Inainte de toate, dansul a fost un ritual prin care, in majoritatea civilizatiilor, cei care dansau isi aratau supunerea si adoratia fata de zeitatile carora le erau inchinate acele miscari. Egiptenii, de pilda, la inmormantari gaseau dansul o modalitate potrivita pentru a-si exprima supararea, in timp ce grecii sarbatoreau inceperea jocurilor olimpice cu dansuri realizate de catre fecioarele templelor, pentru ca mai tarziu, tot pentru greci, dansul sa devina o componenta principala a pieselor de teatru (sec. VI).
In Antichitate, pentru indieni, dansul insemna geometria ideala a formei, ingemanarea artelor dar in acelasi timp, dinamism. Shiva, simbolul mitologiei hinduse, era considerat sursa oricarei activitati, dar si Printul suprem al dansului. El dansa fara incetare, dansul sau simbolizand forta creatoare a naturii. Cele 108 stiluri inventate de Shiva au fost transmise pana la invatatul Bharata, autorul cunoscutului tratat despre dans, poezie si teatru ce insumeaza 6000 de versuri.
Cat priveste dansul european acesta datoreaza mult curtilor regale. La inceput dansurile de palat erau forme ale celor de la sate. De exemplu Bramb, unul dintre cele mai cunoscute, a fost transformat si stilizat pentru a putea fi interpretat de aristocratii vremii. Cu timpul au fost adaugati pasi complicati. Dansurile au evoluat si prin secolul al XVI-lea, la petrecerile de palat au aparut cuplurile (barbat-femeie), spre deosebire de practica din alte culturi. Asadar, dansurile isi au originea in cele mai indepartate vremuri.
Arta de a dansa
Intre timp, dansul a capatat si alte semnificatii, el insemnand in zilele noastre o forma de arta si o modalitate de comunicare si implicare intre participanti. Astfel, prin timp, s-au desprins mai multe tipuri de dans cu diverse semnificatii dar cu un singur scop, acela de a scoate la iveala si a arata cele mai elaborate miscari, tinuta morala, manierele si eleganta dansatorului.
La inceputul lor intre dansurile folclorice si cele de societate nu prea era o mare diferenta. Dansul de salon (ballroom dance) poate fi considerat de societate pentru ca incurajeaza interactiunea sociala, deoarece partenerii danseaza in pereche. Daca menuetul la inceput era considerat un dans al elegantei, practicat doar la curtile aristocratice, sugera cu finete erotismul, valsul, destul de popular la vremea lui insa controversat din cauza tinutei foarte apropiate dintre cei doi parteneri, cele doua razboaie mondiale au remodelat aproape toate dansurile.
Astfel, dupa ce femeile au inceput sa aiba drept de vot, in 1920 a aparut Charlestonul, pentru ca mai tarziu, prin anul 1940 sa fie la moda Jitterburgul iar in 1950 mult dansatul rock-n-roll. Cu timpul, dansul de palat a dus la aparitia dansatorilor profesionisti ajungand la inceputul secolului al XX-lea sa devina dans sportiv, impartit pe doua sectiuni: standard si latino-american.
Tipuri de dansuri
Ritmul civilizatiei actuale nu mai corespunde cu cel al veacurilor trecute. Nobilul vals si distinsul tango au cazut parca in desuetudine. De ce? O explicatie o dau sociologii si medicii, care sustin ca omul contemporan este mai sedentar, mai inactiv, avand astfel nevoie de dansuri mai rapide. Dintre tipurile de dans cunoscute amintim: tango (initial, un dans exclusiv barbatesc), valsul vienez (ritm alert, destul de pretentios), slow fox (interpretat initial la pian, pe baza marsurilor europene traditionale) quickstep (ritm alert, s-a demonstrat stiintific ca energia produsa de un minut de dans din aceasta categorie este echivalenta cu cea dintr-o intr-o alergare pe distanta de 1600 m), rumba, (miscari lascive, expresive si viguroase, pe muzica, mai ales cubaneza) cha-cha-cha, (desi originea ii este controversata, ritmul acestui dans a fost adus pe ringurile de dans cubaneze de compozitorul si violonistul cubanez Enrique Jorrin, in 1951) samba (provine din Brazilia si a devenit dans national), paso doble (originar din Spania), jive (un dans aparut din muzica africana contopita cu cea europeana), salsa, merengue, tango argentinian si nu in ultimul rand valsul lent (de origine engleza, tempoul lent, figuri noi, ritmuri sincopate, ii confera un farmec deosebit).
Aristotel explica originea ritmului prin functiile fiziologice ale omului, referindu-se mai ales la bataile inimii, cel mai perfect metronom. Nevoia de a dansa este in ultima instanta o nevoie caracteristica omului normal si sanatos.
IOANA FLORIA
Comentarii