La începutul anului 2015, Ben Emlyn-Jones, un blogger pe subiecte controversate, comenta ca, la foarte putin timp dupa lansarea, în 1995, a faimosului film al lui Ray Santilli despre o „autopsie extraterestra”, a aparut si o înregistrare similara, mult mai putin cunoscuta, nu mai putin incitanta, care nici pâna azi nu a fost definitiv clarificata.
Vineri, 26 iulie 1996, un om a sunat la birourile din Los Angeles ale companiei de productie, de film si televiziune, Rocket Pictures, pretinzând ca e în posesia unei casete VHS care contine imagini înregistrate cu o fiinta extraterestra. Omul s-a prezentat doar cu numele de „Victor” si nu a dat mai multe date despre el. Rocket Pictures a cerut sa vada caseta, iar Victor le-a trimis o copie. Dupa vizualizarea acesteia, producatorii l-au întrebat pe Victor daca ar fi dispus sa fie intervievat; acesta a fost de acord, dar numai în conditii foarte stricte. El a refuzat sa-si decline identitatea, a purtat o peruca si o masca pe fata, fiind filmat contra luminii si folosind un modulator de sunet pentru a-si ascunde vocea. El a mai insistat ca lista de întrebari sa fie fixata de comun acord. În timpul filmarilor a avut un comportament ursuz si iritabil, parea speriat si nesigur, vorbea încet si cu grija, ca si cum si-ar fi cântarit fiecare cuvânt.
Victor a afirmat ca a fost prezent în faimoasa Zona 51, pentru o perioada scurta de timp, a participat la transferarea unor filme de pe casete VHS pe suporturi digitale si, profitând de o eroare de organizare, a ramas în posesia unei casete.
O caseta fara sunet
Filmul avea doua minute si cincizeci si cinci secunde, fiind filmat cu o camera fixa, ca o singura secventa continua. Victor spunea ca originalul are si sonor, dar ca el l-a scos din copie, pentru a nu permite identificarea celor prezenti.
Locul filmarii este foarte întunecat. În prim-plan doua persoane stau cu spatele la aparat. În fata lor este ceva ca o masa, niste obiecte neidentificabile, între care un fel de afisaj electronic, cu o lumina pulsatorie alb-albastra. Fundalul este complet negru, cu doua patrate luminoase care ar putea fi ecranele unor televizoare sau ferestre. Ulterior s-a spus ca acestea erau de fapt reflexii ale unor surse de lumina din spatele camerei, pe un geam aflat între oameni si masa. Un reflector stralucea la capatul mesei, dezvaluind o creatura nepamânteana, cu un cap mare, bulbos si ochi imensi negri. Pielea era maro portocalie. Partea de jos a fetei era îngusta, ascutita, cu o gura mica, fara buze, si un nas abia vizibil. Umerii entitatii erau foarte mici în raport cu capul. Fiinta îsi rotea capul usor la început, ca în cazul în care ar cauta ceva în jurul sau, dar apoi pare sa-si piarda cunostinta; capul se misca spasmodic; lumina pulsatorie de pe dispozitivul aflat pe masa îsi schimba ritmul, sugerând ca ar fi un monitor medical la care fiinta era cuplata. Creatura deschide si închide gura, ca si când i-ar fi rau. Cei doi oameni din prim-plan se agita, apoi, doi barbati, care par medici, ies din fundal, îmbracati cu salopete, sepci, masti si manusi chirurgicale. Prind capul fiintei si-i examineaza fata cu o lumina. Unul dintre medici sterge cu o cârpa obrazul creaturii, poate de sânge.
Pe partea de jos a cadrului este imprimat DNI / 27 si lânga ea probabil ora: 04:00:18. Victor spunea ca „DNI” vine de la „Departamentul de Informatii Navale”; dar nu exista o astfel de institutie, cel putin în Statele Unite. Filmarea ar fi fost facuta în 1989, în laboratorul „S4”, o facilitate ultrasecreta în cadrul Ariei 51. (Un alt martor, Bob Lazar, spusese în 1989 ca ar fi lucrat si el acolo, întâlnind si extraterestri.) Cel filmat era izolat într-o camera separata, închisa ermetic pentru a-l proteja de infectii. Acesta era motivul pentru care exista un paravan de sticla. Creatura nu putea vorbi, dar putea comunica telepatic, asa ca era de fata si un om cu abilitati psihice, care traducea formele de gândire ale fiintei în limbaj uman. Aceste „interviuri” aveau loc o data sau de doua ori pe luna si durau câteva ore; s-a încercat si mai des, ori pentru perioade mai lungi, dar atunci nepamânteanul nu mai raspundea.
Proiectul ar fi avut un succes limitat. Traducerea gândurilor nu era întotdeauna de încredere. Când venea vorba de subiecte stiintifice, comunicarea de cele mai multe ori se bloca; Expertii proiectului credeau ca acest lucru se datora faptului ca nu erau capabili sa înteleaga nivelul avansat de cunostinte pe care le poseda creatura. Interesant ca era mai usor sa faca schimb de informatii cu privire la concepte spirituale, cum ar fi natura sufletului, viata de dupa moarte, sau reîncarnarea.
Rocket Pictures a decis sa ceara opinia unor specialisti în efecte speciale si recuzita, privind autenticitatea filmului. Opiniile lor au fost împartite. Rick Baker, laureat al Academiei, a declarat fara echivoc ca extraterestrul era o marioneta cu un operator aflat în spatele ei, în întuneric, manevrând în interiorul capului acestuia. Cu toate acestea, renumitul analist de imagine Jim Dilettoso a spus ca el nu ar fi putut realiza un asemenea efect. Expertul în machiaj TV John Criswell sustinea ca efectele speciale nu puteau explica totul, iar daca era un fals, acesta era extraordinar de bun. Ca si Rick Baker, el credea ca întunericul a fost folosit pentru a ascunde un eventual papusar.
