Jurnalul unui an satanic

          Titlul acestei carti a fost ales de Razvan Voncu pentru a fi pus peste însemnarile sale din Iugoslavia, însemnari facute chiar în anul agresiunii din 1999. Este un jurnal ceva mai special, dupa cum marturiseste autorul: „Nu stiu.

          Titlul acestei carti a fost ales de Razvan Voncu pentru a fi pus peste însemnarile sale din Iugoslavia, însemnari facute chiar în anul agresiunii din 1999. Este un jurnal ceva mai special, dupa cum marturiseste autorul: „Nu stiu… în ce masura reflectiile si însemnarile mele… sunt importante si au vreo valoare oarecare în dezbaterea de idei din România de azi. Am vrut doar sa dau socoteala despre ceea ce se petrece cu noi, în modul cel mai simplu si mai autentic cu putinta: consemnând ceea ce se petrece cu mine”. Fiind în Iugoslavia, martor ocular al ultimei parti a razboiului din Iugoslavia, Razvan Voncu nu se cantoneaza in descrieri „exotice”, socante, de genul celor prezentate în buletinele de stiri televizate, ci încearca sa se redefineasca ontologic si cultural, punându-si cu obstinatie întrebari referitoare la destinul culturii române între culturile Europei sau la traseul tarii noastre în istorie. Rânduri extrem de frumoase sunt asternute pe hârtie de românul Razvan Voncu cu ocazia „vacantei” de la colonia de creatie din Gornja Dobrinja („Cred ca sunt primul român care a ajuns la Gornja Dobrinja”), un loc minunat unde se întâlnesc în fiecare an diferiti creatori sârbi. Asteptându-l pe Adam Puslojic, celebrul poet iugoslav, mare admirator al României si mare prieten al lui Nichita Stanescu, autorul scrie poezii si înregistreaza tot ceea ce este interesant atunci când stai printre pictori, sculptori si arhitecti: „Îmi place ca nu am întâlnit aici acea atitudine sfidatoare, de superioritate ostentativa fata de români, pe care o întâlnesti în Bulgaria, în Ungaria si chiar în Cehia si Polonia. Sârbii ne respecta si chestia asta pur si simplu ma uimeste. Pentru ca noi însine nu ne respectam”. Privindu-i pe artistii strânsi în „colonie”, Voncu noteaza fara pic de superficialitate: „Chimicalele cu care lucreaza Buba miros îngrozitor, pentru ca Buba picteaza cu materiale neconventionale. Rezultatul e interesant, dar nu ma pot opri sa nu ma gândesc la Andrei Rubliov sau la Anastasie Crimca, al caror efort infinitezimal se concentra nu asupra materialului… luminii ca simbol al Dumnezeirii, al acelui Dincolo catre care aspira arta”. Iugoslavia, Occidentul, România, Balcanii, acesta este traseul pe care alearga într-un sens si în altul însemnarile din „Jurnalul” lui Razvan Voncu. Vorbind despre civilizatia occidentala, criticul literar face apel la istorie fara complexe: „Caci Europa a însemnat, pâna în 1204, Bizantul. Occidentul traia înca o barbarie de tip migrator, cu lumea lui feudala si crestinismul lui extatic, când civilizatia era sinonima cu Imperiul Bizantin… occidentalii au aflat de existenta unei încaperi numite „sala de baie”, în care oamenii se spala regulat pe tot corpul, cu apa calda si sapun. Abia când ai cucerit Constantinopolul, la 1204. Asta, daca tot vorbim de civilizatie”. O extraordinara descriere a festivalului de muzica de la Guca, cu sutele de tarafuri si muzica de Bregovic, întregeste acest captivant jurnal care se termina profetic, cu cuvintele „Slabiciunea este singura noastra putere”.