Despre energie: starea lumii

          Desi a venit primavara si, inevitabil, subiectele si temele Magazin-ului ar trebui sa fie mai sprintare, eu m-am hotarât sa adopt un registru grav, chiar într-un foileton – deci cu: „va urma” – pentru ca mi se pare ca atât cumplitul moment 11 septembrie 2001, cât si conflictul periculos actual din Orientul Apropiat trebuie sa-i faca pe cititorii intelectuali ai revistei perfect constienti de lumea în care traim. Lume în care, aflati, exista o „dictatura a petrolului”, aproape fireasca daca ne gândim ca productia de hidrocarburi a Arabiei Saudite este 7,2-10,5 milioane de barili (un baril are aproximativ 159 litri), urmata de cea a Irakului (!) iar cetatenii SUA ard, doar ei, o treime din productia zilnica mondiala.

          Desi a venit primavara si, inevitabil, subiectele si temele Magazin-ului ar trebui sa fie mai sprintare, eu m-am hotarât sa adopt un registru grav, chiar într-un foileton – deci cu: „va urma” – pentru ca mi se pare ca atât cumplitul moment 11 septembrie 2001, cât si conflictul periculos actual din Orientul Apropiat trebuie sa-i faca pe cititorii intelectuali ai revistei perfect constienti de lumea în care traim. Lume în care, aflati, exista o „dictatura a petrolului”, aproape fireasca daca ne gândim ca productia de hidrocarburi a Arabiei Saudite este 7,2-10,5 milioane de barili (un baril are aproximativ 159 litri), urmata de cea a Irakului (!) iar cetatenii SUA ard, doar ei, o treime din productia zilnica mondiala. Apropierea este evidenta, nu mai trebuie s-o explic, spun doar ca petrolistii Arabiei Saudite pot mari sau micsora productia dupa vointa, reglând astfel preturile în functie de situatie (imediat dupa 11 septembrie 2001, de pilda, au marit, masiv dar discret, ritmul de pompare, aprovizionându-l pe aliatul lor american si evitând o posibila criza). Dar hai sa va dau astazi câteva cifre relativ la rezerve si preturi, urmând ca în articole viitoare sa descriu peisajul geo-petrolier si variantele de dezvoltare, asa cum sunt ele prevazute de specialistii si cercetatorii din industria petrolului. În varianta optimista – dar logica, confirmata de specialistii în teledetectie, cei care „citesc” Pamântul din sateliti – planata noastra are o rezerva de aproape 1000 miliarde barili de petrol, suficienta pentru a avea cu ce tine focurile aprinse pe planeta, pâna prin 2046. Aceasta cifra – 1000000000000, greu de scris – înseamna mult mai mult decât credeau savantii anilor ’70, care dadeau perioada 2000-2005 drept aceea în care aveau sa se întâmple ultimele pâlpâiri în fabricile, centralele si motoarele termice ale Pamântului – dar, cum spun, noile resurse descoperite, tehnologiile mai eficiente de extractie si utilizare, ca si noile surse de energie dezvoltate, în urma jocurilor pretului barilului (variind între 2 si 40 dolari, de-a lungul celor trei decenii!) au miscat spre viitor momentul sfârsitului Erei Focurilor.
          Rezervoarele se afla sub teritoriile a 60 de state, ale caror companii (plus transnationalele private, fireste) scot din pamânt circa 76 milioane barili pe zi. Grosul se afla sub nisipurile Orientului Apropiat (Arabia Saudita, Kuweit, Emiratele Arabe Unite): 675,6 miliarde barili (observati exactitatea aprecierii teledetectionistilor!), sub scoarta Americii Centrale si de Sud se gasesc 89,5 miliarde barili (mai ales Venezuela este bogata), Africa detine 74,9 miliarde barili (Nigeria, Angola), Europa de Est si tarile fostei URSS (cu Rusia, în principal): 58,9 miliarde barili, America de Nord – 55,1 miliarde barili (si totusi importa masiv petrol!), Orientul Extrem si Oceania (cu Sultanatul Brunei în frunte): 44 miliarde tone, Europa de Vest (Norvegia, Marea Britanie – dar rezervele submarine se subtiaza evident): 18,8 miliarde tone.
          De ce conduce Arabia Saudita balul? Nu numai din cauza rezervelor si a instalatiilor de extractie si transport de înalta tehnicitate, ci si pentru calitatea deosebita a hidrocarburilor, care face ca pretul de extractie per baril sa fie de doar 2 dolari; în timp ce barilul de petrol rusesc costa, la livrare, între 2,5 si 5 dolari, cel brazilian (maritim) 3-4 dolari, cel venezuelean (cu mult sulf deci impunând prelucrare), de 7-10 dolari, cel extras si vândut de marile companii transnationale – pe unde mai pot… – de 2,5 dolari pâna la 6 dolari.
          Sa închei „lectia” de astazi cu o lista a extractorilor – si va rog sa observati ca, fata de acum 2-3 decenii, companiile nationale au câstigat serios teren, în ciuda globalizarii amenintatoare. Prima în clasament este ARAMCO (companie nationala a Arabiei Saudite) cu 11,7% din piata, urmata de NIOC (Iran) 5%, PEMEX (Mexic) 4,6%, PDUSA (Venezuela) 3,9%, INOC (Irak) 3,4% – ca si prima transnationala de pe lista, EXXON MOBIL, cu Shell, 3,4% din piata, abia pe locul VII. Sic transit gloria mundi – unde ne sunt petrolistii imperialisti de altadata…