Reactia la filmul Alien Interview, facut pe baza peliculei si a interviului cu Victor, a fost neglijabila, în afara lumii OZN si a grupurilor interesate de teoria conspiratiei. Cercetarile nu au dus la indicii suplimentare. Victor si-a mentinut, în mod agresiv, anonimatul; nimeni nu stia unde se afla, sau chiar daca mai era viu sau mort. Abia în iunie 2008, ca din senin, el a contactat, înca o data, firma Rocket Pictures.
De data aceasta interviul a fost în aer liber, într-un loc izolat. Victor era deghizat comic, purtând o masca de cauciuc, imitându-l pe omul de stat american Donald Rumsfeld si purtând în mâna un instrument de scarpinat pe spate. În rest însa, parea mai speriat si mai beligerant decât oricând. Critica atât Rocket Pictures, cât si comunitatea de ufologi care nu a investigat mai adânc pe marginea celor dezvaluite de el, dar si anumite persoane din guvern, care stiu mai multe în privinta prezentei extraterestre, dar nu vor sa vorbeasca. Noul interviu, completat cu vechile filme, a fost primit cu o atentie moderata si limitata; la urma-urmei „era doar una dintre numeroasele povesti dubioase cu un extraterestru”…
Nu s-a mai întâmplat nimic semnificativ pâna în 2013, când londonezul Andrew Burlington a încarcat pe youtube o serie de videoclipuri pentru canalul sau TheAlienInterview. Dupa o analiza minutioasa, cadru cu cadru, el a gasit ceva omis de Jim Dilettoso, Ioan Criswell si Rick Baker: ochii fiintei îsi schimbau forma, nu erau ficsi asa cum ar fi la un manechin; ei se dilata si se contracta, ca si cum pleoapele creaturii s-ar misca. Acest tip de efect poate fi simulat pe un model, folosind echipamente robotice numite „animatronics”, dar este extrem de dificil de facut si foarte scump, mai ales în cazul în care efectul se doreste a fi credibil. El pretinde un studio de film profesionist.
Când medicii lumineaza fata creaturii, i se vad, pentru prima data, umerii, partea superioara a bratelor si a trunchiului; si acestea se pare ca se si misca, desi foarte slab. Atunci când omul pune mâna pe el, umarul drept se ridica usor. Burlington a confirmat, de asemenea, prezenta lichidului rosu emis din nasul si gura entitatii. Ochii se misca atunci când medicii apropie lumina lanternei de ei. Miscarea gurii este, de asemenea, mai pronuntata decât s-a crezut anterior.
Fiinta sau marioneta
Cercetatorul Sean David Morton a observat ca pulsatia instrumentului electronic s-a schimbat exact la momentul în care creatura parea sa aiba dificultati. El spunea ca ar fi fost greu sa se faca sincronizarea daca ar fi fost doar o marioneta. Jaime Maussan a aratat filmul si unui cardiolog care considera filmul real, din acelasi motiv.
Una dintre cele mai importante contributii ale lui Burlington a fost ca el a marit mult luminozitatea imaginii, astfel încât unele caracteristici învaluite în întuneric au devenit vizibile. Se poate vedea, destul de clar, partea superioara a corpului creaturii, precum si marginea mesei, instrumentul cu lumina pulsatorie si mai multe alte echipamente pe ea. Se mai vede, de pilda, ca unul dintre oamenii care stau în prim-plan are un epolet de uniforma militara. Dar cel mai important, nu se vede în scena nicio alta persoana, deci niciun papusar, ori eventuale fire de marioneta.
S-a mai facut înca o legatura ispititoare. Potrivit unor scurgeri de informatii, fortele aeriene din Africa de Sud ar fi doborât un obiect zburator neidentificat, pe 7 mai 1989, în desertul Kalahari, peste granita cu Namibia; obiectul ar fi fost recuperat de armata si apoi transportat în Statele Unite. Nava ar fi avut doua fiinte extraterestre la bord, a caror descriere se potriveste cu creatura din filmul lui Victor. Cartea lui Tony Dodd, Alien Investigator, în care autorul dezvaluie pentru prima data prabusirea din Kalahari, a fost publicata în 1999, la trei ani dupa interviul cu Victor.
Pentru Ben Emlyn-Jones, principala „arma fumegânda” este lipsa unor confesiuni aparute, între timp, de la lansarea filmului Alien Interview. Daca ar fi fost un fals, cine ar fi acel investitor bogat care l-a finantat? Unde a fost studioul, suficient de mare dar si retras, pentru a nu trezi suspiciuni din partea vecinilor etc.
Era necesara o echipa mare de designeri pentru a construi marioneta, de accesorii animatronice, de elemente de recuzita, cum ar fi aparatul luminos pentru puls, ecranele, costumele etc. Cine erau actorii si celelalte persoane implicate? De ce, dupa aproape 20 de ani, nu a vorbit nimeni? Este o conspiratie a tacerii naucitoare, daca luam în considerare cât de profitabil ar fi fost sa se spuna „Am pacalit lumea!”. Tehnicienii implicati ar avea instantaneu o carte de vizita de invidiat. În ciuda tuturor investigatiilor, nu s-a gasit însa niciun singur indiciu care ar putea expune o eventuala farsa.
DAN D. FARCAS
Comentarii