In urma cu exact un secol, lumea stiintifica era bulversata in urma descoperirii mormantului faraonului egiptean Tutankhamon, unul dintre foarte putinele vestigii arheologice de acest fel neafectate de jefuitorii de morminte.
Descoperirea in sine a fost facuta pe 4 noiembrie 1922 de catre arheologul britanic Howard Carter, iar in luna februarie a anului urmator acesta a patruns in camera mortuara impreuna cu Lordul Carnavon, cel care concesionase terenul respectiv de la sultanul Egiptului.
Intreaga poveste a epocalei descoperiri a fost disecata in cele mai mici detalii, insa unul dintre cele mai importante aspecte a ramas cumva ascuns in penumbra evenimentelor: batalia mediatica iscata in jurul acestui subiect extrem de valoros. Astfel s-a nascut legenda blestemului faraonului, construita pe baza unei serii de intamplari tragice.
A fost mai intai moartea Lordului Carnavon la numai cateva saptamani de la deschiderea mormantului, apoi si alte decese la fel de bizare ale unor persoane care participasera la excavare sau care patrunsesera in mormantul faraonului.
Era exact scanteia necesara aprinderii unui foc ce a mistuit, vreme de multe decenii, nu doar imaginatia publicului, ci si nevoia de notorietate a unor persoane mai mult sau mai putin initiate in tainele Antichitatii egiptene.
Lucrurile au capatat, de foarte putin timp, o turnura cu totul neasteptata: intreaga poveste de senzatie ar fi fost de fapt ticluita de Arthur Weigall, un egiptolog devenit reporter la Daily Mail, suparat ca filmul descoperirii fusese relatat in exclusivitate de ziarul concurent The Times, potrivit unui documentar prezentat de Channel 4. Frustrarea lui Weigall era „stimulata” si alimentata de o scena la care acesta ar fi fost martor in acea zi de 16 februarie 1923. Atunci, l-ar fi auzit pe Lord Carnarvon glumind in timp ce se pregatea sa intre in camera mortuara si l-a avertizat ca va muri in sase saptamani daca va continua sa arate o asemenea lipsa de respect.
Sase saptamani au trecut pana la disparitia neasteptata a lordului, iar in urmatorii cinci ani de la deschiderea monumentului funerar, sapte persoane importante, implicate in primele explorari, au sfarsit in conditii mai mult sau mai putin explicabile. In schimb, Carter a murit de limfom in 1939, la varsta de 64 de ani.
Cu toate acestea, cand canarul lui a fost ucis de o cobra, Weigall a dat vina pe blestem, raportand ca o reptila, aidoma celei de pe sarcofagul lui Tutankhamon, a intrat in casa pentru a se razbuna. Documentarul arata ca unele decese ar fi putut fi declansate de bacterii eliberate din mormant, care afecteaza persoane deja suferinde de afectiuni pulmonare cronice.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii