O întâmplare, doua întâmplari…

          O întâmplare, doua întâmplari..

          O întâmplare, doua întâmplari…
          
           Romanul lui Liviu Lungu aparut în 1999 la Folio Publishing House din Bucuresti, colectia Romanul contemporan, se numeste simplu: Întâmplare. Ideea i-a venit autorului, dupa cum singur marturiseste, dorind sa transcrie câteva întâmplari pe care le-a trait un ciudat personaj în decursul a trei ani de calvar, „pentru ca erau multe de spus” si pe parcursul a patru mii de pagini. Sunt niste false memorii, dar ceva mai deosebite, oricum organizate nu clasic, cum ne-am astepta, ci sub forma mai elaborata a unui roman. În acest al doilea roman al lui Liviu Lungu, dupa cel numit Un descalecat, în care se folosea trucul literar al manuscrisului gasit de autor, autorul foloseste câteva tehnici narative combinate, printre care interferenta planurilor narative, interferente temporale, metaforele textuale. Criticul literar Paul Dugneanu, care îl recenzeaza, vede în acest roman doua „carti” mai mici, una care s-ar putea numi a Cetatii si alta a Orasului. În aceste doua secvente stilul este diferit. In prima parte Liviu Lungu construieste o parabola în care oamenii sunt agresati de schele, de betoane si de tentaculele cartierelor nou construite. În aceasta parabola intra si istoria acelor ani, mai exact a ultimelor doua decenii ale perioadei comuniste caracterizate prin disimulari, compromisuri, cedari si rezistente disimulate.
           A doua parte a romanului este cartea Orasului, cu istoria lui de dupa anii 90, cu realitatea lui imediata. În aceasta parte, stilul parabolic este abandonat, realismul magic, fabulos si poetic pentru a se atasa de notatia exacta, realista, precisa care transforma si distileaza fluxul existential. „Numai în acest sistem este posibila (sunt posibile) istoria (istoriile) legata de „mitologia” Cetatii / Orasului si a personajelor respective” spune Paul Dugneanu, adaugând ca Liviu Lungu este un prozator remarcabil, sigur pe mijloacele sale de exprimare, capabil de o constructie romanesca de anvergura.
          
          OZN-urile au fost demascate
          
           Cel care reuseste aceasta performanta se numeste Valentin Manoliu si despre el am mai scris în „Magazin”, anuntând la vremea respectiva (iulie, 1997) ca el este românul în stare sa construiasca un OZN, de fapt o farfurie zburatoare, care ar putea chiar sa se si deplaseze. Acum, Valentin Manoliu îsi publica la Editura TERRA INFO TOURISM schitele, datele, desenele si opiniile legate despre cam tot ce este legat de farfurii zburatoare si deplasari cu viteze apropiate de viteza luminii. Formatia mea filologica este un serios handicap pentru întelegerea integrala a demonstratiilor lui Valentin Manoliu, dar pendularea între subiecte de stricta actualitate si interes, cum ar fi satelitul misterios care graviteaza în jurul Pamântului, fenomenele luminoase de pe cerul planetei noastre, Triunghiul Bermudelor, accidentul aviatic din 14 septembrie 1999 petrecut în spatiul nostru aerian, fuziunea nucleara si altele la fel de interesante, reprezinta convingerile unui om care crede ca totul este posibil! De la extraterestri la rapiri si la ozn-uri venite pe Terra pentru a ne supraveghea, inclusiv construirea unei farfurii zburatoare. Cei pasionati de astfel de teme pot gasi în cartea lui Valentin Manoliu suficiente teme de meditatie si, de ce nu, chiar de visare.