O PLANETA NUCLEARA?

          Am citit ultimul numar al revistei americane Discover si, marturisesc, am ramas cu gura cascata. Pentru ca în unul din articolele celebrei publicatii, jurnalistul de stiinta Bras Lemley prezinta o bizara ipoteza a unui – fireste – bizar om de stiinta, pe numele sau J.

          Am citit ultimul numar al revistei americane Discover si, marturisesc, am ramas cu gura cascata. Pentru ca în unul din articolele celebrei publicatii, jurnalistul de stiinta Bras Lemley prezinta o bizara ipoteza a unui – fireste – bizar om de stiinta, pe numele sau J. Marwin Herndorn, de profesie geofizician si care sustine ca, nici mai mult nici mai putin, în miezul planetei noastre se gaseste un reactor nuclear natural, o sfera cu diametrul de 7-8 kilometri, în care are loc fuziunea uraniului si a plutoniului! „Cenusile-deseuri ale reactiilor nucleare îl învaluie pe reactor într-un fel de bila protectoare, demonstreaza Herndorn, încastrata într-o alta, constituita din silicati de nichel cristalizat iar aceasta, la rândul ei, ca într-o papusa Matrioska ruseasca, se afla înglobata într-o uriasa sfera de fier, sulf si, probabil, siliciu, care sfera este „încuiata” în mantaua inferioara (silicati de perovskita plus fier oxidat), apoi în mantaua superioara (periodit de olinina).
          Fantastic? Da, cel putin pentru moment, când teoria clasica admite Terrei un nucleu de fier-nichel, plutind într-un miez fluid de fier, nichel, sulf, oxigen, siliciu, prizoniera a acelorasi mantale inferioara si superioara din modelul Herndorn.
          Numai ca… modelul Herndorn functioneaza perfect, din punct de vedere al magnetismului pamântesc! Explica fenomene incomprehensibile pâna acum, cum este cel al reactoarelor nucleare naturale, gasite, cu câtiva ani în urma, în mine africane, la mare adâncime. Si absolut toti parametrii descoperiti de J.Marvin Herndorn se „îmbuca” în datele si in teoriile stiintifice moderne.
           „Daca teoria se dovedeste reala, ne aflam în fata celei mai importante strapungeri în cunoastere în geofizica, de la teoria placilor tectonice încoace”, spune Hatlen Yoder, director al Laboratorului Geofizic de la Institutul Carnegie din Washington. Iar teoria ar explica, mai ales, de unde îsi ia Terra – probabil, ca si Jupiter, Saturn, Uranus – energia de care are nevoie pentru a dezvolta câmpul magnetic urias pe care îl are, de ce acest câmp prezinta variatii si pentru ce îsi schimba, atât de des, polii.
          Teoria este, deocamdata, ca orice suma de idei noi, evitata, eventual privita doar ca o curiozitate de geofizicieni. Dar, spune Herndorn, asa a patit si Wegener, când a adus pe lume teoria derivei continentelor.
          Sa mai asteptam, deci, eventual, pâna la negarea ideilor lui Herndorn sau, dimpotriva, pâna la confirmarea lor. Si atunci va trebui sa admitem ca suntem, toti, pasagerii unei astronave de piatra, purtata pe caile ei cosmice de energia furnizata de un motor pe care planeta-astronava îl poarta în pântece. Motor nuclear, fireste.