Pestera de la Lacul Dracului o ratacire prin Cheile Nerei

           Situata în perimetrul ocrotit al rezervatiei Cheile Nerei-Beusnita, locuri în care salbaticia si pitorescul s-au unit pentru a învolbura imaginatia si a-i da peisajului un farmec aparte, Pestera de la Lacul Dracului poate fi numita o ratacire în aceste chei. Daca deschidem cartea „Drumetind prin Muntii Banatului” semnata de L.

           Situata în perimetrul ocrotit al rezervatiei Cheile Nerei-Beusnita, locuri în care salbaticia si pitorescul s-au unit pentru a învolbura imaginatia si a-i da peisajului un farmec aparte, Pestera de la Lacul Dracului poate fi numita o ratacire în aceste chei. Daca deschidem cartea „Drumetind prin Muntii Banatului” semnata de L. Botosaneanu si St. Negrea, editata în 1968, vom putea calatori de la un capat la altul al Cheilor Nerei fara a simti oboseala sau lipsa curajului printre întortocheatele si neprimitoarele locuri. Nera curge printre stânci, iese si intra prin culoare numai de ea bântuite, pentru a ajunge, din când în când, la strâmtoare unde spala peretii Culmii Lacului.
           În acesti pereti se afla câteva pesteri mici printre care si Pestera de la Lacul Dracului. Lacul din gura pesterii este de foarte multa vreme cunoscut de localnici si a constituit un punct de atractie al cheilor, însa cercetarea pesterii s-a facut de-abia în anii 1962-1966. În 1981 câtiva speologi scafandri, printre care Cristian Lascu si C. Vântu, au descoperit, pe fundul lacului, o galerie care patrundea în masivul calcaros. Culoarul înecat are lungimea de 25 m pentru ca apoi sa se patrunda într-o splendida sala unde calcarul alb si spalat alterneaza cu stratele negre de silex. Apele adânci ale lacului ascundeau multe informatii geologice despre care nimeni nu banuia. Pestera este luminata direct sau difuz în cea mai mare parte. Apele lacului cu reflexe verzi-albastrui sau violet-negru – în functie de seninatatea cerului – stau încremenite sub bolta înnegrita si enorma a pesterii.
           În marea lor majoritate galeriile pesterii sunt înecate de apele lacului alimentate din Nera. Doar putine galerii sunt accesibile. Una din aceste galerii ne conduce într-o sala din care pornesc alte galerii. Una ascendenta duce la un fel de balcon natural de unde se poate admira splendoarea lacului. În pofida peretilor negri si reci ai grotei care parca te înfioara, un petec de cer si câtiva fagi înalti cuibariti pe marginea vagaunii se reflecta în oglinda apei. Salile sunt împodobite cu diferite formatiuni (stalactite, planseu concretionar cu stalagmite si coloane parietale). În urma studiilor efectuate de specialisti, concluzia a fost ca atât pestera cât si cuveta lacului s-au format sub puternica actiune a apelor Nerei si ca odinioara bolta pesterii acoperea lacul.
           Cheile Nerei sunt folosite de pasarile sudice drept culoar de patrundere în Europa Centrala. Pesterile din chei (fiind multe la numar) adapostesc si ele o fauna bogata iar când vom descrie o alta pestera, cea a Porcariului, nu vom uita sa mentionam faptul ca aici a fost descoperit un coleopter. Trebuie mentionat ca Nera ramâne singurul râu din lume în care pestele Cobitis elongata poate supravietui, acest râu fiind cel mai nepoluat din tara. Pesterile sunt intacte iar padurile au ramas neatinse de secure. Salbaticia locurilor a „învins”, ceea ce de multe ori numim curiozitate omeneasca. Într-un fel poate e mai bine. Generatiile viitoare trebuie sa gaseasca o natura viguroasa si cu multe necunoscute asa cum si noi am avut parte.