ION LUCIAN, actor, Director al Teatrului Excelsior

           – Cum reusiti sa va pastrati tineretea, maestre?
          
           – Am fost deseori întrebat acest lucru ca si cum ar fi trebuit sa arat ca o epava. Vreau sa va spun, fara sa fie o gluma, ca n-am avut timp sa îmbatrânesc.

           – Cum reusiti sa va pastrati tineretea, maestre?
          
           – Am fost deseori întrebat acest lucru ca si cum ar fi trebuit sa arat ca o epava. Vreau sa va spun, fara sa fie o gluma, ca n-am avut timp sa îmbatrânesc. Ritmul acesta extraordinar de intens pe care l-am avut toata viata, probabil ca a contribuit la mentinerea tineretii la care va referiti, si, nu în ultimul rând, generatiile de spectatori tineri si foarte tineri.
          
           – Ce a adus nou, în modul de a aborda teatrul, Directorul Ion Lucian?
          
           – Noutatea consta în faptul ca, lucrând de peste 40 de ani cu publicul tânar si foarte tânar, am constatat ca exista o permanenta noutate în teatrul pentru copii si anume marile valori ale literaturii universale. Din pacate, dramaturgia pentru cei mai fragezi spectatori ai nostri e foarte saraca pentru ca spectatorii contemporani nu acordeaza problemele copilariei sau atunci când o fac, o fac din amintirile lor de copii, ceea ce nu mai reprezinta mentalitatea noilor generatii. Asa ca au ramas ca mari piloni ai educatiei estetice, valorile certe ale literaturii universale, dramatizate sub o forma moderna. Marile mituri ale copilariei au fost readuse prin politica noastra de repertoriu la cunostinta copiilor.
          
           – Nu va e dor de Bucurestiul de altadata? De Mon Jardin, de Capsa, de atmosfera „patriarhala” a Capitalei?
          
           – N-as putea spune ca nu mai mi-e dor, le-as dori redivivus nu pentru ca erau niste „simboluri” ale unei epoci trecute si desuete, ci pentru ca erau niste locuri de placuta destindere si chiar de exercitii spirituale.
          
           – Care e cel mai placut mod de a va relaxa?
          
           – Aici e o problema delicata, viata mea a avut putine clipe libere. Dar atunci când au fost le-am consumat cu predilectie citind, scriind, modelând lutul.
          
           – Care e cel mai important secret pe care vi l-a dezvaluit viata?
          
           – Nu stiu daca am reusit sa desprind asa ceva din viata, dar îmi aduc aminte, si asta a ramas ca un fel de crez, cuvintele tatalui meu care spunea: „Ai grija sa lasi loc de buna-ziua”. Asta în simplitatea ei taraneasca e o întreaga Evanghelie a comportamentului.