Marte rosu-verde-albastru

   Scriu aceste rânduri pe puntea unui bac, ancorat la malul unei insulite care nici macar nu exista pe harta, Atlantykron – asa cum au botezat-o cândva cei 200 de SF-isti care au invadat-o. Lânga mine, scriind si el, David Anderson, un american care a înfiintat, primul în lume, un centru de cercetari al calatoriilor în spatiu-timp.
   Scriu aceste rânduri pe puntea unui bac, ancorat la malul unei insulite care nici macar nu exista pe harta, Atlantykron – asa cum au botezat-o cândva cei 200 de SF-isti care au invadat-o. Lânga mine, scriind si el, David Anderson, un american care a înfiintat, primul în lume, un centru de cercetari al calatoriilor în spatiu-timp. David a aflat de tabara de la Atlantykron de pe Internet, pe site-ul deschis de Sorin Repanovici si a sa Federatie de Tineret pentru Science Fiction. Si-a facut bagajele, la el, în America, a parcurs tot drumul – în spatiu – pâna pe Dunare si acum locuieste aici, în rezervatia cavalerilor imaginatiei si explica, cui vrea sa-l asculte, cum se va putea, cândva, calatori în timp. Tocmai am terminat o discutie, cu fanii specialisti, despre stravechea revistuta Colectia de povestiri stiintifico-fantastice „Anticipatia” (CPSFA, cum îi zic cunoscatorii) si-acum m-am retras, pe puntea bacului, în fata cu o splendida carte, „Marte albastru”, de Kim Stanley Robinson. Este a treia parte a unei trilogii („Marte rosu” si „Marte verde” sunt celelalte doua parti, ele s-au vândut, deja, în tiraje de milioane de exemplare), care cucereste inimile cititorilor de pretutindeni, o saga uriasa despre cum va fi planeta Marte transformata în camin pentru om, în fapt însa o extrapolare a întâmplarilor de pe Pamântul nostru de astazi, proiectate pe veacurile viitoare. Va istorisesc saga, în câteva fraze, nicicând si niciunde povestea lui K. S. Robinson nu s-ar potrivi mai bine decât aici, în lumea traversata de batrânul Danubiu. În anul 2020, scrie K. S. Robinson în cronica sa martiana, prima expeditie pamânteana atinge planeta rosie, astronautul John Boone repetând gestul facut, cu peste o jumatate de veac în urma de Neil Armstrong, pe Luna. Un deceniu mai târziu, prima nava cu o suta de colonisti se îndreapta spre Marte, cu John Boone în frunte, în echipaj mai aflându-se geologi, biologi, constructori, energeticieni, hidrologi, medici plus o armata de roboti industriali de foarte mare performanta, care îi vor ajuta pe oameni sa-si construiasca primul dom-pestera, primele vehicule martiene de transport, primele utilaje bio, pentru „molipsit” cu viata rara atmosfera martiana. Colonia creste, la fel lacomia companiilor transnationale implicate în exploatarea resurselor minerale martiene si, în 2061, se va petrece prima tentativa a martienilor de „eliberare” de sub jugul metropolei. Trupele de securitate ale transnationalelor folosesc arsenalul cosmic construit între timp si cuceresc planeta, obligându-i pe bastinasi sa se retraga spre sud si sa se ascunda sub platourile si apele nascute din atmosfera fabricata de ei însisi. Martienii vor iesi la suprafata mai târziu, Sax, Russel, Maya Toitovna, Nadia Cernâsevski, Ann Clayborne, Hiroko, Michel – John Boone, principalul ferment al revolutiei fiind ucis de un fundamentalist din colonia araba. Are loc o noua revolutie, dupa începutul secolului XXII, colonia martiana îsi promulga propria Constitutie – iar documentul va schimba pozitia lui Homo sapiens în întregul Sistem Solar, salvând, în ultimul ceas si suprapopulatul Pamânt, ajuns în mizerie datorita lacomiei companiilor transnationale si lipsei de grija pentru biosfera sa. Aproape nemuritori, datorita unor descoperiri genetice facute, martienii îsi vor construi astfel o societate utopica, eliberându-se de lanturile grele ale pietei libere, de „Sfântul” principiu al proprietatii, cel care implica prea multe vieti ratate, si garantându-si stabilitatea sociala printr-un fel de helvetizare, care va pune cel mai bine în valoare – crede K. S. Robinson – aceasta adevarata bijuterie a Cosmosului care este omul. Terraformarea lui Marte, trecerea planetei de la rosu (roca seaca), la verde (aparitia ecosferei) si la albastru (oceane pe Marte) este în fapt un exercitiu social-politic, o superba modelare a viitorului, pe care o realizeaza, trecând peste poncifele si idiosincraziile momentului, unul dintre cei mai importanti scriitori ai vremii noastre, americanul Kim Stanley Robinson. Închei anatomia secundei de
     dincolo de mâine, alaturi, David Anderson, teoreticianul calatoriilor în timp îsi aduna, vad, si el, foile scrise, echipa de SF-isti se reuneste pe puntea bacului, începe o noua seara încarcata de idei, veselie, explorari în enigmatic, prietenie – în cea mai buna dintre lumi, cea pe care o avem în interiorul mintilor noastre.