Nu apar doar în filmele despre cei mai mari si mai cruzi infractori ai ultimului secol, ci ei exista în realitate, storcând bani din piatra seaca, prin metode ilegale si cu pretul vietii a sute si mii de semeni. Mafiotii duc o viata gregara în sine, dar se mândresc cu bogatiile lor nemasurate si cu abilitatea de a scapa de politie si justitie. Din cele mai ascunse unghere ale Pakistanului, trecând prin „Filiera franceza” si „Mica Italie”, pâna în Columbia, Mexic si Statele Unite, acesti monstri care fac legi criminale si ucid fara sa clipeasca au, de cele mai multe ori – sa recunoastem – existente fabuloase. Va prezentam în serial figurile cele mai proeminente din domeniu, cu precizarea ca despre unii, foarte probabil, nu ati auzit vreodata, desi sunt plasati într-un top neoficial al capilor „di tutti capi”…
Du Yuesheng, „Kingpin”, poreclit Du Urechi-Mari (1888-1951) a facut parte din Banda verde, societatea secreta numarul 1 din Shanghai. Perioada crimelor: 1927-1949. Crescut în mahalaua saraca Pudong, cea mai rau famata din Shanghai, a capatat de mic viciul jocurilor de carti si de alte genuri. Adolescent fiind, nervosul cu ochi de pisica mânuia cu abilitate cutitul si frecventa asiduu tripourile, casele unde se fumau droguri si bordelurile orasului. Sub legenda „Fruit Du”, a început apoi sa-si plimbe ghetrele prin Concesiunea franceza, unde curatenia, stralucirea, dar mai ales opulenta, palatele si masinile de lux îi faceau cu ochiul, provocator si irezistibil.
Caidul Chen Shichang alias „Tragatorul la-ntâmplare” a fost cel care l-a ajutat sa faca pasul cel mare, introducându-l în Banda verde, în serviciul Unchiului Huang si al sotiei acestuia, Madame Gui, creierul societatii criminale. Din acel moment, toti cei peste 100.000 de gangsteri din oras veneau la Du sa îi ofere informatii pretioase si sa-i ceara protectie, în timp ce Madame Gui îl forma în aceasta „meserie”. Adevarul e ca tânarul fiind un strateg si un organizator fara egal, a reusit într-un timp-record sa faca sa explodeze, efectiv veniturile Bandei din cluburile de jocuri de noroc. În acest context, împreuna cu Unchiul Huang s-a orientat catre comertul cel mai avantajos, cel cu opiu.
Infiltrat în Banda celor Opt, care detinea monopolul marfii aduse din Bengal, când a sosit momentul optim, Du si Huang au alertat politia, care i-a hartuit pe concurentii lor pâna când acestia au cedat si „verzii” au preluat controlul. Mai mult decât atât, Du s-a infiltrat si într-un comitet de lupta contra vânzarii de opiu, care confisca toate transporturile cu cargoul, si le lua în primire, dupa care, bineînteles, le vindea în folosul bandei. În acest fel si-a alcatuit prima companie fluviala pentru transport de marfuri (ale sale erau primele, se-ntelege) si a mers pâna la a înfiinta o banca menita sa spele banii murdari pe care îi dobândea. Ajunsese atât de puternic, încât, daca la început daduse dovada de multa întelepciune, acum nu a ezitat sa-si elimine prin otravire inamicii si sa se descotoroseasca cu un glonte în cap de un patron de presa prea curios si „clarvazator” în legatura cu afacerile necurate ale lui Du.
Du este responsabil si de ceea ce s-a numit „Sfântul Bartolomeu din Shanghai”. Dupa ce orasul a cazut în mâinile comunistilor, nu tocmai prieteni cu opiul, care voiau sa-i elibereze pe muncitori de obligatia „boagong” – adica de a cotiza în folosul Bandei verzi, „Urechi-Mari” s-a aliat cu sângerosul general Chang Kai-shek pentru a împiedica actiunea respectiva. Astfel, a creat un sindicat fals (MPA) si l-a invitat la o cina fastuoasa pe Wang Shou-hua, liderul comunist din Shanghai. Numai ca, în loc sa i se serveasca Wagner, acesta a fost sechestrat imediat dupa sosire, apoi îngropat de viu în marginea orasului.
A doua zi în zori, „regimentul tigrilor” din MPA a intrat în port si a masacrat peste 700 de comunisti. Micul razboi astfel declansat a durat 6 luni si s-a soldat cu mai mult de 5.000 de morti! Sosirea japonezilor l-a obligat pe Du sa se refugieze în Hong-Kong, ceea ce a însemnat si începutul sfârsitului pentru Banda verde. A mai avut un puseu de forta, la revenirea ulterioara în Shanghai, unde a devenit chiar regele textilelor, în fruntea unui „imperiu” de 75 de societati. A obosit însa repede si s-a retras în Hong-Kong, unde s-a dedicat consumului de opiu pâna în 1951, când, dupa ce intrase în coma, a sfârsit asa cum venise pe lume: total neinstruit si incult.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii