Nivelul Marii Moarte a scazut cu 25 de metri in mai putin de 100 de ani. Pe masura ce apele marii se retrag, apar, una dupa alta, crevase in locul in care apele subterane aduc pe fundul marii „pungi” de sare. Marea Moarta dispare, incetul cu incetul, iar cicatricele agoniei sale sunt net vizibile. (Suprafata sa s-a diminuat cu o treime din 1960 iar acum nivelul scade cu 1 metru pe an.)
Agonia marii nu e rezultatul incalzirii climatice. Caldura excesiva, nu favorizeaza pierderea apei prin evaporare datorita nivelului mare de salinitate. Daca aceasta mare e sortita disparitiei, acest lucru se datoreaza faptului ca nu mai e alimentata de fluviul Iordan al carui curs a fost orientat spre lacul Tiberiad, intr-o regiune in care se practica agricultura intensiva, in special plantatiile de bananieri. Fluviul se opreste intr-un baraj situat intre lac si Marea Moarta.
In ultimele decenii, marea a facut obiectul exploatarii industriilor minerale care au gasit aici potasiu, magneziu si brom in mari cantitati. Procesul de extractie duce la disparitia (prin evaporare si consum) a 800 milioane de metri cubi de apa anual, industriile israeliene si iordaniene contribuind cu 35% la pierderile totale. Ce e de facut in aceste conditii? Poate fi salvata aceasta mare biblica?
De mai bine de un deceniu, expertii reflecteaza la aceasta problema. Proiectele lor, au fost insa abandonate. Unul dintre motivele care le-au zadarnicit a fost situatia politica tensionata a celor trei tari riverane: Israel, Iordania si Palestina. Ultimul proiect, purtand numele evocator de „Canalul Pacii” ar putea izbandi in cele din urma. Sub egida Bancii Mondiale, cele trei tari au semnat in decembrie 2006 un proiect de realizare a unui studiu de fezabilitate.
Acest canal care ar alimenta Marea Moarta plecand din Marea Rosie, va traversa regiunea desertica Arava, frontiera dintre Iordania si Israel, pe o distanta de 200 km. Datorita diferentelor de nivel (altitudine) intre Marea Rosie si Marea Moarta (420 m), pe canal ar putea fi construite hidrocentrale, electricitatea produsa fiind folosita si in scopul asigurarii cu apa potabila in statii de desalinizare. Sutele de megawati ar asigura productia unei cantitati de 800 milioane metri cubi de apa potabila in fiecare an.
Oricat de surprinzator pare, cea mai sarata mare din lume a fost intotdeauna alimentata de apa dulce. Introducerea apei sarate in mari cantitati ar perturba automat ecosistemul acesteia. Sulfatii din apa canalului ar putea antrena precipitarea ghipsului, creand un strat alburiu la suprafata apei. Pe de alta parte, aportul sulfatilor si nutrimentelor din Marea Rosie ar putea antrena proliferarea algelor verzi a caror amploare nu poate fi evaluata. Iata doar cateva motive care au produs ezitare sau opozitie din partea autoritatilor ecologice a tarilor riverane.
DORIN MARAN
Comentarii