Dr. Garry Nolan este profesor in cadrul Departamentului de Patologie de la Scoala de Medicina a Universitatii Stanford, avand o cariera de 30 de ani ca imunolog. El a publicat peste 330 de articole de cercetare si este detinatorul a 50 de brevete din SUA, fiind unul dintre cei mai buni 25 de inventatori de la Universitatea Stanford.
In numarul din ianuarie 2022 al revistei Progress in Aerospace Sciences el a publicat un articol care nu avea nimic de-a face (ca de altfel nici revista) cu interesele tipice ale unui profesor de patologie la Stanford. Articolul a reexaminat cazul „Council Bluffs, Iowa”, unde s-a raportat ca o masa rosie luminoasa a cazut pe pamant intr-o noapte rece de decembrie din 1977. Evenimentul a fost observat de mai multi martori, inclusiv doi care au sustinut ca au vazut in aer un obiect care a descarcat cam 15 la 25 de kilograme de fier topit, care a mocnit pe un camp. Au fost excluse drept cauza: meteoritii, satelitii, avioanele si farsele.
Nolan si trei coautori au folosit tehnologia moderna pentru a reevalua materialele. Rezultatele nu au fost extraordinare. Ei au descoperit ca metalul era in mare parte fier cu izotopii obisnuiti, desi amestecati atipic. Cu toate acestea, articolul lor poate fi considerat istoric. Dupa ce au propus posibile explicatii pamantesti, Nolan si colegii sai au remarcat ca fierul ar fi putut fi combustibil aruncat dintr-un vehicul aerian avansat. A fost prima (si, dupa cunostintele lui Nolan, singura) data cand o lucrare dintr-o revista importanta, evaluata de colegi, a pus in mod serios problema presupuselor artefacte OZN, desi autorii au avut grija sa nu traga concluzii. Scopul mai larg al lucrarii, spune Nolan, a fost sa prezinte datele intr-o maniera care sa poata fi aplicata si altor resturi ramase dupa presupuse intalniri OZN, pentru a crea o modalitate de cercetare care, in cele din urma, sa aduca claritate stiintifica intr-un taram insuficient explorat. „In stiinta buna, lucrezi asupra tuturor celor posibile”, spune Nolan. „Sa te urci incet pe scara dovezilor este cea mai buna modalitate de a face stiinta.”
Subiectul OZN, un non-sens?
Intr-o perioada de interes sporit pentru OZN-uri, Nolan a devenit o persoana importanta pe aceasta tema – fiind citat in ziare, aparand la televizor, consultandu-se cu oficiali militari si infiintand o organizatie nonprofit care sa lucreze la implicatiile navelor spatiale extraterestre asupra politicii, stiintei si economiei; toate in timp ce elimina prastiile si sagetile scepticilor.
Rolul lui Nolan la Stanford School of Medicine este, desigur, ceva cu totul diferit. El este cunoscut ca un producator de instrumente biotehnologice de pionierat. Nolan a dezvoltat un sistem utilizat pe scara larga care exploateaza retrovirusurile pentru a furniza ADN celulelor, o tactica esentiala in terapia genelor. „Nu sunt cel mai bun imunolog din lume, spune el. Dar instrumentele mele sunt folosite de cei mai buni imunologi din lume.”
Activitatile academica si de ufologie ale lui Nolan nu se suprapun in mod vizibil, dar asociatii sai le vad ca expresii ale aceluiasi impuls de a privi dincolo de status quo. „Faptul ca Garry impinge subiectul OZN mai departe, vine din acelasi loc care l-a determinat sa impinga toate aceste alte tehnologii inainte”, spune Michael Angelo, profesor asistent de patologie si fost postdoctorand al lui Nolan. „Totul este motivat de acelasi lucru.”
Nolan nu este primul om de stiinta din Stanford care a investigat fenomenul OZN. In anii 1970, Peter Sturrock, astazi profesor emerit de fizica aplicata, a angajat un om de stiinta francez pe nume Jacques Vallée sa se alature grupului sau de astrofizica. Dorind sa-si cunoasca mai bine noul asociat, Sturrock a citit cartile pe care Vallée le scrisese despre OZN-uri, ceea ce l-a dus la studiul proiectului Blue Book, finantat de U.S. Air Force, care decla-rase, in 1969, efectiv intregul subiect OZN un non-sens. Dar Sturrock, bazat chiar pe faptele citate in raportul proiectului, nu s-a impacat cu aceasta concluzie. Deci, in 1982, a fondat Societatea pentru Explorare Stiintifica pentru a atrage atentia asupra subiectului.
S-ar putea argumenta ca un om de stiinta va plati cu reputatia sa pentru imbratisarea a ceea ce odata a fost vazut in mare parte doar ca materie prima pentru tabloide. Nolan isi aminteste ca o personalitate de rang inalt de la Institutul National al Cancerului l-a luat deoparte intr-un bar in jurul anului 2014 pentru a-l avertiza ca isi distruge cariera. Nolan nu e de acord ca oamenii de stiinta ar trebui sa tina anumite subiecte in afara preocuparilor lor. „Nu asa functioneaza un om de stiinta”, spune el. „Daca scoti o solutie potentiala de pe masa si o arunci la gunoi, ai putea petrece restul eternitatii cautand raspunsul pe masa, desi pe cel corect l-ai aruncat la gunoi.” Dar in calitate de om de stiinta, el stie ca pragul dovezilor OZN n-a fost inca depasit. „Nu am ceva ce as putea pune pe masa din bucatarie care sa pluteasca cu antigravitatie spre care sa-mi indrept prietenii … Sunt de acord ca datele hard nu sunt inca in mainile noastre, dar nu ma impiedicati sa le obtin.”
„Imaginati-va ca exista aici o inteligenta non-umana, care face ceva extraordinar cu fizica, iar noi o ignoram pentru ca pur si simplu nu credem ca se potriveste cu ecuatiile noastre.” Chiar si atunci cand anchetele OZN-uri ajung in fundaturile paranormalului, ele pot duce la progres in alta parte.
Interesul lui Nolan pentru subiect dateaza dintr-o amintire de nesters din copilarie, Nolan isi aminteste ca a vazut o nava spatiala deasupra unei paduri in timp ce se afla in orasul sau natal, Windsor, Connecticut. Intr-o alta ocazie, cand avea 5 sau 6 ani, s-a trezit cu figuri extraterestre in dormitorul sau. Decenii mai tarziu, intr-o librarie, a vazut coperta cartii Communion: A True Story, un bestseller al lui Whitley Strieber despre presupusele sale intalniri cu extraterestri. „Imi amintesc ca am avut aproape o criza nervoasa pentru ca era ceea ce vazusem in dormitorul meu cand eram copil”, spune Nolan. Aceste experiente i-au cimentat interesul pentru extraterestri, dar nu au avut un efect prea mare asupra vietii sale de zi cu zi.
Documentarul si vizita
Nolan are o pozitie dubla. Ca individ, el crede in OZN – o convingere bazata pe amintirile sale si pe lucruri pe care le-a vazut si le-a auzit in anii de cand s-a adancit in acest domeniu. In iunie, dupa ce a spus la o conferinta ca era 100% sigur ca o inteligenta extraterestra a vizitat Pamantul, stirea a inconjurat lumea.
In 2012, Nolan a aflat ca o echipa de film documentar va avea acces la un schelet mic, mumificat, descoperit cu un deceniu mai devreme in desertul Atacama din nordul statului Chile. „Ata”, asa cum a fost poreclit scheletul, avea o serie de caracteristici fizice neobisnuite – inclusiv 10 coaste in loc de cele 12 obisnuite, orbite uriase si un craniu alungit – care au alimentat zvonuri ca ar fi de origine extraterestra. Nolan, care banuia ca scheletul este terestru, a oferit serviciile echipei sale pentru a-i clarifica provenienta, atunci cand s-a facut un documentar despre acest caz.
Testele ADN au stabilit curand ca ramasitele erau ale unei fete, probabil nascuta moarta, cu o constelatie de mutatii rare. Dar implicarea lui Nolan a avut si un alt scop. „Cand am fost de acord sa particip in film, am spus: OK, asta ma va aduce in atentia unor oameni care ar putea sti cu adevarat ce se intampla si poate ca oamenii ma vor contacta, spune el. Si au facut-o.”
La scurt timp dupa lansarea documentarului, in 2013, doi barbati au venit in laboratorul sau din campus. Nolan refuza sa-i numeasca, dar spune ca unul a pretins ca este fost-CIA; celalalt, un director cu o companie aerospatiala. Au venit cu RMN-uri care aratau scanari ale creierului unor piloti, agenti de informatii si altii care sufereau de o serie de afectiuni ale caror posibile cauze includ o presupusa apropiere de OZN-uri. Ei stiau ca Nolan avea o instalatie puternica pentru analiza sangelui si doreau ajutorul lui pentru a obtine mai multe date.
Nolan a semnat proiectul. Astfel a fost pus in contact cu cercetatori veterani ai fenomenului OZN – inclusiv Vallée, coautor la investigarea cazului Council Bluffs – ca si cu oficiali guver-namentali care investigheaza rapoartele OZN. Unul dintre ei a fost Jay Stratton, care a fost primul director al Grupului operativ pentru fenomene aeriene neidentificate. El a dat numele lui Nolan si unor piloti care erau ingrijorati ca ar fi fost expusi la sistemele de propulsie ale OZN-urilor, dar nu doreau sa vorbeasca cu un medic militar.
DAN D. FARCAS
Comentarii