CORNEL MURGU, tenor

          – Stimate Maestre Cornel Murgu, v-am vazut si ascultat recent cântând Calaf in..

          – Stimate Maestre Cornel Murgu, v-am vazut si ascultat recent cântând Calaf in… Liliacul, pe scena Operei Române la acel „teatru in teatru” de la balul Printului Orlovski, apoi cântând Tosca…. Cum ati primit caldura cu care v-a intâmpinat publicul român?
          – Bine, stiti ca de câte ori vin la Bucuresti sunt primit cu caldura – dovada Liliacul in care am cântat „Nessun dorma” si a trebuit sa o bisez…
          – Cântati mai mult in strainatate decât in România. De ce asa rar acasa?
          – Eu sunt plecat de 30 de ani, deci este normal sa cânt mai mult in afara României. In ultima vreme insa ma intorc mai des si mai ales in Timisoara. Nu numai ca voi cânta acolo, dar am intentia de a prelua conducerea operei din Timisoara. Este o noutate in premiera.
          – Astazi se cam duce lipsa de tenori mai peste tot in lume. Este adevarat, sau este numai o parere?
          – Este adevarat. Tenorul este o conditie foarte diversa fata de o voce normala. Este o voce conditionata de structura morfologica. Foarte multi tenori astazi nu cânta din cauza ca gresesc repertoriul. Nu cauta sa ramâna in trei-patru opere care sunt ale vocii lor. Nu vorbesc de mine, pentru ca vedeti, Tosca este deja un pic la marginea repertoriului meu. Eu cânt Otello, Cavaleria, Paiate – acestea sunt operele mele. Se poate face cariera si cu cinci roluri, nu trebuie sa cânti doua mii… Aceasta este problema. De ce nu sunt voci? Nu sunt bine indrumate.
          – Stiu ca la Scala exista un celebru „punct Callas”, de unde vocea se aude cel mai bine…
          – Fiecare scena, Callas si alte voci, au punctele lor. Stiu ca atunci când eu am cântat la Scala si am vazut candelabrul acela si m-am gândit câte voci mari au fost pe scena aceea… Lucrurile acestea sunt mai importante decât diferitele puncte.
          – Ce ati cântat la Scala?
          – Aida. Cu Dimitrova in Amneris si Maria Chiara in Aida.
          – Va place sa adaugati pasiunii Dv. pentru opera o carte buna sau o muzica de alt gen?
          – Si carte, si muzica. Am si inregistrat muzica pop. Ma ocup in general de toate. Nu la nivelul lui „Pavarotti and friends”, dar am facut chiar si un disc pe care voisem sa-l vindem pentru a strânge bani pentru o casa de copii din Timisoara. Nu ne-a iesit pasienta… De multe ori se investeste si nu se scot banii.
          – Sunteti celebru, sunteti in plina forta creatoare, sunteti ovationat pe cele mai mari scene ale lumii. Exista ceva care sa va sperie?
          – Ma sperie doar faptul ca as putea sa nu fiu la inaltimea la care eu imi propun sa fiu. Atunci ma sperii si incep sa-mi fac probleme. Cred insa ca voi fi constient si ma voi opri in momentul vârfului, nu atunci când voi decadea. De aceea ma ocup de instruirea tinerilor, vreau sa construiesc o scoala de canto pe lânga opera. Sunt insa foarte multe jocuri politice, iar eu nu sunt un politician. Am fost si ramân un artist.
          – Vorbeati de a sti când trebuie sa te retragi. Puteti comenta ceva despre Pavarotti, de exemplu?
          – Eu nu comentez despre nimeni. Vorbesc despre mine. Eu am un exemplu fantastic al unei românce care in plina cariera, chiar cântând un spectacol impreuna, s-a oprit – Ileana Cotrubas. Toti cei care intr-adevar stiu ca momentul… Vedeti, este ca si la conducerea masinii. In momentul când ai o ezitare trebuie sa te opresti sa mai conduci. Pentru ca acea ezitare te poate costa viata. La fel si pe scena. Ai construit ani de zile un piedestal, sa spunem – mai mic, mai mare, depinde de ceea ce ai vrut si ai creat. Daca la sfârsit il dai cu mâna ta jos, s-a terminat – piedestalul nu a avut nici o valoare.
          – Cu ce sentiment plecati din tara? Pe când inapoi acasa?
          – Caut sa vin cât mai des acasa, la Timisoara. Statutul meu familial s-a schimbat si nu ma mai tine nimic in strainatate. Dupa 30 de ani caut sa vin cât mai mult inapoi pentru ca am regasit tineretea mea.