CAMELIA ZORLESCU, actrita la Teatrul Notara

          – De curând a avut loc premiera spectacolului „Sotul pãcãlit” de Molière. Recursul la clasici e frecvent în teatru.

          – De curând a avut loc premiera spectacolului „Sotul pãcãlit” de Molière. Recursul la clasici e frecvent în teatru. Publicul simte totusi nevoia sã vadã si piese românesti de actualitate de care nu prea are parte.
          – Piesele noastre de actualitate sunt în mare parte prea slabe ca sã intre în atentia regizorilor si a directorilor de teatru. Poate cã ar fi nevoie de o colaborare între autorii de scenarii si autorii de dialog, asa cum se întâmplã în Occident si care ar putea fi o garantie a succesului. E doar un punct de vedere. Piesele românesti de actualitate bine scrise sunt totusi prezente pe scenele noastre dar într-un numãr restrâns.
          – Ce face actrita Camelia Zorlescu cu câteva ore înainte de a intra pe scenã?
          – În mod normal ar trebui sã dorm, un ceas, douã. Din pãcate nu reusesc decât sã mã odihnesc putin dupã care îmi repet rolul, un exercitiu necesar pentru rememorare, dictie si interpretare.
          – Unde repetati?
          – În baie. Un loc bine izolat fonic…
          – Vi s-a întâmplat sã jucati rolul unei femei îndrãgostite si sã aveti un partener… respingãtor?
          – Ha, ha… Da, mi s-a întâmplat la începuturile carierei mele în urmã cu 27 de ani în piesa „Mesterul Manole” de Octavian Goga unde eram „îndrãgostitã” de un bãrbat care mai tot timpul exala trei parfumuri: unul de drogherie, altul de bãuturã si altul de dentist. Vã închipuiti ce usor mi-a fost sã intru în pielea personajului pe care-l jucam…
          – O gripã, un guturai, o indispozitie acutã pot anula un spectacol?
          – În nici un caz. În momentul în care intri pe scenã se produce un miracol. Tot rãul dispare. E o formã specialã de concentrare care te ajutã sã depãsesti momentele critice. Bineînteles cã dupã spectacol, ele reapar.
          – Ati jucat în multe filme în regia celor mai importanti regizori.
          – Roluri relativ modeste. Am sperat mereu cã se va descoperi ceva senzational în jocul meu dar acest lucru nu s-a întâmplat. Rolul cel mare n-a venit niciodatã în film. Oricum mirajul scenei e unic.
          – Ce sperati sã vã aducã atât de mult asteptata primãvarã?
          – O casã la tarã cu mãgãrusi, capre, pisici si multi, multi câini. Mai am ceva de asteptat pentru cã va fi o primãvarã cu un „buget” prea mic pentru un vis atât de mare.