de informatii americane care pot fi accesate si corelate cu evenimente precum cele din interactiunea echipajului grupului USS Nimitz, cu mai multe FAN-uri, în noiembrie 2004, sau altele, similare. Întrucât s-au cheltuit deja miliarde colectând informatii, pare risipitor si nepotrivit sa nu se aloce sumele modeste care ar fi necesare pentru a cunoasterea si rezolvarea problemelor privind originea si capabilitatile vehiculelor neidentificate, care continua sa încalce, fara jena, spatiul aerian american.
Monitorizare globala
Trecând în revista sistemele de colectare a informatiilor, Mellon analizeaza, pe primul loc, reteaua globala de monitorizare acustica a infrasunetelor. Acest sistem este format din 60 de statii care functioneaza în 35 de tari. Desi construit în scopul detectarii exploziilor nucleare, se pare ca are si capacitatea de a detecta si urmari bolizii si alte obiecte care tranziteaza atmosfera. Exista, de mult timp, zvonuri ca programul experimental MEDEA al CIA (destinat schimbarilor climatice) a detectat obiecte anormale care patrund în atmosfera Pamântului, manevrând apoi la viteze mari.
Urmeaza reteaua SUA de supraveghere spatiala, formata din cel putin 29 de sisteme distincte, la nivel mondial, inclusiv cele mai puternice radare din lume, unele putând detecta o minge de baschet de la 22.000 de mile, sau telescopul de supraveghere spatiala DARPA (SST), capabil sa scaneze rapid regiuni mari de spatiu si sa monitorizeze obiecte îndepartate si în miscare rapida, cum ar fi asteroizii. Alte sisteme notabile includ: sistemul optic de supraveghere a spatiului GEODSS de la sol, programul spatial geosincron de constientizare situationala (GSSAP) si sistemul radar marin în banda X.
O a treia sursa ar fi sistemul spatial în infrarosu (SBIRS), o retea de sateliti pe orbite joase, foarte eliptice si orbite geosincrone, care împreuna asigura o acoperire globala aproape continua a surselor infrarosii. Conceput initial, cu multe decenii în urma. pentru a detecta lansarile de rachete, acest sistem extrem de sofisticat continua sa evolueze si sa se îmbunatateasca.
Din incidentul Nimitz stim ca sistemele radar Aegis ale marinei sunt capabile sa urmareasca FAN-uri cu vizibilitate radar slaba, care functioneaza la altitudini si viteze extreme. Ar putea fi utila deci si o reanalizare a datelor de la navele echipate cu Aegis desfasurate în largul Coastei de Est în perioadele de contact frecvent cu FAN-uri.
Pe lânga sistemele radar Aegis ale Marinei, surse de informatii potential valoroase mai sunt si platformele militare echipate cu radare AESA (Active Electronically Scanned Array), deoarece si ele, la fel ca si sistemul Aegis, sunt capabile sa urmareasca obiecte cu ecou slab, pe suprafete mari.
Unii fosti membri ai echipajului USS Princeton au declarat în mod deschis ca datele radar Aegis colectate în timpul incidentelor din noiembrie 2004 au fost îndepartate curând de pe nava, de catre niste persoane care au ajuns acolo la scurt timp dupa întâlnirile cu „Tic Tac”. Aceste date critice ale radarelor par sa nu fie accesibile. Mai mult, jurnalele de bord ale USS Princeton pentru noiembrie 2004 lipsesc de asemenea, în mod ciudat si inexplicabil, din Arhivele Nationale, ceea ce pune problema ca o componenta secreta a Guvernului SUA ar lucra pentru a ascunde incidentele si informatiile FAN. Comitetele de supraveghere DoD si/sau de informatii de pe dealul Capitoliului ar trebui sa caute o explicatie pentru aceste întâmplari ciudate, ceva usor de facut pentru ei.
O alta sursa potentiala de urmarire a FAN/OZN-urilor o reprezinta si sistemele radar cu raza lunga de actiune ale Administratiei Federale a Aviatiei civile (Federal Aviation Administration – FAA), legate de NORAD prin intermediul unui sistem comun de supraveghere. NORAD pastreaza, timp de cel putin 10 ani, datele înregistrate de FAA.
Un grup de surse, pentru a întelege mai bine enigma FAN, este cel al bazelor de date deja existente. Pe primul loc ar fi NORAD, care gestioneaza „Baza de date de raportare a treiectoriilor necunoscute”, în mod clar relevanta pentru evaluarea fenomenului FAN.
Din date furnizate de NORAD Congresului se stie ca, de pilda, din ianuarie 1992 pâna în octombrie 2003, au ramas 1.966 traiectorii neidentificate, chiar si dupa o verificare foarte aprofundata a fiecarui caz. Majoritatea radarelor de aparare aeriana NORAD nu sunt de calitatea Aegis sau AESA, deci este putin probabil sa detecteze vehicule cu ecou radar scazut, cum ar fi faimoasele vehicule „Tic Tac” întâlnite de grupul de lupta Nimitz. Acolo, radarul conventional de aparare aeriana E2-C Hawkeye al Marinei a luptat sa detecteze „Tic Tac”-urile, chiar si de la o distanta relativ apropiata, si a reusit doar sporadic contactul radar.
Actiuni coordonate
Si controlorii de trafic aerian (ATC) din zona Administratiei Federale a Aviatiei (aeroporturi, centre de alerta etc.) se coordoneaza ocazional cu US Air Force si NORAD atunci când avioanele de lupta sunt implicate în identificarea obiectelor necunoscute. Informatiile furnizate includ o descriere fizica, pozitia geografica si caracteristicile operationale.
Rapoartele OPREP-3 reprezinta o sursa suplimentara de informatii, distincta de cea a apararii aerospatiale NORAD. Acest sistem este utilizat de toate ramurile armatei americane pentru a raporta evenimentele „urgente” si „în curs” catre esaloanele superioare.
O sursa de informatii ar fi si interogarea natiunilor aliate, în special a celor cu sisteme de radar si senzori cu capacitate similara, pentru a determina întinderea si amploarea globala a acestei activitati. Mai mult, daca am fi în masura sa stabilim – fie unilateral, fie prin consultare – daca Rusia sau China se confrunta si ele cu acest fenomen neobisnuit, ar fi un pas înainte.
Mellon enumara si compartimentele comunitatii de informatii, care, fara îndoiala detin date importante, mai ales plecând de la suspiciunea permanenta ca SUA au fost surclasate de un inamic potential.
În concluzie, dupa ce reia ideea necesitatii unei „colectii de tactici agresive”, Mellon enumera întrebarile la care aceste tactici ar trebui sa dea un raspuns: Sunt diferite tipuri de vehicule asociate cu diferite locatii, intervale de timp sau tipuri de tinte? Avem de-a face cu mai multi actori concurenti, chiar potential? Exista o monitorizare a triadei strategice a SUA sau a controlului nuclear? Exista o corelatie între progresele în tehnologia SUA si prezenta FAN?
La ora actuala – spune Mellon – în problema FAN, lipseste recunoasterea, întelegerea si acceptarea. Si exista un stigmat serios de depasit. El încheie: „Dar chiar daca acestea sunt vehicule create de o alta specie, ramâne provocarea fara precedent ca sa încercam sa studiem o inteligenta mai dezvoltata decât a noastra, care aparent nu doreste sa comunice sau sa fie înteleasa”.
DAN D. FARCAS
Comentarii