Politica si morala      

  În perioada interbelica în miscarea de idei politice a Americii, s-au confruntat doua curente: cel al internationalistilor idealisti, sentimentalisti si încrezatori în impactul pe care morala îl poate avea asupra relatiilor internationale si realistii-sceptici sau chiar cinici care credeau, asemenea lui Reinhold Niebuhr, în 1943, ca abia „la sfârsitul istoriei, politica va fi un teritoriu unde constiinta si puterea se vor întari, unde factorii etici si cei coercitivi ai vietii umane se vor întrepatrunde”. Marele teoretician american al rolului moralitatii în politica externa ramâne însa, de peste 50 de ani, Hans Morgenthan, care si-a impus ideile în perioada de apogeu a hegemoniei americane.
  În perioada interbelica în miscarea de idei politice a Americii, s-au confruntat doua curente: cel al internationalistilor idealisti, sentimentalisti si încrezatori în impactul pe care morala îl poate avea asupra relatiilor internationale si realistii-sceptici sau chiar cinici care credeau, asemenea lui Reinhold Niebuhr, în 1943, ca abia „la sfârsitul istoriei, politica va fi un teritoriu unde constiinta si puterea se vor întari, unde factorii etici si cei coercitivi ai vietii umane se vor întrepatrunde”. Marele teoretician american al rolului moralitatii în politica externa ramâne însa, de peste 50 de ani, Hans Morgenthan, care si-a impus ideile în perioada de apogeu a hegemoniei americane. „Nici stiinta, nici etica, nici politica nu pot stinge, în spiritul armoniei, conflictul între politica si etic” – spune el. Nu altfel gândeste George Kennan, considerat a fi eminenta cenusie a întregii doctrine de politica externa a SUA în perioada razboiului rece. Kennan afirma clar în 1985 ca nu exista nici o dimensiune morala în interesele nationale: „Interesele comunitatilor nationale, de care conducerea trebuie sa se preocupe, sunt, în esenta, cele ale sigurantei militare, integritatii vietii sale politice si bunastarii poporului. Aceste necesitati nu au nici o calitate morala. Altfel spus, eternul adagiu „Scopul scuza mijloacele”.   Prabusirea Ligii Natiunilor, ascensiunea hitlerismului si imposibilitatea evitarii celui de-al treilea razboi mondial au dat argumente copioase „realistilor” care acorda un rol subaltern moralei în politica externa. Mc Elroy constata, de altfel, ca în ultimul sfert de secol, rolul moralitatii în relatiile internationale a fost marginalizat, dar el explica faptul mai ales prin dorinta de a face din studiul relatiilor internationale „o stiinta neutra” si de a insufla acestor relatii un plus de „realism”. În discursul sau asupra raporturilor politica extena-moralitate Mc Elroy aduce în dezbatere câteva exemple din istoria contemporana a Americii, între care, cu semnificatie directa pentru cazul Kosovo este bombardarea Dresdei de catre aliati în 1945.
       A fost justificata aceasta actiune? Caci Dresda nu avea o productie de razboi prea însemnata si era departe de frontul de Rasarit. Iar Statele Unite acceptasera principiile normei privind imunitatea necombatantilor, una din cele mai vechi norme morale ale sistemului international. Si totusi, decizia de bombardare a Dresdei, pentru „instaurarea terorii asupra unor centre urbane” a fost luata si drept urmare au fost omorâti 60000 de oameni, iar 90 la suta din cladirile orasului au fost distruse.   „Misiunea Dresdei – scrie Mc Elroy – parea sa fi izbutit în toate intentiile ei: a demolat, în mare masura, tintele „militare” constând în caile de transport si de comunicatii; a subminat evacuarea Sileziei, facând nelocuibil un centru important de preluare a refugiatilor si a terorizat o regiune a Germaniei care fusese, pâna atunci, scutita în mare masura de spectrul bombardamentelor strategice”.    Dar dezbaterile asupra bombardarii Dresdei, aprinse în epoca, n-au încetat. S-a discutat mult asupra dificultatii de a defini ce înseamna o tinta civila si una militara, de a sti, deci, când se încalca sau nu norma privind imunitatea combatantilor. Alte ambiguitati: „aceste atacuri erau îndreptate, în principal, spre terorizarea populatiei civile sau spre lovirea retelelor de transport?” Concluzia autorului american asupra cazului Dresda este „ca simpla existenta, a unei norme moral  e viguroase nu garanteaza prin ea însasi respectarea normei si ca exista anumite conditii care contribuie la respectarea normei sau actioneaza împotriva respectarii ei în sistemul international”. Discutia ramâne, asadar, în continuare deschisa. Ambiguitatile în privinta modului de respectare a moralitatii în relatiile dintre state se mentin la fel de viguros ca în zilele bombardarii Dresdei. Bombardarea Iugoslaviei va declansa, fara îndoiala, o noua punere în discutie – si sub semnul actualitatilor stringente – a rolului moralei în adoptarea deciziilor de politica externa.
     Între timp, însa, cei bombardati si cei ce bombardeaza îsi vad de grijile lor. Primii – sa-si îngroape mortii, sa-si caute disparutii, sa asigure refugiatilor un loc sigur de supravietuire. Ceilalti – sa duca operatiuni militare, într-un razboi nedeclarat, fara a avea pierderi de avioane si de vieti omenesti, sa-si poata fructifica în plan politic efectele dezastruoase ale bombardamentelor si a convinge guvernele si constiinta lumii ca „Forta determinanta” este un act „necesar si legitim”, ca sa recurgem la o expresie consacrata.