Eminescu „OMUL DEPLIN AL CULTURII ROMÂNESTI”

          Eminescu „OMUL DEPLIN AL CULTURII ROMÂNESTI” Sarbatorim în acest mijloc de ianuarie înca un an al eternitatii lui Eminescu, o eternitate care exista indiferent de detractorii lui de ieri si de azi. M-am gândit ca orice cuvânt de-al meu despre Eminescu ar pali si ar parea prea cu totul neînsemnat în comparatie cu frazele rostite de marii gânditori ai culturii române, motiv pentru care mi s-a parut firesc sa le invoc astazi, în acest colt de pagina.

          Eminescu „OMUL DEPLIN AL CULTURII ROMÂNESTI” Sarbatorim în acest mijloc de ianuarie înca un an al eternitatii lui Eminescu, o eternitate care exista indiferent de detractorii lui de ieri si de azi. M-am gândit ca orice cuvânt de-al meu despre Eminescu ar pali si ar parea prea cu totul neînsemnat în comparatie cu frazele rostite de marii gânditori ai culturii române, motiv pentru care mi s-a parut firesc sa le invoc astazi, în acest colt de pagina. Si m-am oprit la gândurile unui autentic filozof român, Constantin Noica, gânduri pe care, de-a lungul anilor, Radioul român le-a înregistrat pe banda magnetica. Astazi, datorita initiativei Societatii Române de Radiodifuziune, aceste înregistrari ajung la îndemâna iubitorilor de cultura datorita unei casete audio intitulata Omul deplin al culturii românesti – Constantin Noica despre Mihai Eminescu.
           Într-un Cuvânt înainte, Andrei Dimitriu, Presedinte Director General al Societatii Române de Radiodifuziune, spune ca „la Eminescu se poate gândi numai cu smerenie si doar prin iubire poti avea acces la el. Constantin Noica l-a iubit pe Eminescu cu pasiune si devotament fanatic”. Sa nu uitam ca Noica este cel care a spus la un moment dat „grija pentru soarta celor 44 caiete eminesciene mi-a provocat mie eminescianita acuta”. Caseta audio contine patru înregistrari ale lui Noica: Marginalii la un vers (1970), Despre Timp si Treier (1980), Margini si nemargini ale limbii (1980) si Pledoarie pentru o editie facsimilata a caietelor eminesciene (1977). Voi încerca sa extrag de aici câteva gânduri ale filozofului despre poetul nostru national. În „Marginalii la un vers”, Noica spune ca a descoperit cu stupoare în manuscrisulul eminescian nr. 2254 de la Academia Româna, „printre multa nepoezie si proza versificata, între un plan de piesa si Amor pierdut , Viata pierduta, drama originala într-unu actu” un vers singuratic „ce te-nfioara prin frumusetea si întelesurile lui: Ca o spaima împietrita, ca un vis încremenit”. Comentând acest splendid vers, Constantin Noica ajunge la un moment dat sa spuna: „Asa cum apare el, abrupt, fara legatura cu nimic, mi se pare ca poarta în el o maretie singulara, ca stâncile neverosimile tâsnind într-un pustiu sau ca statuile neîntelese din Insula Pastelui”. Noica recunoaste ca aceasta este chiar magia caietelor lui Eminescu. Si mai departe, gândind la acest vers Noica spune ca are „puritatea pe care nici o opera n-o poate reda, pentru ca oricare închide în ea o suferinta învinsa…Pe când asa, de-a dreptul, nu e loc pentru suferinta… si nu e loc pentru vindecare. Ce sa vindeci în spaima împietrita, ce sa clatini în visul încremenit? …Ai putea talmaci un întreg capitol din framântarea filozofica a omului modern, existentialismul, prin prima jumatate a versului lui Eminescu: spaima împietrita. Si ai putea talmaci depasirea existentialismului prin cealalta jumatate, visul încremenit”. Ma opresc aici, din lipsa de spatiu, dorind ca tot mai multi tineri, elevi sau studenti sa asculte în întregime aceasta exceptionala caseta audio care ni-l readuce în prim plan pe filozoful îndragostit de Eminescu, (parca uitat de peisajul cultural actual, dominat tot mai mult de frivolitate) pentru a se descoperi pe ei si spaima lor împietrita. Pentru ca asa cum spunea Constantin Noica, în Marginaliile la un vers, „toata problema omului, dupa existentialism, este sa-si scoata spaima din împietrire. Nu esti om adevarat daca nu ai curajul spaimei de a fi om”. Daca ar trebui sa fac, la rândul meu, niste marginalii la un vers de-al lui Noica, atunci m-as opri la acest tulburator vers: curajul spaimei de a fi om. În definitiv, ce este mai înspaimântator pentru un om sarac cu duhul decât de a avea curajul sa-si scoata din împietrire spaima prin cunoastere, prin cultura. (Urmare în numarul viitor).