Cât de mult vom trai

          ..

          …Nu cât de mult va trai specia – voi încerca sa va explic – ci cât de mult va trai individul Sapiens, care îi va fi, în medie, speranta, expectanta de viata, cum spun specialistii. În primul rând sa va informez ca acest parametru numit speranta de viata era de 40, în jurul anului 1900. Adica la 40 de ani un om era batrân si se pregatea sa moara. În medie.
          În al doilea rând aflati ca în moleculele de acid dezoxiribonucleic care ne comanda viata, fiecare lant al dublei spirale se termina cu câte un telomer, o combinatie de proteine care, au observat geneticienii, se micsoreaza la fiecare diviziune celulara. Dispar telomerele, de la un moment dat al existentei individului, moare molecula de ADN, mor celulele, o nota funebra anunta capatul vietii individului.
          Doamna Cynthia Kenyon este de profesie biolog structuralist, a lucrat la Massachussets Institute of Technology si la Universitatea Cambridge si si-a ales drept cobai un viermisor pe nume Caenorhabditis elegans – dar despre C.elegans v-am mai vorbit în „anatomiile” mele. Ce i-a facut Cynthia viermisorului elegant poate însa zdruncina lumea din temelii. Pentru ca, analizându-l din cap pâna în picioare (vorba vine…) si în profunzime, adica chiar si în molecula sa de ADN, biologul american a descoperit ca o gena, pe nume daf-2, contine un hormon receptor. Hormon cu functie importanta, care controleaza activitatea altor gene din dubla spirala a ADN-ului elegantesc – daf-2 este ca un fel de conducator de orchestra, spune profesoara Kenyon, legând între ele suflatorii si alamurile, pianul cu viorile (toate proteinice, fireste). Cu rezultatul ca, la capatul „simfoniei”, viata celulelor, deci a viemisorului manipulat, creste spectaculos. De ce? Probabil, considera Cynthia Kenyon, ca suta de gene implicate în „simfonie” functioneaza ca antioxidanti, neutralizând radicalii liberi „rai”, cei care ranesc membranele celulelor. Sau poate ca au functii antimicrobiene. Sau afecteaza pozitiv metabolismul celular. Sau transportul grasimilor si al substantelor nutritive. Sau… – realitatea este ca o explicatie teoretica exacta a fenomenului nu exista. Dar realizarea practica este absolut uluitoare: prelucrându-i-se daf 2, viemisorul C.elegans, care are speranta de viata de 20 de zile, a trait 125 de zile! si nu doar un exemplar a ajuns la matusalemica vârsta, ci întreaga colonie de elegansi supusa experientei. Cu o precizare importanta: nematodele s-au pastrat robuste pâna aproape de ultima clipa a vietii lor!
          Sa refacem calculul pe oameni. Speranta de viata a europenilor, nord-americanilor si australienilor este, în zilele noastre, de circa 70 de ani – a crescut deci cu trei decenii fata de anul 1900 (de ce? pentru ca savanti de talia Cynthiei Kenyon au inventat antibioticele, tehnologii chirurgicale eficiente si terapii de mare succes, oferindu-ne astfel cel mai mare cadou care ni se poate da: ani de viata). Acest numar, înmultit cu 6,25 (adica 125:20, din aventura viermisorului) ne duce la… 437 de ani si jumatate (ma rog, putem renunta la jumatate…) ani-viata! Imaginati-va deci o planeta pe care cei 6,2 miliarde de oameni de acum ar haladui, împreuna, pâna prin, hat, 2420 a.d. Peste care miliarde de sapiensi s-ar buluci urmasi – fie ei si doar câte doi pentru fiecare familie. Tot furnicarul acesta, ferit de boli, moarte violenta, bine hranit, bine educat – peste 100 de miliarde de indivizi, obligati de daf 2 si Canthia Kenyon sa ramâna robusti, vreme de 4 secole! Deocamdata doar nematodele suporta procesul, spune Cynthia, ceea ce s-a încercat pe animale înca nu s-a reusit decât partial. Dar nu este nici un motiv, adauga ea, ca tehnologia sa nu aiba succes. De aceea, legiuitori, administratori si politicieni, pregatiti-va pentru noi legi privind demografia si noi proiecte pentru a coloniza planetele Sistemului solar – matusalemicul C.elegans ne obliga…