Anatomia SecundeiAccesul la Hidrogen

  În numeroase povestiri si romane S.F.
  În numeroase povestiri si romane S.F. transportul se face, bineînteles, prin mijloace antigravitationale. În viata reala, suntem însa departe de antigravitatie caci, sinceri sa fim, fizicienii planetei Terra de al sfârsitul Mileniului II nici macar natura gravitatiei nu au deslusit-o. Asa ca, spre un alt combustibil S.F. se concentreaza acum cercetatorii, un gaz plin de perspective, comun întregului Univers: Hidrogenul. Pâna când însa îl vor folosi astronavele gigantice (vezi Norman Spinrad, în „Cavalerii tortei”), care vor „înghiti” atomii de H stingheri, risipiti în Cosmos, pentru a se propulsa catre necunoscutele destinatii ale lui Homo sapiens, s-a aplecat asupra mirabilei substante un reprezentant mai deosebit al speciei, pe nume Homo faber, inginerul sau surubarul condamnat de soarta sa construiasca. Si, recent, Homo faber a avut curajul sa se apropie de „sfânta sfintelor” lumii de astazi, automobilul nostru cel de toate ziele. Caci „uitând” statiile de benzina si motorina – în retea planetara -, ignorând faptul ca industria petrolului aproape ne condamna la folosirea unui carburant cu vechime de un secol, facându-se ca nu observa ca zeci de milioane de oameni lucreaza în industria auto si ca aceasta industrie aduce bani grei, asa cum este ea, inginerul Homo faber a gasit, cum ar spune computerul, calea optima în cercetarea pe tarâmul auto: motorul electric cu hidrogen. În aventura s-au aruncat chiar inginerii de la concernul Daimler-Chrysler, adica nobilimea auto. Au lucrat rapid, discret, eficace – si au ajuns la motorul celular, asa cum îl numeste Ferdinand Panik, seful grupului german de la Daimler-Chrysler. „O tehnologie, spune Panik, apropiata, ca conceptie, de cea a industriei computerelor… si care va schimba întreaga lume a industriei auto. Numai cerul poate fi limita acestei tehnologii”. Aparent, idei simple si cunoscute au fost legate împreuna: dintr-un rezervor de hidrogen lichid (pastrat la rece într-un cilindru criogenic) atomii de H trec printr-o membrana (impregnata cu un catalizator pe baza de platina) si un electrod facut din… hârtie cu grafit; aici are loc separarea în protoni si electroni, în prezenta oxigenului „cules” din aer; rezultatul este aparitia curentului electric, la tensiunea de 220 volti – si astfel este propulsat NECAR-4 (asa-l cheama pe automobilul cu motor celular, acronim de la New electric car). Prototipul este cel al foarte popularului minivehicul Mercedes A – dar, evident, fara voluminosul rezervor de benzina, fara teava de esapament, fara motorul termic clasic – doar cu micul dispozitiv „celular” pe care vi l-am descris mai sus. Invidioase pe avansul luat de Daimler-Chrysler, alte companii auto încearca, febril, noi variante de mecanisme ale viitorului pe gigantica piata a automobilelor. General Motors îsi continua testele cu EV-1, electromobil cu baterii de plumb (deci autonomie si putere mici). Toyota si Honda lucreaza la vehicule hibride, dotate cu motoare termice clasice si electromotoare (care vor fi folosite în functie de situatie – dar masa si volumul ocupate de aceste motoare sunt prea mari). Renault inoveaza în dulcele stil clasic, cu IDE, motor cu injectie directa, îmbunatatind compresia, deci randamentul (sub 4 litri de carburant la suta de kilometri, cu diminuare consistenta a poluarii prin reciclarea gazelor de esapament). Dar, acestea nu pot fi decât succese colaterale, cum ar spune Madame Albright. Realitatea este ca industria automobilului încremenise într-un cadru care închidea perspectivele – si ca motorul celular da semnalul renasterii. Adaptarea retelelor de alimentare, transformarea service-urilor si a punctelor de vânzare vor fi însa procese economic-sociale, care vor mai dura o vreme. Spre 2020, însa, se poate spera ca automobilul cu motor celular, „hranit” cu hidrogen, se va deplasa silentios si curat, pe mai toate soselele civilizatiei lui Homo faber.