Caile cerului

          Agentia Spatiala Europeana (ESA), pregatindu-se pentru zborul uman spre Marte (cam prin 2020, poate mai devreme) anunta punerea la punct a unui sistem de reciclare a deseurilor, intitulat Melissa (acronim de la Suport Alternativ Micro Ecologic pentru Viata), capabil sa transforme dejectiile astronautilor în..

          Agentia Spatiala Europeana (ESA), pregatindu-se pentru zborul uman spre Marte (cam prin 2020, poate mai devreme) anunta punerea la punct a unui sistem de reciclare a deseurilor, intitulat Melissa (acronim de la Suport Alternativ Micro Ecologic pentru Viata), capabil sa transforme dejectiile astronautilor în… mici câmpuri pentru grâul din serele martiene! Christoph Lasseur, bioastronom, explica functionarea Melissa-ei, aratând ca s-au inspirat dupa… ecologia unui lac, pentru a utiliza, probabil, oxigenul, bioxidul de carbon si fotosinteza.
          Tot pentru „martienii” din viitor, aflati ca pe Devon Island, o insula micuta pierduta în Oceanul Arctic, astronauti si ingineri folosesc peisajul si clima – cvasimartiene – pentru a gasi solutii optime pentru sederea prelungita (cândva, definitiva) pe Planeta Rosie. Asa a aparut „locuinta” F-Mars, un cilindru de 6 metri înaltime, în care locuiesc planetologii Robert Zubrin (NASA) si Pascal Lee, de la Mars Society, canadianul Gordon R.Osinski plus, ca invitati, un astronom belgian, un altul sri-lankez si un danez. „Martienii” de pe Devon Island participa la ceea ce se numeste „Houghton Mars Project” si folosesc EVA (Extra Vehicular Activity), adica o „escadrila” de scutere, pe care le calaresc, îmbracati, cum se cuvine, în costume de astronauti, pentru a carta cât mai exact suprafata craterului local Houghton. Dar, de fapt, pregatindu-se pentru cartarea, în viitor, a cine stie carei suprafete de pe Marte care va avea onoarea sa adaposteasca prima colonie umana – poate prin 2040-2050.
          Genesis, sonda spatiala trimisa de NASA în misiune in luna august, se afla în drum spre Soare. Cu o misiune curajoasa: aceea de a se apropia la maximum (adica la 150 milioane kilometri, atât cât legea gravitatiei permite) de astrul local si de a culege atomi suflati de steaua noastra. Când, în 2004, va reveni pe Pamânt. Genesis va sti sa ne spuna mult mai multe despre „stapânul” Sistemului Solar, despre nasterea si biografia lui. Sonda se va afla în plin „vânt solar” – adica în fluxul de particule degajat de Soare – pe care are sarcina sa-l masoare, asa cum au facut-o, înaintea ei, sonda Helios, în 1978 si Ulyse, în 1990.
          Cei mai mari „ochi” ai lumii se gasesc în Chile, 4 telescoape cu nume indiene (Antu – în limba quecha: Soare, Kueyen-Luna, Melipal-Crucea Sudului si Yepun-Steaua Polara), dintre care, deocamdata, doar primele doua functioneaza, instalarea celorlalte urmând a fi terminata pâna în 2003. Botezat VLT, adica Very Large Telescope (telescop foarte mare), ansamblul astronomic de pe muntele sud american Paranal nu se remarca, totusi, prin dimensiunile oglinzii – fiecare telescop are doar 8,2 metri în diametru, pe când Keck, de pilda, din Hawaii, are 10 metri – ci prin faptul ca poate combina doua, trei sau patru oglinzi si, prin interferometrie, sa atinga performantele unui telescop de 16,4 m în diametru – cea ce, deocamdata, nu se poate construi, dificultatile tehnice fiind de nedepasit. În plus, VLT are avantajul de a-si fi ridicat cei patru „ochi” înaltime (2635 metri), într-un loc uscat (cel putin 300 de zile pe an fara nori pe cer) si foarte departe de orice asezare omeneasca, deci aparat de orice strop de lumina artificiala. Iar bateria de computere, foarte puternica, permite operatii extrem de rapide, combinari de imagini, înregistrari perfecte, transmisie si receptie de date. Vizionarea (the seeing, cum spun astronomii) este exceptionala la statiunea astronomica de pe Paranal, explica tânara Vanessa Doublien, astronom facând parte din echipa cosmopolita de pasionati pierduti în desertul muntos din Chile. VLT are doar un singur adversar afirma ei, este vorba de telescopul spatial „Hubble” care, rotindu-se deasupra Pamântului, are avantajul unui cer cu poluarea zero; dar, afirma „chilienii”, sa nu uitam ca diametrul oglinzii lui „Hubble” este de opt ori mai mic decât al telescopului nostru interferometric: doar 2,4 metri. Si desi „Hubble” s-a umplut de glorie în deceniul pe care l-a petrecut în Cosmos (ultima lui descoperire, o galaxie – M 33 – care nu are în centru, asa cum „se cade”, o black hole, o „gaura neagra”, este pe cale sa revolutioneze, din nou, astronomia!), exista speranta ca în Chile, deci la noi pe Pamânt, mari povesti ale lumii stelelor vor fi spuse în anii care urmeaza.
          …Mari profesionisti, dupa cum vedeti, acesti amatori de drumuri spre stele…