Desi cercetatorii n-au raspunsuri clare in legatura cu misterele organismului uman (genomul uman) sau cu cele ale planetei, sunt in schimb la moda tot felul de teorii poetico-stiintifice legate de Univers. Una dintre acestea este teoria Big-Bang-ului, alta este teoria gaurilor negre. Mai nou, despre gaurile negre se spune ca sunt niste obiecte mai complexe decat si-a inchipuit Einstein! Faptul ca Albert Einstein si-a inchipuit multe despre Univers este un lucru cunoscut, cum la fel de cunoscut este si faptul ca o seama de cercetatori, numiti "fizicieni teoreticieni", se intrec in a-i confirma sau dezvolta teoriile. Altii indraznesc mai mult, adica sa produca teorii care se vor mai profunde decat cele ale ilustrului maestru. Toate bune si frumoase, numai ca aceste teorii sunt rodul calculelor matematice si nu au nimic in comun cu realitatea fizica, demonstrabila. Motiv pentru care nici una dintre aceste teorii matematice teribile despre Univers, oricat de fabuloase, de fundamentale ar fi, nu sunt recompensate cu vreun premiu Nobel!
Pana la urma, nici Einstein nu a primit premiul Nobel pentru celebra si abisala Teorie a Relativitatii din 1905, ramasa nedemonstrata, ci unul de fizica pentru descoperirea unei legi despre efectul fotoelectric, in anul 1921. Einstein, printre alte teorii, a vorbit si despre gaurile negre, niste obiecte gravitationale gigantice din Univers care inghit materia galactica ca niste plante carnivore fara forma. Acum, noua ipoteza pune sub semnul intrebarii modelul "traditional", provenit de la Einstein, de intelegere a gaurilor negre, monstrii gravitationali din Univers care sunt de obicei descrisi prin raportarea la doar trei caracteristici fizice, cand de fapt ar putea avea mai multe, conform unui material publicat de situl space.com.
Modelul inspirational ar fi analog cu teoria de acum cateva decenii cum ca Universul nu ar avea doar 3 dimensiuni (se admite ca a patra ar fi Timpul), acestea perfect demonstrabile, ci 10, ba chiar 12 dimensiuni, acestea, pur teoretice! Conform celebrei carti publicate in 1980, Scurta Istorie a Timpului – De la Big Bang la Gaurile Negre, scrise de profesorul de matematica Stephen Hawking (azi el este considerat fizician teoretician si cosmolog), gaurile negre sunt niste "guri" siderale in care materia intra pentru a fi devorata si din care nimic nu mai poate scapa (fragmente au aparut in acel an si in revista Magazin, traduse chiar de autorul acestor randuri). Atractia gravitationala exercitata de gaurile negre ar fi atat de puternica incat nici lumina nu poate scapa, conditii in care aceste obiecte de o densitate ce tinde spre infinit sunt invizibile pentru observatori.
"Imaginea acceptata este ca gaurile negre sunt niste obiecte extrem de simple, aflate la granita fizicii, ce pot fi caracterizate prin raportul la doar trei cantitati: masa, momentul cinetic (viteza de rotatie) si sarcina electrica", conform lui Thomas Sotiriou, fizician la International School for Advanced Studies din Trieste. Insa sarcina electrica este de obicei neglijabil de mica, iar astrofizicienii uita de ea atunci cand descriu o gaura neagra. Astronomul John Wheeler, "parintele" denumirii de "gaura neagra" acum mai bine de 50 de ani, a fost primul care a sustinut ca "gaurile negre nu au fire de par" – incercand sa evidentieze mai bine simplitatea acestora.
In prezent "firele de par" desemneaza in cadrul comunitatii fizicienilor orice alta cantitate propusa pentru a descrie o gaura neagra, in afara celor trei cantitati clasice reamintite mai sus. Thomas Sotiriou si-a propus sa identifice aceste "fire de par" ale gaurilor negre, teoria lui, conform propriilor declaratii, incercand sa fie ceva diferit de teoria lui Einstein, cea a relativitatii generale.
Diferenta este data de prezenta unui "camp scalar" care "participa la medierea interactiunii gravitationale", chestiune ignorata de modelul standard al teoriei gaurilor negre. Chiar autorul acestei teorii are dubii in ceea ce priveste valabilitatea teoriei sale. Si asta pentru ca aceste "cantitati scalare" inca nu pot fi observate usor cu ajutorul tehnologiei actuale.
Cu alte cuvinte, chiar daca nu se stie sigur ca exista, conform fizicianului "existenta unor alte cantitati cuantificabile pentru a descrie gaurile negre i-ar putea aduce pe oamenii de stiinta mai aproape de intelegerea structurii acestor obiecte cosmice de aproape infinita densitate si ar putea reprezenta o schimbare de paradigma la nivelul fizicii, din moment ce teoria lui Einstein nu include si campul scalar". Punctul slab al acestor teorii "matematice", prea departe de lumea fizica, demonstrabila, poate fi rezumat cu vorbele aceluiasi Stephen Hawking care spunea ca "fizica teoretica" este ceva "care exista doar in minte".
De altfel, dupa ce aproape 30 de ani in care a argumentat ca gaurile negre distrug, "devoreaza" tot ce intra in ele, inclusiv lumina, Stephen Hawking insusi a recunoscut ca s-a inselat, e drept ca fortat si de o scrisoare a astrofizicianului Abnas Mitra prin care demonstra ca gaurile negre nu exista pentru ca, printre altele, ar intra in conflict cu legile legilor fizicii cuantice. Repliat, dar fara sa abandoneze propria creatie, Hawking a produs o noua varianta teoretica, o idee care vorbeste despre faptul ca nu chiar tot ce intra intr-o gaura neagra e "devorat", ci ca ceva scapa, acest "ceva fiind informatia. Cu alte cuvinte, el a creat artificial un paradox pe care tot el l-a si botezat, numindu-l "paradoxul informatiei"!
Pentru ca "ceva" nu poate intra undeva fara a iesi altundeva, conform noilor teorii ale lui Hawking, dintr-o gaura neagra materia este "expulzata" intr-un univers paralel (!?!), fara sa ne spuna si unde este acesta. Cum se vede, teorii sunt, nu ducem lipsa, ceea ce lipseste sunt chiar… gaurile negre! Asta demonstra Abnas Mitra, asta a recunoscut si Hawking la conferinta de la Roma, cazand de acord ca trebuie sa fie vorba despre alte fenomene astronomice si nu despre gauri negre!
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii