Avioanele-racheta ale anului 2000

    
     Aflu ca la 24 iulie 1959, în încercarile ce se faceau atunci pentru a pipai spatiul cosmic, firma North American a testat o aeronava speciala, un avion care zbura cu motor-racheta. X-15, pe numele sau, era parte a unei flotile ce cuprindea trei asemenea aeronave – si s-a dovedit capabila sa atinga înaltimea de 100 km – deci aproape ca scapase gravitatiei! – cu o viteza, record mondial la acea ora, de 6,7 Mach, adica de aproape sapte ori viteza sunetului (pentru cei care au uitat, 1 Mach înseamna 340 m/ sec x 3600 sec.
    
     Aflu ca la 24 iulie 1959, în încercarile ce se faceau atunci pentru a pipai spatiul cosmic, firma North American a testat o aeronava speciala, un avion care zbura cu motor-racheta. X-15, pe numele sau, era parte a unei flotile ce cuprindea trei asemenea aeronave – si s-a dovedit capabila sa atinga înaltimea de 100 km – deci aproape ca scapase gravitatiei! – cu o viteza, record mondial la acea ora, de 6,7 Mach, adica de aproape sapte ori viteza sunetului (pentru cei care au uitat, 1 Mach înseamna 340 m/ sec x 3600 sec. = 1224 km/h). Nava X-15 nu decola însa prin mijloace proprii, ci… calarind un bombardier B-52 pâna pe la 15 km altitudine, unde se desprindea de purtator, îsi aprindea motoarele-racheta si… anunta viitorul.    
     Dar, cum adesea se întâmpla, viitorul a devenit abuziv pentru seria aeronavelor „X” – si asta pentru ca sovieticii trimisesera deja Sputnik-ul în spatiul cosmic, în 1957, si pe Iuri Gagarin însusi, pe deasupra, în 1961, folosind pentru aceste ispravi rachete simple-simple, un fel de bidoane încarcate cu combustibil, la care spilul era sa lasi corect sa se scurga propergolul prin duze, sa ia foc si astfel sa fie cucerit spatiul cosmic de deasupra capetelor noastre. O vreme rachetele simple (initiate de germani, prin grupul lui Werner von Braun) au dominat competitia americano-sovietica – Mercury, Gemini si Apollo facând mari ispravi. Apoi a aparut Space Shuttle, naveta spatiala, învingatoare în batalia cu „clasicele” rachete. Dar aeronavele spatiale numite navete sunt complicate si costisitoare, mult peste nevoile pe care le are acum piata libera de a gasi noi debusee pentru industriile cosmice. Constructorii de vehicule cosmice au început sa caute si alte solutii. Cineva si-a adus aminte, la sfârsitul anilor’80, de seria „X”. Cu noile materiale compozite, cu noile solutii pentru motoare, „X”-urile au aparut ca vehiculele ideale ale anului 2000. Cercetatorii Cosmosului de deasupra capetelor si constructorii de aeronave forteaza, în consecinta, NASA, obligând-o sa priveasca mai larg viitorul (chiar am avut, personal, ocazia, sa asist, în 1990, la Congresul SF-istilor de la Haga, la protestul Alettei Jeckson, fosta participanta în Proiectul Gemini, care acuza NASA de inertie si monopol!). Asa apare, întâi pe plansete, apoi în prototip, noua serie „X”, redebutând, chiar în aceasta vara, cu X-33, o aeronava care nu este nici avion si nici racheta dar, în acelasi timp, si avion si racheta. Are un motor functionând cu hidrogen si oxigen dar pentru ca se ridica la mare înaltime îsi prelungeste, practic, fuzeele cu o patura protectoare de aer, sporindu-si astfel forta motorului. Bineînteles, nu decoleaza singura de la sol, ci pe spinarea unui avion mare. Are un corp lung de 20,3 metri si o masa de 123 tone la decolare, doua aripioare care-i folosesc doar ca sa se fixeze mai bine pe purtator. Avantaje: ridica 23 tone sarcina la înaltimea de 85 km, atingând viteza de 15 Mach adica 17360 km/h! În plus, nu are nevoie de placute de ceramica speciala ca s-o protejeze la întoarcerea în atmosfera, ci doar de un strat protector dintr-un aliaj de crom-titan, pe care l-a realizat compania franceza Aerospatiale Matra. Dar avantajul avantajelor îl reprezinta faptul ca X-33 se întoarce din spatiul cosmic asa cum a plecat, adica este prima aeronava cosmica integral recuperabila, deci mai ieftina, mai eficienta, mai rapida decât tot ceea ce a putut sa ofere tehnologia rachetelor si cea a navetelor spatiale!    
     Programul „X” este de altfel planificat pentru urmatoarele doua decenii, implicând, tot în acest an, aeronava X-34, un avion-racheta mai mic, mai usor transportabil, testând un combustibil care va fi o mixtura de hidrogen si propergol. Urmeaza, între altele, X-38, un fel de „barca de salvare” pentru ISS, Statia Orbitala Internationala din 2001. Apoi: X-37, care va fi realizat de Boeing, functionând cu hidrogen si oxigen lichid, capabil sa reziste în orbita 21 de zile (dar „flotila” va avea decolari în fiecare saptamâna). Apoi subprogramul Venture-X – tot Boeing – care va încerca sa se apropie de fiabilitatea si manevrabilitatea aeronavelor obisnuite, X-37 fiind pur si simplu minuscul (doar 10 metri lungime), ca si X-40, ambele fiind deja aproape functionale, potrivite pentru testarea unor tehnologii speciale si… actiuni militare. „X”-urile de dupa anii 2010 vor zbura, curent, cu viteze în jur de Mach 10, vor putea fi ridicate în stratosfera de orice aeronave (chiar si de Airbus-uri, chiar si… de rachete Pegas) – închipuiti-va peste câtiva ani un avion-racheta – X-43 – calarind o racheta…    
     Avioanele-racheta recuperabile sunt, ne asigura specialistii în aeronave cosmice din SUA, Rusia si Europa de Vest, vehiculele cu care traficul „aerian” îsi amplifica dimensiunile, un nou strat al civilizatiei tehnologice asezându-se, peste celelalte, de jur împrejurul planetei.