O lume construita din 6 caramizi

          In anul 1964 Murray Gell-Mann si George Zweig au venit cu o idee nebuna: aceea ca nu protonul si neutronul sunt particulele fundamentale ale materiei ci ca hadronii, toti, sunt construiti – de catre mama Natura, de catre Dumnezeu? – din infinitezimale „caramizi” numite quarci. Si lumea n-a mai fost ce era, mai ales ca, la numai cinci ani distanta, acceleratorul de particule de la Stanford dovedeste existenta quarcilor, ba chiar descopera o adevarata „fauna” subnucleara – lumea noastra fiind alcatuita, bucata cu bucata, din 6 quarci diferiti (ultimul „demascat” in 1995, an când se incheia efervescenta quarc-ica).

          In anul 1964 Murray Gell-Mann si George Zweig au venit cu o idee nebuna: aceea ca nu protonul si neutronul sunt particulele fundamentale ale materiei ci ca hadronii, toti, sunt construiti – de catre mama Natura, de catre Dumnezeu? – din infinitezimale „caramizi” numite quarci. Si lumea n-a mai fost ce era, mai ales ca, la numai cinci ani distanta, acceleratorul de particule de la Stanford dovedeste existenta quarcilor, ba chiar descopera o adevarata „fauna” subnucleara – lumea noastra fiind alcatuita, bucata cu bucata, din 6 quarci diferiti (ultimul „demascat” in 1995, an când se incheia efervescenta quarc-ica). Laboratorul de la CERN (Geneva) mai are o ultima performanta – fizicienii creeaza acolo plasma de quarci si gluoni, adica quarci neconfirmati in interiorul hadronilor, a caror durata de viata este de 10-24 ani – apoi peste vânatorii de quarci pogoraste linistea.
          Recent, insa, telescopul spatial american Chandra a prins in obiectiv doi astri cu un comportament absolut pradoxal din punct de vedere al legilor cunoscute ale fizicii. Primul este un pulsar, situat in interiorul restului unei supernove, pe care astrofizicienii au botezat-o 3C58 si despre care stim – dintr-o veche cronica chinezeasca – ca ar fi explodat in anul 1181 din aceasta era. Chandra i-a „masurat” razele X si i-a stabilit temperatura la numai 1000000sC – prea „rece” pentru un pulsar, deci presupunând existenta unui proces „exotic” de racire, in chiar inima stelei. Exotic, adica presupunând o noua forma a materiei; mai precis: plasma de quarci. O coincidenta face ca, dincolo de observatia telescopului spatial in raxe X Chandra, o alta echipa de astronomi (tot americani, ca si prima) il foloseste pe batrânul Hubble pentru studiul unei stele neutronice, adica un obiect celest aparut in urma consumului total al „carburantului” unei stele, dupa care steaua se prabusesete in ea insasi, paturile superioare sunt ejectate violent iar nucleul mort al astrului, constituit numai din neutroni, devine superdens (un centimetru cub de materie cântareste miliarde de tone). Presupusa stea nutronica „ochita” de Hubble se numeste, in cataloage, RXJ 1856.5-3754 si va produce o surpriza: are raza de doar 4-8 kilometri, adica mai putin de jumatate decât spun calculele ca ar trebui sa aiba. Deci: exotism si, din nou, ideea acestei forme stranii a materiei, care este plasma de quarci.
          Alaturi de pulsari, quasari, black holes, stele neutronice, „bestiarul” cosmic se completeaza, iata, cu un nou candidat, aceasta uluitoare stea quarc-ica, despre care astronomii Jeremy Drake si Norman Glendenning spun ca ar putea fi chiar obiect cosmic producator de deseuri de materie stranie, „pepite” traversând Galaxia noastra cu viteza de 100 de kilometri pe ora si ciocnindu-se, eventual, cu nuclee atomice „normale”. Ele s-ar putea astfel transforma, de ce nu, in centralele energetice cosmice de care ar avea atât de mare nevoie astronavele pamântene, in drumul lor spre planetele pe care Homo sapiens al secolelor viitoare va incerca sa le cucereasca.